TURISM ÎN MUNTENEGRU

Transcript

1

2 TURISM ÎN MUNTENEGRU

3 Traducerea din limba sârbă s-a făcut după textele existente la 31 mai 2003 în siteul al Organizaţiei Turistice a Muntenegrului (Turistička organizacija Crne Gore) TURISTICKA ORGANIZACIJA CRNE GORE Omladinskih brigada Podgorica Tel: (0) , Fax: (0) tourism@cg.yu Copyright 2003 Duşan Baiski Toate drepturile asupra versunii în limba română îi aparţin lui Duşan Baiski. Reproducerea integrală sau parţială a textului sau a ilustraţiilor din această carte, pe orice suport tehnic, este posibilă doar cu acordul prealabil scris al lui Duşan Baiski. Copyright 2003 Turistička organizacija Crne Gore Toate drepturile asupraversiuni sârbe aparţin Organizaţiei Turistice a Muntenegrului (Turistička organizacija Crne Gore). Reproducerea integrală sau parţială a textului sau a ilustraţiilor din această carte, pe orice fel de suport tehnic, este posibilă doar cu acordul prealabil scris al Organizaţiei Turistice a Muntenegrului (Turistička organizacija Crne Gore)

4 TURISM ÎN MUNTENEGRU Versiunea în limba română: DUȘAN BAISKI EDITURA ANTHROPOS

5 DECLARAŢIE DESPRE STATUL ECOLOGIC MUNTENEGRU Noi, deputaţii din cadrul Parlamentului Republicii Muntenegru, suntem conştienţi că, din cauza punerii în pericol a naturii, apărarea identităţii spaţiului în care trăim şi ne desfăşurăm activitatea a devenit ocupaţia noastră prioritară. Conştienţi de datoria faţă de natură, izvorul sănătăţii şi inspiraţiei libertăţii şi culturii noastre, ne dedicăm apărării ei în numele propriei existenţe şi al viitorului urmaşilor noştri. Acceptăm ideea că nici o deosebire dintre noi nu este atât de mare pe cât de mari sunt schimbările la care este supus mediul nostru înconjurător. Indiferent de convingerile şi sentimentele noastre naţionale, religioase, politice şi de altă natură, ştim şi acceptăm că demnitatea şi sacralitatea fiinţei omeneşti sunt organic legate de sacralitatea şi curăţenia naturii. După sens şi definiţie, omul şi natura sunt una în profunzimile lor. Drept pentru care abuzurile asupra omului au urmat dintotdeauna abuzului asupra naturii. De aceea, alegând şi luptând pentru demnitatea omului suntem chemaţi să luptăm şi pentru demnitatea naturii. Prin adoptarea acestei Declaraţii, Muntenegrul instituie relaţia statală asupra naturii şi cheamă pe toţi oamenii la înţelepciune şi evitarea catastrofei ecologice care ne ameninţă. Parlamentul Republicii Muntenegru 20 septembrie

6 DATE Prin aşezare, Muntenegrul aparţine Mediteranei meridionale, respectiv Europei de Sud. La sud-est se învecinează cu Albania, iar în sud Marea Adriatică îl desparte de Italia. În nord se învecinează cu Croaţia, Bosnia şi Herţegovina. Suprafaţa: km 2 Numărul de locuitori: Lungimea graniţelor: 614 km Capitala: Podgorica ( de locuitori) centru administrativ şi economic Cetatea de scaun: Cetinje centru istoric şi cultural Limba: sârbă Lungimea ţărmului mării: 293 km Lungimea plajelor: 73 km Cea mai lungă plajă: Velika plaža, Ulcinj m Cel mai înalt vârf: Bobotov kuk (Munţii Durmitor) 2 522m Cel mai mare lac: Skadarsko jezero 391 km 2 Cel mai adânc canion: Râul Tara m Cel mai mare golf: Boka Kotorska Fusul orar: GMT+1 Sistemul electric: 220V/50Hz Clima: mediteraneană Temperatura medie a aerului: vara 27 o C Temperatura maximă a mării: 27,1 o C Numărul mediu al orelor însorite într-un an: 240 Sezonul de baie: 180 de zile Marea: albastru-închis Transparenţa mării: de la 38 la 56 m 6

7 INFORMAŢII IMPORTANTE Turism în Muntenegru Documente necesare pentru călătorie: paşapoarte, asigurare medicală Vize: Pentru o şedere de până la 30 de zile în Muntenegru, viza nu este necesară pentru cetăţenii următoarelor ţări: Germania, Franţa, Italia, Olanda, Belgia, Luxemburg, Marea Britanie, Irlanda, Spania, Portugalia, Grecia, Danemarca, Suedia, Finlanda, Austria, Elveţia, Norvegia, Islanda, Cipru, Monaco, Malta, Lichtenstein, San Marino, Vatican, Andora, Estonia, Letonia, Lituania, Cehia, Slovacia, Polonia, Rusia, Ucraina, Belorusia, Republica Moldova, Albania, Bulgaria, România, Ungaria, Slovenia, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina, Macedonia, S.U.A., Canada, Australia, Noua Zeelandă, Japonia şi Israel. Cetăţenii celorlalte state sunt obligaţi ca, pentru intrarea pe teritoriul Muntenegrului, să obţină viza de la reprezentanţele diplomatice ale Serbiei şi Muntenegrului din străinătate. Valuta: Muntenegrul a adoptat ca mijloc de plată pe teritoriul său moneda europeană, respectiv euro (EUR). 1 euro = 100 de cenţi Monede: 1, 2, 5, 10, 20, 50 de cenţi şi 1 şi 2 euro Bancnote: 5, 10, 20, 50, 100, 200 şi 500 de euro Schimbul celorlalte valute se efectuează la casele de schimb şi la bănci. Băncile Au program de lucru cu publicul între orele 8 şi 19, iar sâmbăta între 8 şi 13. Duminica este închis. Schimbarea cecurilor de călătorie este posibilă la Banca Comercială din Budva (Komercialna banka). La Banca Podgorica din Podgorica şi la ghişeele VISA se pot obţine bani lichizi de pe cardurile cu acelaşi nume. Regulamentul valutar Cetăţenii străini pot introduce în Muntenegru sume nelimitate de valută, care însă trebuie declarate la intrarea în ţară, pentru a putea şi scoate aceste sume. Dacă valuta nu este declarată la intrare, din Muntenegru este permisă scoaterea de valută în limita a 500 de euro. Shopping: Programul de lucru al magazinelor este între orele 9 şi 21. Magazinele alimentare lucrează între orele 6 şi 21. În zonele turistice, pe timpul sezonului estival, toate magazinele sunt deschise până la ora 24. Plata prin intermediul cardurilor de tip VISA şi DINERS Club este posibilă în multe unităţi comerciale de pe cuprinsul Muntenegrului. 7

8 TELECOMUNICAŢII: Numere de telefon importante Prefixul pentru Serbia şi Muntenegru: 381 Poliţia: 92 Salvarea: 94 Ora exactă: 95 Intervenţii rutiere: 987 Informaţii poştale: 988 Timpul probabil: 9848 Prefixuri urbane: Podgorica şi Kolašin (0)81 Cetinje şi Budva (0)86 Nikšić şi Savnik (0)83 Tivat şi Kotor (0)82 Herceg Novi (0)88 Bar şi Ulcinj (0)85 Pljevlja şi Żabljak (0)872 Berane, Rožaje şi Plav (0)871 Bijelo Polje şi Mojkovac (0)84 8 Prefixuri internaţionale: Austria 43 Bosnia şi Herţegovina 387 Cehia 420 Franţa 33 Croaţia 385 Irlanda 353 Israel 972 Italia 390 Ungaria 36 Macedonia 389 Norvegia 47 Germania 49 Polonia 48 Rusia 7 Slovacia 421 Slovenia 386

9 Elveţia 41 Suedia 46 Marea Britanie 44 S.U.A. 1 Apeluri din Muntenegru: 99 + prefixul ţării + prefixul oraşului. Telefonia mobilă În Muntenegru există doi operatori de telefonie mobilă şi anume: Pro Monte GSM (069) Info: 9898 Monet GSM (067) Info: 9899 Roamingul este posibil cu toate ţările mai mari din Europa şi din lume. Pentru turişti cel mai bine este să utilizeze cartele preplătite care se pot achiziţiona de la oficiile poştale şi de la unităţile comerciale ale operatorilor de telefonie mobilă etc. INTERNET INTERNET CRNE GORE ul: Vučedolska 13, Podgorica tel: (0) , Numărul pentru dial-up: 9802 INFORMAŢII DE CĂLĂTORIE Lungimea totală a şoselelor din Muntenegru este de km. Cele mai importante două direcţii sunt magistrala adriatică de la Igalo până la Ulcinj (de-a lungul litoralului) şi magistrala Petrovac na moru-kolašin-bijelo Polje-graniţa cu Serbia (leagă nordul cu sudul republicii). PUNCTE DE TRECERE A FRONTIEREI Cu Croaţia: Debeli brijeg Cu Bosnia şi Herţegovina: Sitnica, Viluši, Vraćenovići, Šćepan polje şi Metaljka Cu Albania: Božaj, Sukobin INFORMAŢII RUTIERE Asigurarea auto şi taxa de drum Asigurarea auto este obligatorie şi se face la punctele de trecere a frontierei. De la această obligaţie sunt scutiţi cetăţenii statelor cu care Muntenergul are convenţii speciale. 9

10 Cartea verde este necesară în cazul următoarelor state: Albania, Andora, Austria, Belgia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Ungaria, Maroc, Malta, Germania, Grecia, Islanda, Irlanda, Italia, Lituania, Luxemburg, Macedonia, Republica Moldova, Norvegia, Portugalia, Polonia, România, Slovenia, Spania, Elveţia, Olanda, Marea Britanie, Tunisia, Turcia, Ucraina, Israel şi Iran. Combustibili auto Staţii de carburanţi auto se găsesc în toate oraşele şi de-a lungul tuturor şoselelor importante. La toate staţiile de carburanţi sunt accesibile următoarele sortimente de combustibili: Benzină Premium Super 98-0,90 de euro /1 litru Benzină fără plumb 95-0,90 de euro/1 litru Motorină - 0,7 euro/1 litru Intervenţii auto pe şosele şi informaţii: Telefonul pentru asistenţă rutieră: 987 (Auto Moto Savez Crne Gore Uniunea Auto Moto a Muntenegrului) 10 Rent a car Podgorica: - Montenegro 081/ Kompas 081/ Putnik 081/ Inex 081/ Meridian 081/ Budva: - Aksiom 5 086/ Amon 086/ Kompas Hertz 086/ Putnik 086/ Meridian 086/ Destra 086/ Herceg Novi: - Inter car 069/ Topolino 069/ Bar: - VRS 085/ Grmozur 085/ Kompas 085/

11 Ulcinj: - Kompas 069/ Staţii de autobuz Ulcinj 085/ Bar 085/ Sutomore 085/ Budva 086/ Petrovac 086/ Tivat 082/ Kotor 082/ Herceg Novi 088/ Podgorica 081/ Kolašin 081/ Bijelo Polje 084/ Cetinje 086/ Nikšić 083/ Berane 0871/ Żabljak 0872/ Pljevlja 0872/ TRANSPORTUL PE CĂILE FERATE Ruta CF principală este Bar-Podgorica-Beograd. Staţii CF: Bar 085/ Sutomore 085/ Podgorica 081/ Kolašin 081/ Mojkovac 084/ Bijelo Polje 084/ Nikšić 083/ TRANSPORTURILE AERIENE Transporturile aeriene se efectuează de pe două aeroporturi internaţionale, respectiv Podgorica şi Tivat. Operatorul muntenegrean de transporturi aeriene este Montrenegro Airlines, care are linii regulate spre Belgrad, Budapesta, Viena, Zürich, Frankfurt, Ljubljana şi Roma. De asemenea, linii regulate sunt asigurate şi de către JAT, Adria Airways şi Pelican Bly Line, care asigură transportul pentru Belgrad, Ljubljana, 11

12 Skoplje şi Bari. Aeroportul Golubovci este situat la o distanţă de 12 km de Podgorica, 80 km de Kolašin, 170 km de Žabljak, 62 km de Budva şi 65 km de Bar. Informaţii se pot obţine la tel. 081/ , 081/ Aeroportul Tivat se găseşte la o distanţă de 3 km de Tivat, 20 km de Budva, 20 km de Herceg Novi, 4 km de Kotor, 60 km de Bar şi 84 km de Ulcinj. Informaţii, la tel.: 082/ , 082/ TRANSPORTUL NAVAL Muntenegrul este legat prin rute maritime cu întreaga lume. Feriboturile şi cursele de mărfuri asigură transportul pe liniile Bar-Bari şi Bar-Ancona. Porturile Bar, Budva, Kotor şi Herceg Novi au statut de porturi pentru comunicaţii maritime internaţionale. OFERTA TURISTICĂ Centre turistice pe Litoral: Ulcinj (Velika plaža, Ada), Bar (Sutomore, Čanj), Budva (Petrovac, Miločer, Sveti Stefan, Becčići), Tivat (Donja Lastva, Radovići), Kotor (Risan, Perast, Prčanj) şi Herceg-Novi (Bijela, Igalo). Centre montane: Žabljak (Durmitor), Kolašin (Bjelašica), Berane (Lokve), Rožaje (Turjak). Centre de sănătate: Mediteranski zdravstveni centar - Igalo Zavod za rehabilitaciju Vrmač TURISMUL CINEGETIC Terenuri de vânătoare: Skadarsko jezero, Durmitor, Bjelopavlička ravnica, Crmnica, Ulcinj (Sas) Pescuit: Skadarsko jezero, Crno jezero, Biogradsko jezero, râurile Morača, Tara, Bojana şi Zeta, zona Litoralului PARCURI NAŢIONALE 12 În Muntenegru există patru parcuri naţionale şi anume: Parcul naţional DURMITOR Suprafaţa: ha, tel.: 0872/61-474; fax: Parcul naţional BIOGRADSKA GORA Suprafaţa: ha, tel.: 081/ ; fax:

13 Parcul naţional SKADARSKO JEZERO Suprafaţa: ha, tel.: 081/ Parcul naţional LOVCEN Suprafaţa: ha, tel.: 086/ BUCĂTĂRIA NAŢIONALĂ Aperitiv: şuncă afumată cu brânză şi măsline; Meniul principal: produse marine, diferite specii de peşti, miel la tavă, păstrăv; Băuturi: ca aperitiv rachiu din vin, la prânz vin Vranac (negru) şi Krstač (alb), iar ca băutură răcoritoare bere de Nikšić Preţuri în restaurante şi café-baruri - cafea, capucino: 0,5-1 euro - bere: 1-2 euro - vin muntenegrean: 6-9 euro - meniul principal din carne (biftec etc.): 5-8 euro - peşte de mare de calitatea I: 1 kg euro CAZARE Muntenegrul oferă diferite forme de cazare, de la obiective moderne, mari şi luxoase şi până la apartamente şi camere în cadrul capacităţilor de cazare particulare. Muntenegrul dispune de peste de locuri în toate formele de cazare. Din acestea, în hoteluri şi staţiuni turistice, de locuri în campinguri, în staţiuni de odihnă, iar restul la particulari. Taxa de şedere este de 0,5 euro/zi. Rezervarea locurilor Se recomandă ca rezervarea pentru locurile de cazare să se facă înainte, prin agenţii turistice sau direct la hoteluri. Centrele informative turistice se află la dispoziţia turiştillor pentru toate eventualele întrebări. CENTRE INFORMATIVE TURISTICE Turističko informativni centar Herceg Novi Jova Dabovića 12, tel: 088/26 209, ; fax: 088/

14 Turističko informativni centar Kotor Stari grad 328, tel: 082/ ; fax: 082/ Turističko informativni centar Tivat Palih boraca 8, tel/fax: 082/ , Turističko informativni centar Budva Njegoševa 28, tel/fax: 086/ Turističko informativni centar Bar Obala 13. jul b.b., tel: 085/ , ; fax: 085/ Turističko informativni centar Ulcinj ul. 26. Novembra, tel/fax: 085/ , Turističko informativni centar Podgorica Slobode 47, tel/fax: 081/ Turističko informativni centar Žabljak Narodnih heroja 3, tel/fax: 0872/ Turističko informativni centar Kolašin M. Vesovića 1 (hotel Bjelašica), tel: 081/ Turističko informativni centar Plav Čaršija bb, tel: 0871/ Telefonul turistic informativ , pentru perioada 1 iunie - 1 octombrie, în fiecare zi de la ora 8 la 20 14

15 ISTORIA MUNTENEGRULUI Muntenegrul este menţionat pentru prima dată într-un document oficial al regelui Milutin, în Izvoarele italiene îl amintesc în izvoare scrise în anul 1348, sub forma Cerna Gora, iar cele din Dubrovnik, în anul 1379, ca Cernagora. Sub denumirea italiană Montenegro a intrat în toate limbile occidentale. Cu siguranţă că numele de Crna Gora (citeşte Ţrna Gora, n. tr.) provine din faptul că, în Evul Mediu, Lovčen, ţinuturile premuntoase şi regiunile vechilor munţi muntenegreni au fost acoperite cu păduri dese şi negre. O astfel de etimologie populară a fost preluată şi de către ştiinţă. Cu siguranţă se poate spune că, la început, Crna Gora a desemnat o regiune restrânsă a statului medieval Zeta, aşa-numita Crna Gora de sub (muntele) Lovčen. Duklja Baza teritorială pentru toate fazele organizatorice statale şi politice ale Muntenegrului a fost constituită de comunitatea statală slavă Duklja (Doclea, denumire derivată din numele oraşului roman din apropiere de Podgorica, care a purtat acelaşi nume ca şi tribul ilir al Docleatilor). Sclavinia cum îi spuneau bizantinii, s-a format la începutul secolului al VII-lea, pe teritoriul anterioarei provincii romane Prevalis, în cadrul graniţelor şi sub suveranitatea formală a Imperiului Bizantin. Prin venirea şi crearea unui stat propriu, slavii au schimbat fundamental starea şi structura democratică a provinciei Prevalis. Duklja a fost fondată într-o regiune compactă din punct de vedere geografic şi istoric, cuprinzând bazinul lărgit al lacului Skadar, înconjurat de ţinuturile muntoase. La sfârşitul secolului al X-lea, Imperiul Bizantin a recunoscut independenţa Dukljei, iar Vladimir a devenit primul cneaz al noului stat. După ce şi-a dobândit independeţa în anul 1040, Duklja a devenit regat în Zeta în timpul Nemanjicilor şi Balšicilor După moartea primului conducător din dinastia Vladimir şi Vojislavljević, Zeta a fost supusă unor permanente conflicte politice ca urmare a lipsei de unitate între triburile care luptau să-şi impună propriul reprezentant pe tron. Consecinţa a fost o nouă 15

16 16 Turism în Muntenegru dominare din partea Imperiului Bizantin, iar în 1885 a fost cucerită de statul sârb Raška şi conducătorul acestuia, marele jupan Nemanja. Incluzând în statul lor Regatul Dioklicija şi Dalmacija, Nemanjicii nu au schimbat regimul care a domnit în viaţa statală independentă a acestuia şi care s-a dezvoltat ca o tradiţie de stat. În cea de-a doua jumătate a secolului al XIV-lea, sub conducerea dinastiei Balšić şi a dinastiei Crnojević, Zeta a devenit independentă de guvernarea statului sârb, iar mai târziu a devenit un stat feudal independent. Balšicii au înfăptuit o lărgire teritorială importantă prin luptele necontenite împotriva vecinilor lor: triburile albaneze, bosniace şi sârbeşti, precum şi împotriva Veneţiei şi Turciei, care deveneau tot mai puternice. Ascensiunea lui Crnojević Prin ascensiunea lui Crnojević, Zeta, adică Muntenegrul, a fost formată ca un stat a cărui orânduire socială era un amestec de elemente feudale şi tribale. De-a lungul acestei perioade, atacurile turceşti deveneau din ce în ce mai dese şi mai puternice şi tocmai de aceea teritoriul statului muntenegrean s-a micşorat, iar poporul s-a retras în masivul muntos Lovčen. Ivan Crnojević şi-a ales ca nou centru administrativ şi politic aşezarea Cetinje, unde a ridicat un castel şi o mănăstire. Cetinje a devenit cetatea de scaun a Muntenegrului diminuat teritorial, dar şi temelia spirituală şi statală a mişcării de eliberare a muntenegrenilor de-a lungul următoarelor cinci secole. Pe timpul domniei fiului său, Đurđe, în 1493, la Cetinje a început să lucreze prima tipografie la slavii sudici, unde, în 1494, a fost tipărită prima carte din Balcani: Oktoih. După scurta domnie a lui Đurđe, Muntenegrul a fost cucerit de către turci în După instituirea guvernării turceşti, Muntenegrul a intrat în alcătuirea provinciei Skadar. Din 1513, Muntenegrul a fost organizat ca unitate teritorială specială, cu un important grad de autonomie. Puterea locală şi puterea judecătorească s-au aflat iar în mâinile populaţiei autohtone, în vreme ce obligaţiile militare erau îndeplinite doar pe teritoriul muntenegrean. Între timp, starea sa de autonomie a rămas neatinsă până după războiul de la Kandijska ( ), când muntenegrenilor le-a fost înapoiată independenţa totală. Perioada vlădicilor şi a dinastiei Petrović Puterea asupra locuitorilor şi conducerea ţării au fost preluate de către vlădicii din Cetinje, Adunarea Obştească Muntenegreană şi Adunarea Conducătorilor au devenit organele principale ale autorităţii statale, iar conducerea la nivelele inferioare a fost încredinţată adunărilor căpeteniilor. În anul 1697, Adunarea Muntenegrenilor l-a ales vlădică pe Danilo I. El a fost fondatorul dinastiei Petrović şi de atunci a început lupta organizată pentru unitatea politică şi religioasă în ţara care a fost deseori fărâmiţată de conflictele dintre căpetenii şi prin islamizarea locuitorilor.

17 Prin înscăunarea lui Petar I Petrović ( ) care, potrivit părerii majorităţii, a fost cea mai importantă personalitate din istoria muntenegreană, Muntenegrul a făcut paşi mari înspre obţinerea independenţei. Îndeosebi după marile victorii asupra mai puternicei armate turceşti, a fost eliminată întreaga influenţă turcească în Muntenegru şi acesta a devenit un stat independent de facto. Datorită lui Petar I, Muntenegrul a depăşit o îndelungată criză. El i-a unit pe muntenegreni şi triburile acestora. Au fost amplificate influenţa şi legăturile cu locuitorii din aşezările de pe litoralul adriatic, care se aflau sub dominaţie austriacă. În timpul domniei lui Petar I, au fost instituite legi în baza cărora a fost părăsită organizarea tradiţională tribală şi au fost puse bazele unui stat şi ale unei guvernări moderne, de tip european. Datorită lui Njegoš, consolidarea graniţelor de genul celei stabilite prin înţelegerea cu Austria în 1841, a făcut ca marile puteri să accepte tacit Muntenegrul drept stat realmente independent, cu graniţe şi teritoriu recunoscute. Urmaşul său, cneazul Danilo, a fost orientat mai mult înspre Occident, ceea ce, după marea victorie asupra turcilor, din 1858, de la Grahovac, şi pe lângă consolidarea graniţelor Muntenegrului recunoscute de reprezentanţii marilor puteri la conferinţa de la Constantinopol, din 1858, a contribuit la recunoaşterea formală a suveranităţii Muntenegrului. Regele Nikola I Petrović Când, pe parcursul crizei orientale din perioada , Muntenegrul a repurtat victorii strălucite asupra armatei turceşti (bătăliile de la Vučia dol şi Fundina), în timpul domniei cneazului şi apoi a regelui Nikola au fost atinse câteva dintre ţelurile sale politice: recunoaşterea internaţională deplină la Congresul de la Berlin, dobândirea unei părţi a ţărmului marin prin recâştigarea localităţilor Bar şi Ulcinj, oraşele Podgorica, Nikšić şi Kolašin revenind astfel, în cadrul Muntenegrului. Muntenegrul a fost lărgit şi întărit atât economic, cât şi din punct de vedere demografic. În timpul acestor lărgiri, atât statul, cât şi armata au dovedit toleranţă faţă de locuitori, astfel că un mare număr de albanezi şi musulmani au continuat să trăiască în Muntenegru, bucurându-se de toate drepturile, iar liderii lor au primit importante funcţii statale şi militare. Miculpopor muntenegrean, care a fost singurul care s-a împotrivit victorios Imperiului Otoman şi şi-a păstrat libertatea şi independenţa, a câştigat simpatia şi susţinerea întregii Europe. Acest lucru i-a permis Muntenegrului ca, în 1910, să se proclame regat. Muntenegrul în secolul al XX-lea Muntenegrul a intrat în primul război mondial încă după declanşarea acestuia, luptând alături de Serbia şi de aliaţi. După capitularea în faţa Austro-Ungariei, în 1916, regele Nikola Petrović şi guvernul său au plecat în exil în Italia, iar după aceea în Franţa, de unde nu au reuşit nici să se impună ca parteneri la conferinţele pentru pace, nici să promoveze propriul proiect al unei organizări statale federale şi al unirii popoarelor 17

18 iugoslave pe baze egale. În 1918, Serbia a anexat Muntenegrul şi acesta şi-a pierdut independenţa, armata şi dinastia. Deşi stat victorios şi aliat în război, Muntenegrul nu a fost victorios şi în lupta împotriva planurilor şi intereselor Serbiei şi ale unor mari puteri, astfel că, după zece veacuri, numele său a dispărut pentru prima dată de pe harta politică a Europei. În această perioadă nu au fost împlinite o serie de aşteptări, cele mai importante fiind dezvoltarea economică şi transformarea globală a societăţii muntenegrene, astfel că Muntenegrul a rămas cea mai slab dezvoltată regiune a Regatului Iugoslaviei. Prin dictatură şi, uneori, prin măsuri sângeroase, represive, regimul instaurat în regata încercat să înăbuşe nemulţumirea tot mai mare privind situaţia economică, politică şi naţională din Muntenegru. Imediat după declanşareacelui de-al doilea război mondial, Regatul Iugoslaviei s-a prăbuşit în faţa Germaniei şi a Italiei fasciste. Tradiţionala iubire de libertate a poporului muntenegrean s-a manifestat prin insurecţia populară împotriva ocupanţilor italieni, pe 13 iulie 1941 şi care, prin amploare şi solidaritate reprezintă un exemplu unic de acest fel din Europa, dar în acelaşi timp a contribuit substanţial la lupta antifascistă din Iugoslavia. Iar cel de-al doilea război mondial, mişcarea antifascistă a refăcut statutul statal şi juridic al Muntenegrului, el devenind una din cele şase republici egale din punct de vedere juridic din cadrul noii federaţii iugoslave. Actualmente, Muntenegrul face parte, alături de Serbia, din Uniunea Serbia şi Muntenegru. 18

19 MARI BĂTĂLII MUNTENEGRENE Bătălia de la Ljeskopolje din anul 1604 Aceasta este prima victorie importantă a muntenegrenilor asupra turcilor şi cea dintâi victorie obţinută sub comanda unui vlădică muntenegrean. Vlădica Rufim a plănuit peste noapte să-i încercuiască pe turci din trei părţi. A trimis în spatele acestora câteva grupe a câte trei-patru oameni, în total 50 de oameni. Luând în considerare că muntenegrenii cunoşteau fiecare palmă de teren, ba, mai mult, mişcându-se peste noapte neauziţi cu opincile lor, muntenegrenii au ocupat punctele stabilite, astfel încât turcii nici nu i-au simţit. De cum au început să mijească zorile, au năvălit cu iataganele din toate părţile, strigând cuvinte războinice. Surpriza a fost totală, iar agitaţia şi frica la turci, foarte mare. Aceştia fugeau în toate părţile, însă peste tot dădeau de iataganele muntenegrene. Turcii au fost învinşi pe deplin. Muntenegrenii au tăiat pe câmpul de luptă peste de capete turceşti. Comandantul turc Ali-Beg Mimibegovici a fost rănit, iar ajutorul său, Şaban Cehaja, a murit. Pierderile muntenegrene a fost neînsemnate. Bătălia de la Vrtijelca de lângă Cetinje din anul 1685 În momentul cel mai critic pentru Cetinje şi pentru neamurile din Katun, vlădica Rufim a murit pe neaşteptate (s-a crezut că l-au otrăvit agenţii turci). A apărut o oarecare şovăială, însă căpeteniile Katun nu şi-au pierdut forţele. Au continuat lupta aprig şi cu îndârjire. Au apărat accesul spre Cetinje pas cu pas. Cea mai sângeroasă luptă s-a purtat pe 26 septembrie 1685, pe dealul Vrtijelca de lângă Cetinje. Dealul Vrtijelca era apărat de slăvitul harambaşă Bajo Pivljanin (Nikolić). În această teribilă luptă a pierit Bajo Pivljanin împreună cu 60 dintre tovarăţii lui. Toţi au ales mai degrabă moartea decât retragerea. Pe Vrtjelca s-au aflat atunci şi 400 de oşteni veneţieni, însă de cum a început lupta aceştia s-au refugiat pe pământ veneţian. Bătălia de la Carev Laz din 17 ulie 1712 De îndată ce s-a aflat de concentrarea armatei turceşti în jurul Podgoricăi, vlădica Danilo a chemat la sfat căpeteniile muntenegrene. Acestea au acceptat propunerea vlădicăi de a apăra Cetinje. De asemenea, au acceptat şi planul de luptă. 19

20 20 Turism în Muntenegru Potrivit planului vlădicăi, era prevăzut să se ocupe poziţii de apărare în jurul zonei de unde izvorăşte pârâul Vlahinja şi a dealurilor Pržnik şi Vranjina. Pentru a se opune unei armate atât de mari şi de bine echipate, muntenegrenii au mobilizat aproximativ de oameni, ceea ce înseamnă de opt ori mai puţin decât turcii. Ţinând cont că turcii şi-au aşezat tabăra pe pârâul Vlahinja şi au staţionat acolo vreme de trei zile, neîncercând vreo mişcare de înaintare sau de spionaj, vlădica Danilo a devenit suspicios şi s-a întrebat ce poate însemna una ca asta. Aşteptau turcii întăriri ori cooperarea cu vreo coloană dintr-o altă direcţie? Din această cauză el hotărî să atace prin surprindere înainte de ivirea zorilor, pentru a-i surprinde în somn. Năuci de somn, turcii au început să opună rezistenţă însă, din confuzie, se ucideau ei între ei. În această învălmăşeală, ambele coloane laterale loviră fulgerător flancurile turceşti. Turcii se învârteau ca într-o horă fără de rost. Luaţi prin surprindere şi buimaci, turcii fugeau în toate părţile. Mulţi nu au găsit calea de întoarcere şi s-au refugiat în păduri ori au dat peste stânci de netrecut, iar muntenegrenii i-au căsăpit fără milă. Această teribilă bătălie în învălmăşeală a durat aproximativ cinci ore, de pe la patru dimineaţa şi până la ora nouă înainte de prânz. Leşurile turceşti zăceau pe câmpul de bătaie ca o pădure tăiată. Şi pentru că oştenii ţarului zăceau aici ca nişte copaci retezaţi, tradiţia spune că locul unde s-a desfăşurat bătălia a fost numit Carev Laz. În bătălia de la Carev Laz au pierit în jur de de turci, iar de partea muntenegreană au fost 300 de morţi. Printre cei ucişi s-a aflat şi comandantul coloanei drepte, Janko Đurašković. Vlădica Danilo a fost rănit grav la piept. Bătălia de la Kruši din 22 septembrie 1796 După înfrângerea de la Martinići, orgoliosul Mahmut-Paşa a pregătit fără întârziere răzbunarea. Conform descrierii bătăliei făcută de diaconul Aleksije, în lupta de la Kruši au participat de oşteni ai lui Mahmut şi de muntenegreni. În rezervă, pe diferite poziţii la graniţele Muntenegrului, se aflau de albanezi şi de muntenegreni. Este evident, consideră istoricii, că cifrele respective despre puterea numerică a ambelor armate sunt exagerate. Bătălia hotărâtoare de la Kruši s-a dat pe 22 septembrie După descrierea făcută de către diaconul Aleksije, bătălia s-a dat de la ora opt şi jumătate dimineaţa şi până seara. În luptă a pierit însuşi Mahmut-Paşa, de mână duşmană muntenegreană, cum a spus fratele acestuia, Ibrahim. Surse orale afirmă că Mahmut a fost ucis de către Bogdan Vukov din Zalaz. Victoria în această bătălie, cu ecou în întreaga Europă, a ridicat spiritul celor din Muntenegru şi Brdo, care au luptat atunci pentru prima dată împreună, şi le-a întărit credinţa în propria putere. Mahmut-Paşa a pregătit cu grijă această campanie. La începutul lui septembrie, el a venit la Doljane, aproape de Podgorica, cu de turci. Faţă de această oaste a lui Mahmut-Paşa, vlădica Petar I a adunat de luptători şi i-a dispus pe poziţii sub dealul Busovnik, în satul Kruše. În ajunul bătăliei, pe 8 septembrie, de Sfântă Măria Mică, oastea turcească a început să intre în primele sate din Ljesani şi să ocupe poziţii.

21 Pe 22 septembrie, în zorii zilei, vlădica Petar I a rostit o rugăciune şi a blagoslovit armata. Apoi a încălecat pe cal şi, cu crucea în stânga şi cu spada în dreapta, i-a condus pe muntenegreni la atac. Strigând cuvinte războinice, muntenegrenii i-au atacat cu putere pe turci cu iataganele şi săbiile. În învălmăşeală s-a produs un măcel înfiorător. Ţipetele şi vaietele se amestecau cu strigătele de luptă ale muntenegrenilor. Aceştia din urmă au străpunsfrontul pe centru ajungând în spatele turcilor. Au întors direcţia de atac izbind armata inamică. În timpul luptei violente, Bogdan Vukov din satul Zalaz îl ucise pe Mahmut-Paşa, îi tăie capul şi-l duse vlădicăi. După pieirea lui Mahmut-Paşa, trupele turceşti începură să se retragă în dezordine. În panica generalizată, turcii se omorau între ei, fiecare crezând că celălalt este muntenegrean. Teribilul măcel a durat aproxmativ patru ore. În timp ce fugeau, mulţi turci s-au înecat în Morača. Lupta a încetat cînd a trecut şi ultimul turc pe malul stâng al Moračăi. Pe câmpul de luptă au fost găsiţi de turci. Muntenegrenii au înregistrat 132 de morţi şi 237 de răniţi. Au cucerit 15 steaguri de luptă turceşti şi au capturat mult armament şi alte materiale de război. Bătălia de la Martinići din 11 iulie 1796 Bătălia de la Martinići s-a dat pe 11 iulie 1796, lupta purtându-se între oastea muntenegreană şi aproximativ de turci. Împreună cu neamurile din Brdo, şi anume Piper şi Bjelopavlić, muntenegrenii i-au înfrânt pe deplin pe turci şi au repurtat asupra acestora cea dintâi mare victorie în secolul al XVIII-lea, fără vreun ajutor din partea cuiva. Pe câmpul de luptă au rămas sute de turci morţi, rănit fiind însuşi Mahmut- Paşa. Bătălia de la Grahovo din 1858 Victoria de la Grahovo este una dintre cele mai slăvite victorii ale muntenegrenilor din secolul al XIX-lea. Totuşi, aceasta a avut mai mult o însemnătate politică decât militară, venind în sprijinul solicitării Muntenegrului de a i se recunoaşte independenţa şi a i se trasa graniţa cu Turcia. Pe 28 aprilie 1858, Husein-Paşa a cucerit Viluše şi Grahovo şi a început grabnica fortificare a acestuia din urmă. Rezistenţa celor din Banje a încetinit pătrunderea turcilor şi a dat timp armatei muntenegrene să se adune pentru bătălie. Muntenegrul şi-a mobilizat rapid armata. Planul operativ muntenegrean era să se concentreze oastea la Grahovo. În prima etapă trebuia să se staţioneze pe poziţii de apărare, pentru a se urmări intenţiile duşmanului şi pentru a se aştepta prilejul de a se trece la atac. Lupta a început marţi, 29 aprilie, la ora 8. Turcii au trecut primii la atac, cu două batalioane de armată regulată, sub comanda lui Kadri-Paşa, pe sectorul stâng, ocupat de voievodul Petar Vukotić cu unităţile sale. Violenţă cu care s-a purtat lupta în 29 aprilie, o arată cel mai bine pierderile acelei zile. Turcii au avut de morţi şi răniţi, iar muntenegrenii de morţi şi răniţi. 21

22 22 Turism în Muntenegru Miercuri, 30 aprilie, comandanţii s-au înţeles să permită îngroparea morţilor şi strângerea şi scoaterea celor răniţi de pe câmpul de luptă. Voievodul Mirko nu a acceptat solicitarea lui Husein-Paşa pentru un armistiţiu de opt zile şi i-a dat termen de patru orepentru a-şi aproviziona armata cu apă de la izvorul pârâului Granovska, ce se găsea atunci în partea muntenegreană. De Înălţarea Domnului, pe 1 mai, şi, întâmplător, sărbătoarea musulmană Bairam, armata muntenegreană a trecut la atac pe întreg frontul. S-a desfăşurat atunci o luptă sângeroasă. Vizirul bosniac i-a trimis lui Husein-Paşa în ajutor trei grupări militare. Voievodul Đuro Kusovac le-a aştepat şi a nimicit ajutoarele trimise de vizirul bosniac. O a doua trupă de întărire, pe care o conducea, din Trebinje, Kemal-Efendi, se mişca încet şi era departe, astfel că nu prezenta vreun pericol. În toiul luptei, voievodul Đuro Kusovac, cu garda şi cu cei din Uskoć, a lovit principala armată turcă din spate. Mişcarea mai rapidă a armatei muntenegrene era încetinită de artileria turcă formată din opt tunuri. În atacul asupra acestora pieriră curajosul comandant Đuro Kusovac şi popa Juko Jovović. Atunci, spun sursele, garda şi cei din Uskoć au strigat într-un glas: Înainte, să-i răzbunăm pe comandanţi! Căzură atunci în mâinile lor toate cele opt tunuri. Cu asta, soarta bătăliei a fost decisă în favoarea Muntenegrului. Bătălia de la Vučiji Dol din 16 iulie 1876 Bătălia de la Vučiji Dol se află în strânsă legătură cu mişcările şi manevrele armatelor muntenegreană şi turcă în Herţegovina. De fapt, este o urmare a acestor mişcări şi manevre. Concentrarea armatei muntenegrene s-a finalizat pe 24 iunie, când a sosit şi cneazul Nikola cu statul său major. În aceeaşi zi, aici au sosit şi de insurgenţi herţegovineni, care erau comandaţi de Tripko Vukalović, popa Petar Radović, popa Bogdan Zimonović, Simo Raizević şi voievodul Lazar Sočica. Turcii erau de trei ori mai puternici din punct de vedere al numărului de oameni şi al artileriei. Muktar- Paşa a fost informat cu precizie prin spionii săi despre poziţiile armatei muntenegrene în satul Vrbica. El a hotărât să atace urgent armata muntenegreană, să o împresoare şi să o distrugă până ce încă nu este desfăşurată de luptă. Cneazul Nikola şi-a dat seama de intenţia lui Muktar-Paşa şi şi-a grăbit armata să ocupe poziţiile înainte ca turcii să cucerească înălţimile ce dominau Vrbica. Brigăzile s-au îndreptat spre Vučiji Dol, iar cneazul călări până pe muntele Kokot, la cota 1249 m, unde i-a fost locul de comandă pe tot timpul luptelor. Armata a trecut cu repeziciune înălţimile de deasupra satului Vrbica şi a ocupat Vučiji Dol. Graţie ordinului rapid al cneazului, armata muntenegreană a ocupat înălţimile de deasupra de Vučiji Dol cu doar câteva minute înainte de a se ivi armata turcă. Fără îndoială că hotărârea, rapiditatea şi curajul conducătorului, a cneazului Nikola şi a comandanţilor săi, iar în afară de asta rapiditatea şi manevrarea curajoasă a armatei muntenegrene pe câmpul de luptă în ocuparea punctelor dominante favorabile pe poziţii şi alegerea momentului pentru atacul general au hotărât soarta bătăliei în favoarea oştirii muntenegrene.

23 Pierderile turceşti sunt estimate la de morţi, inclusiv 220 de ofiţeri. De partea muntenegreano-herţegovineană au fost 70 de morţi şi 118 răniţi Bătălia de la Fundina din 2 august 1876 În bătălia de la Fundina, armata muntenegreană a fost condusă de voievodul Božo Petrović, preşedintele guvernului muntenegrean şi cel mai educat muntenegrean al timpului său. Locul său de comandă s-a aflat pe muntele de deasupra satului Sjenica. Un ordin al comandantului armatei muntenegrene suna astfel: În bătălia hotărâtoare de astăzi, care doar ce nu a început, nimeni nu se poate uita după pradă şi nu se poate grăbi să-şi dispute o pradă. Nimeni nu se poate opri pentru a scoate din luptă un rănit, fie el frate sau superior. Îi vom scoate pe răniţi şi ne vom lua prada atunci când îi vom zdrobi pe turci. Astăzi, muntenegreni, gândiţi-vă doar la capete şi steaguri! Pe 2 august, în zori, turcii au atacat pe întreg frontul, sprijiniţi fiind de focul artileriei. Armata muntenegreană stătea în faţa turcilor pe poziţii atât de favorabile, încât turcii nici nu o puteau observa în întregime. În vreme ce muntenegrenii îi vedeau bine pe turci, le observau fiecare mişcare, fără a scoate vreun sunet. O asemenea tăcere i-a încurajat pe turci, astfel că au trecut fără prea multe reţineri la atac. Comandantului muntenegrean i-a reuşit pe deplin atragerea armatei turceşti în locuri de netrecut de unde, din toate părţile, de după fiecare stâncă, pe la ora trei după-amiază, a pornit contraatacul muntenegrean hotărâtor. La scurtă vreme după aceasta a fluturat un steag în mâinile vestitului stegar din Kucko, Musika Otašev. Pe el îl urmară toţi stegarii muntenegreni. Întreaga armată muntenegreană trecu la atac cu toate forţele. Rândurile turceşti fură cuprinse de o panică nemaivăzută în vreme ce se retrăgeau în fugă, fără nici o rânduială, în principal spre Fundina, cea mai bună cale de accesînspre Podgorica. Acest teribil măcel a fost întrerupt de întunericul nopţii în apropiere de Podgorica. Armata turcă fu zdrobită. Comandantul, Mahmut-Paşa, cu grupuri mici ale statului său major, abia au scăpat cu fuga. Astfel au repurtat muntenegrenii una dintre cele mai vestite victorii ale lor. De partea turcă au fost de morţi, iar de cea muntenegreană 600. Bătălia de la Mojkovac din 7 ianuarie 1916 În primul război mondial, în timpul retragerii armatei sârbeşti prin Muntenegru pe direcţia Andrijevica-Podgorica-Skadar, armata muntenegreană a trebuit să apere poziţiile din jurul Mojkovacului până la ultimul om, pentru ca trupele austro-ungare să nu taie retragerea armatei sârbeşti. Bătălia hotărâtoare s-a dat pe 6 şi 7 ianuarie Muntenegrenii au reuşit să-şi menţină poziţiile şi să respingă duşmanul. Bătăliile muntenegrene de la Mojkovac şi Berane din această perioadă au permis armatei sârbeşti să se retragă în direcţia Mării Adriatice fără a fi deranjată de duşman. 23

24 Bătălia de la Pljevlja din 1 decembrie 1941 Pentru interconectarea teritoriilor libere din Muntenegru şi Serbia şi întărirea insurgenţei în Sandžak, la sfârşitul lui noiembrie 1941, din ordinul Statului Major, a fost format detaşamentul muntenegrean de partizani pentru operaţiuni în Sandžak, alcătuit din nouă batalioane, cu de luptători. Fără a ţine cont de hotărârea Statului Major, detaşamentul a atacat pe 1 decembrie Pljevlja, unde se găseau de italieni laolaltă cu conducerea diviziei Pusteria. În lupta care a durat două zile, detaşamentul a ocupat o parte importantă din oraş, însă datorită rezistenţei din punctele puternic fortificate şi susţinuţi puternic de artilerie, italienii i-au determinat pe partizani să se retragă. Detaşamentul avea aproape 500 de morţi şi răniţi, iar inamicul, 74 de morţi şi răniţi, 8 dispăruţi în oraş şi aproximativ 200 de oameni scoşi din luptă la unităţile care au intervenit din alte garnizoane. După insuccesul de la Pljevlja, cea mai mare parte a luptătorilor din detaşament s-au întors în Muntenegru, la unităţile iniţiale, în vreme ce pe loc au rămas aproximativ 700 de luptători, care au intrat mai târziu în componenţa Brigăzii I Proletare şi în Detaşamentul de partizani Muntenegru-Sandžak. 24 Vlădici din diferite neamuri muntenegrene De la moarteaultimului Crnojević, în 1499, şi până la 1696, când vlădică a fost ales Danilo Petrović-Njegoš, pe scaunul vlădicilor muntenegreni de la mănăstirea de la Cetinje au urmat 14 vlădici din diferite neamuri muntenegrene. Pe timpul lui Crnojevć şi după plecarea lui, vlădică a fost Vavila. După el au urmat, pe rând: German, Pavle, Vasilije, Nikodim, Romil (jumătatea secolului al XVI-lea), Pahomije Komanin (în cea de-a doua jumătate a secolului al XVI-lea), Venijamin (la sfârşitul secolului al XVI-lea), Rufim Njeguš (în prima jumătate a secolului al XVII-lea), Mardarije Kornečanin (la jumătatea secolului al XVII-lea), Rufim Boljević (în cea de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea), Vasilije Velekrajski, Visarion Bajica (la sfârşitul secolului al XVII-lea) şi ultimul vlădică din rândul diferitelor neamuri Sava Kaluđerčić. Epocavlădicii Visarion Bajica După moartea lui Rufim Boljević, în 25 septembrie 1685, scaunul mitropolitan muntenegrean a stat neocupat vreme de şase luni, lucru care a avut urmări grave pentru relaţiile dintre muntenegreni şi cei din zona Brdo. În martie 1686, adunarea căpeteniilor neamurilor muntenegrene de la Cetinje l-a ales vlădică pe Visarion Borilović din satul Bajica de lângă Cetinje. Visarion Bajica a încheiat o înţelegere cu veneţienii potrivit căreia aceştia trebuiau

25 să-i dea arme şi hrană, iar el cu triburile muntene îi va ajuta în lupta împotriva turcilor, ceea ce vor face, la rândul lor, şi veneţieni. Vlădica Sava Kaluđerčić După moartea vlădicăi Visarion, vreme de un an de zile nu a fost ales un vlădică nou. Turcii şi veneţienii au stăruit prin toate mijloacele pentru ca pe scaunul vlădicăi să fie instalat un om de-al lor. Cu toate aceste amestecuri şi intrigi, conducătorii turci şi veneţieni n-au avut succes. Potrivit tradiţiei, vlădică muntenegrean nu putea deveni cineva străin. La adunarea din 1694, capii muntenegreni l-au ales vlădică pe Sava Kaluđerčić din Očinić. Acesta a fost un vlădică uman şi promitea mult. Numai că soarta a vrut să fie altfel. Sava Kaluđerčić a stat în scaunul mitropolitan trei ani neîmpliniţi. A murit la începutul primăverii lui Ban Mitrofan Ban Mitrofan, arhiepiscop de Cetinje şi mitropolit de Muntenegru şi Brdo (Grbalj, 1841 Cetinje, 30 septembrie 1920). Şcoala elementară a urmat-o la popa Ercegović, în locul natal, iar pregătirea monahală a primit-o la mănăstirile Praskvica şi Savina. La sfârşitul lui 1869, a trecut în Muntenegru unde, până în 1879, a condus mănăstirea Morača. S-a făcut cunoscut în luptele pentru apărarea mănăstirii Morača ( ). A fost numit administrator al Seminarului Teologic din Cetinje în 1882, iar la Cetinje, în 1884, mitropolit. Numirea i-a fost consfinţită la Petrograd, în A organizat biserica din Muntenegru, a introdus salariile pentru preoţi şi a instituit judecătoriile duhovniceşti. În 1918, a fost ales preşedinte al Soborului de Mijloc pentru unirea Bisericii Pravoslavnice Sârbeşti; în 1920, soborul a înfăptuit unirea bisericilor regionale. A fost cel mai prolific teolog scriitor al timpului său. Dozić Gavrilo Dozić Gavrilo, patriarh sârb (Vrujici din Morača, 17 mai 1881 Belgrad, 7 mai 1950). A urmat gimnaziul la Belgrad, Şcoala pentru Teologi şi Învăţători la Prizren şi Ţarigrad, iar Şcoala Teologică Superioară, la Atena. În anul 1911, a fost ales mitropolit de Raška-Prizren, în 1913, a fost instalat mitropolit de Raška-Prizren, iar în acelaşi an, mitropolit de Pećka. În primul război mondial a plecat voluntar în armata muntenegreană (Sandžak), unde a organizat activitatea Crucii Roşii. În 1920 a fost ales mitropolit de Cetinje, iar în 1938, patriarh sârb. S-a aflat în fruntea delegaţiei care a adus în 1918, la Belgrad, hotărârea Marii Adunări Naţionale din Podogrica privind unirea Muntenegrului cu Serbia. A fost internat în lagăr de austrieci în primul război mondial, iar de nemţi în cel de-al doilea răboi mondial. 25

26 LEGENDE 26 Legenda despre Sfântul Tripun, mucenicul, stegarul şi ocrotitorul Kotorului Mai mulţi călători veneţieni, străbătând în vechime diferitele părţi ale Orientului, au ajuns pe mare în ţinutul cucernicului mucenic Tripun, ţinut numit Kamesada, în Frigia Mică, unde au înţeles din unele relatări că în Kamesada se află trupul preţios al Sfântului Tripun. Stăruind din toate puterile şi cu sprijinul milei dumnezeieşti, luară sfântul trup, îl duseră până în port şi cu respect îl urcară pe corabie. Întinseră după aceea pânzele şi navigând pe mare insistară să aducă în patria lor trupul Sfântului Tripun, aşa cum au adus înainte trupul Evanghelistului. Dar după trebuinţa Celui căruia nu i se pot împotrivi nici vânturile, nici marea, au navigat pe mări întinse şi, fără să observe, lăsară în urmă toate locurile cunoscute. Când ajunseră până într-un port, crezând că au ajuns la Veneţia, se opriră. Nu au mai putut scoate corabia, chiar dacă au încercat de mai multe ori. Văzând această minune a lui Dumnezeu, şi-au dat seama că sfântul mucenic alesese acest loc creştin ca loc al său. Sfătuindu-se între ei, după exprimarea diferitelor idei şi dorinţe, au decis ce trebuie să facă. Atunci se rugară Celui de Sus astfel: Atotputernice Creator, lasă-ne, de se poate, să-l ducem pe acest sfânt peste largul mării pentru ca patria noastră să se grijească şi să se folosească de monumentul lui. Se pare că, rugându-se, au prins curaj. Ridicară pânzele şi se căzniră din toate puterile să iasă din port. Dar ce preţ are puterea omenească! Cunoscând, aşadar, spre mirarea lor, că nu pot nici cu rugăciunile să plece cu sfântul mucenic, chemară nobilii şi orăşenii mai de vază ai aşa-numitului oraş Kotor şi le spuseră întâmplarea astfel: Slăviţi şi generoşi prieteni, vă destăinuim o taină care până acum a fost ascunsă. Din Orient l-am adus aici pe Sfântul Tripun mucenicul. Vreme îndelungată ne-am chinuit să ieşim în larg, însă el nu vrea să navigheze mai departe. Priviţi-l, aşadar, pe mucenicul lui Hristos. Mai curând am dori să ne prăpădim cu tot cu averile noastre decât să ne împotrivim acestui sfânt. La aceste cuvinte, nobilii şi orăşenii răspunseră pe scurt astfel: Dragii noştri şi nouă cei mai apropiaţi vecini, dacă v-ar sili puterea omenească să

27 rămâneţi aici, v-am oferi sfatul şi ajutorul. Dar puterii dumnezeieşti nu vrea nimeni nici un cuvânt să spună, nici nu se încumetă să o contrazică. Ni se pare că există un singur drum adevărat pe care trebuie mers: dacă sfântul nu doreşte să părăsească acest oraş, să fie lăsat aici şi pentru totdeauna respectat. Să ne fie întotdeauna şi nouă şi vouă ocrotitor. Veneţienii de vază se plecară auzind un sfat atât de înţelept. În clipa aceea se adunară toţi preoţii, nobilii şi poporul, lăudând cu respect bunătatea lui Hristos. Cu bucurie şi cel mai adânc respect îl duseră pe blândul mucenic Tripun la locul pe care i l-au ales. Însă unde i-a convenit lui s-a arătat printr-o minune. În vreme ce-l duceau cu smerenie şi grijă, cu diferite onoruri bisericeşti, pe locul porţilor orăşeneşti el apăsă umărul celor care-l purtau. Din voia lui, de pe acel loc nu-l putură urni nici de câte unii singuri şi nici laolaltă şi nici nu putură să plece. Văzând una ca asta, cel mai bătrân dintre marinari îi spuse cu nerăbdare sfântului câteva cuvinte: Aşa te comporţi cu mine, mucenicule Tripun, pentru că te-am adus aici tocmai de la capătul Bizanţului? Nu ai vrut să mergi în patria mea, nici nu-i laşi să te ducă acolo unde au vrut să te ducă. Spunând acestea, pentru că l-a jignit pe mucenic, gura i se se întoarse şi se uni cu urechile. Sfântul arătă răzbunându-se că a venit pentru salvare şi, la rugămintea poporului de a-şi arăta puterea, porunci gurii strâmbe să se întoarcă la locul ei. Pentru că s-au petrecut asemenea minuni şi pentru că au fost rostite mulţumiri, un cetăţean, nobil de sânge şi dintr-o familie bogată şi vestită, pe nume Andrija Saracenis, un om cu foarte mari merite, le înmână marinarilor daruri mari şi de preţ, astfel că ei se întoarseră în patria lor cu mare cinste şi bucurie. În timpul care a urmat, acelaşi nobil dintr-o familie vestită şi bogată, în acelaşi loc, pe cheltuiala sa precum şi a altor nobili din oraş, construi cum putu mai bine o biserică în cinstea blândului mucenic Tripun, o înzestră şi o înfrumuseţă cu multe odoruri. Atotputernicul Dumnezeu a putut astfel, cu ajutorul străinilor, să-l aducă pe acest sfânt mucenic în locul numit Kotor, drept protector al locuitorilor acestuia. Un anume Samuilo a fost multă vreme răzvrătit împotriva împăratului bizantin Vasile. Pustii în luptă şi distruse ţinuturile din vecinătate ale bulgarilor, macedonenilor şi unele oraşe dalmate. Şi oastea sa veni la Kotor. Poporul, temându-se pentru viaţa sa, fugi din oraş. După care porunci să i se aducă trupul blândului mucenic Tripun. Dar cum sfântul trup făcea multe minuni atât pe ţărm, cât şi pe mare, vestea despre el se răspândi peste tot. Prin hotărârea Lui, a cărui putere este deasupra tuturor, duşmanul fu învins şi pacea se reîntoarse în Biserică şi Împărăţie; s-au înapoiat cu toţii la locurile lor. Însă cetăţenii se întristară când nu-l mai găsiră pe Sfântul Tripun. Cunoşteau locul unde fusese sfântul dus, însă nu-l puteau aduce înapoi cu propriile lor puteri. Aleseră dintre ei pe câţiva de neam bogat şi-i trimiseră cu o scrisoare la curtea ţarului de la Ţarigrad, în care se aflau scrise următoarele cuvinte: Oraşul Kotor, clericii, nobilii şi poporul îşi exprimă faţă de tine îndatorata lor 27

28 credinţă. Prealuminate stăpân, a cărui dreaptă domoleşte multe dintre cele mai mari puteri şi în faţa căreia popoarele barbare au fost cumplit înfrânte, care cu bunătate conduce lumea, au aşteptat în calitate de slujitori de frunte ai Camerei tale împărăteşti, un ajutor după posibilităţi. Pe lângă alte lucruri orăşeneşti şi pe lângă greaua pustiire, am pierdut cu adâncă durere preţiosul trup al sfântului mucenic Tripun. Am aflat unde a fost dus din porunca acelui tiran. De aceea, cu mare plecăciune, o rugăm pe Înălţimea Voastră să porunciţi să fie înapoiat plecatelor tale slugi, pregătiţi să moară pentru tine la fiecare trebuinţă. Dumnezeu să te apere! Citind amintita scrisoare şi milostivindu-se de credincioşii săi, le dete ajutorul său împărătesc. Dădu o scrisoare pecetluită cu pecetea împărătească, prin care le poruncea supuşilor săi, oriunde s-ar afla ei şi oriunde s-ar găsi trupul Sfântului Tripun, acesta să le fie înapoiat fără nici o împotrivire. Mulţumind cu cea mai mare plecăciune, trimişii din Kotor se duseră în oraşul unde ştiau că se află sfântul. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi prin porunca împărătească, trupul sfântului le fu predat aşa cum au dorit. Bucuroşi în sinea lor, îl readuseră cu ajutorul lui Dumnezeu şi al sfântului mucenic, în oraşul Kotor. După povestirile acelora care l-au adus, au fost mari şi fără de număr, cu adevărat, minunile şi semnele pe care le-a făcut la întoarcere, cu ajutorul lui Hristos. Când a ajuns vestea că se află în apropiere de oraş, se sculă întreg norodul, pregăti ceremonialul bisericesc, cu rânduială în procesiune, aşa cum se face în mod obişnuit, la ceremonial participând oameni din toate neamurile şi de toate vârstele, stând nobilii cu nobilii, bătrânii cu tinerii, femeile cu fetele; toţi cu inimile deschise şi cu faţa scăldată în lacrimi, veniră să-şi întâmpine mucenicul, veselindu-se şi bucurându-se de venirea ocrotitorului lor şi cântând laude către Domnul. La fel cum obişnuiesc să facă copiii şi cei ai casei când îşi aşteaptă părintele şi stăpânul, la întoarcere dintr-un lung surghiun. 28 Naşterea oraşului Kotor În timpuri străvechi, când a fost Risan cel mai important loc din Boka Kotorska, aici, unde se află acum Kotorul, a fost o stână şi întrucât Risan s-a scufundat în mare, a început să se construiască la Tor un oraş nou, pe care l-au numit Kotor. Deasupra Kotorului, în muntele stâncos, se vede un fel de groapă ca o peşteră. Acea peşteră a început să fie săpată de către puternicul ţar Stefan, care vrusese să ridice acolo oraşul Kotor, însă o zână i-a spus să nu facă una ca asta, fiindcă nu are acolo nici docuri pentru vase, nici staul pentru cai, ci să-l ridice la marginea golfului. Ţarul ascultă ce-i spuse zâna şi cu ajutorul ei ridică oraşul Kotor. Terminându-l, invită la el mulţi domni, dar şi pe zână. Când a început ţarul să se laude ce oraş frumos a făcut, zâna îl dojeni spunându-i că fără ea nu ar fi putut face nimic. La aceste cuvinte, ţarul se făcu foc şi pară şi o lovi pe zână cu palma peste faţă. La care ea se supără, otrăvi toate izvoarele şi