Powered by TCPDF (

Transcript

1 Powered by TCPDF (

2 Powered by TCPDF (

3 Ioan Gligor Stopița Aurel Domide Ion Dur Ioan Radu Văcărescu Valeriaa Paștiu Gușeilă Dorel Schor Nicolae Tudor Elena Miron Olaru Liviu Modran Alexandru Bucur Vasile Spiridon Vicu Merlan Ioan G.Stopița Rodica Nicolae Mircea Noiștețeanu Vasile Rusu Anca Sîrghie Victor Neghină Ioan Gligor Stopița Niketiană toamnă Să nu uităm O poezie a zilei neînserate Două vorbe și unn cuvânt Împărăția pădurilor Avocado Ședința de hipnoză (II) Cuvântul autoarei la lansareaa cărții Pe ale vieții valuri Clipa de viață Călătorie spre polul nord 2 Țările Baltice Revoluția furată (IV) Itinerar spiritual la Muntele Athos (IV) Sandu Cinteză: Tardiv, coliliu și siniliu Destin asumat (II) Cultura memoriei Convorbire cu o veterană de război Asociațiunea Astra. Sălajul și Unirea de la l Alba Iulia a Festivalul Internațional George Enescu 2017 Activități culturale la Cercului Militar Sibiu Semaforul lui Stopitza POEZIEE Dumitru Cristănuș (7); Alexandra Mihalache (9); Valeria Mahok (10); Gheorghe Gușeilă (12); Eugen Deutsch (14); george Filip (17); Nicolae Munteanu (18); Aurel Domide (18); Ioan Marcu (23); Sever Purcia (23); Georgeta Popescu (24); Alexandru Cetățeanu (25); H.Heine, Al Macedonski (26); Dan Dănilă (27); Vasile Cucu (27); Adriana Chebac (34); George Filip (38); Lellu Vălăreanu Sârbu (41); Katy Șerban (42); Ioan Friciu (47). COPERTE 1. Constantin Tiron (Câmpulung Moldovenesc) la l Festivalul Burduful de aur 2. Membrii Cenaclului George Topîrceanu 3. Expoziție de numismatic că - Ioan Evi 4. Secvențe de la Festivalull de umor Burduful de d aur Cercul Militarr Sibiu 2017 Foto coperte: Ștefan TRIHENEA 1

4 Niketiană toamnă Editorial Ioan Gligor Stopița A venit toamna Acopere-ne, Doamne, inimile cu ceva Cu umbra unui pom de Crăciun plin cuu mere şi nuci şi turte de halva Sau cu câteva pene strălucitoare dintr-o şi trasă la sorţi, aşa cum ne-am tras coadă de stea Cu cămaşa ta, Doamne, însângerată şi noi destinul votând ca nişte proşti, nu odată, nu a doua oară, ci din greşeală în greşeală, din sminteală în sminteală până la catastrofa finală Sau mai bine cu umbra Ta, lumină l din lumină, puritate de nea să putem uita pe zâmbărețul cu gura la urechi un bolșevic sadea cu obiceiuri vechi, de Țapul democraților creștini, cocoș peste ograda plină de găini, de cel ce într-o zi,,să trăiţi bine - a ziss că de nu, vă ia mam draculuii şi o săă vă dea Domnul ce v-am promis la Judecataa de Apoi dee la sfârşitul veacului... Sau sasu nost`, președintelee lucrului bine făcut, lucruu care-i mort înainte de-a se fi născut! A venit, a venit toamna Cu toţii ne temem, ne tememm uneori, căă o să ne crească aripi ascuţite şi negre de ciori, până în vârf de Carpaţi şi până la nori, luându-ne zborul din grădina carpatină spre alte zări, cu mai multă lumină, aşa, ca nişte păsări migratoare, peste alte ţinuturi cu alte popoare... ca să ne ascundem într-un ochi străin,, cât un ort străbun, cât o frunză de pelin... Atunci ne vom apropia de pietre şi mucles, atâta timp cât ştim ş că nu avem de ales... Poate că vom avea vreo şansă, când vom cădea într-o mega transă, t și într-un moment de inspiraţie, transfiguraţi de o subită și ș subtilă revelaţie ne-om așeza lângă pietrele care tac, descoperind că sfântul este sfânt, dracul drac, hoţul este hoţ şi demnul e demn, că minciuna ar trebui să aibe a picioaree de lemn, că promisiunile aleşilor făcute odinioară cu carul să nu se mai ducă pe apa sâmbetei cu amarul... Şi să luăm toate cuvintele mincinoase să le punem, în loc de ierburi, în faţă la coase și toate neîmplinirile noastre la un loc, cu toate impozitele şi taxele lui Boc, ale lui Ponta, micul Titulescu ale nu mai știu care icsulescuu cei ce conduc vremelnic guvernul, ei capii ce se schimbă-ntree ei mai cevaa ca ciorapii A venit, a venit toamna Veniți să şuierămm luna portocalie, cea roșie, cea galbenă, cea mov, cea albastră cea verde, cea albă și mare cât o colastră cât o mămăligă cu pelagră p pe o farfurie, răsărind, una cu lumină vie, fără veninn ca să ne vindece de prostie p şi să nu mai stăm la Pontul Euxin cu gura pungă, mută și cusută ca proştii ce vin să vadă flota dispărută, țara ruinată și vândută cu ochii în lacrimi paralizaţii de frică... În sfârşit, poate vom răsări alta și o vom preface, acum în al noulea ceas, cu mintea românului de pe urmă care s-a-ntors la credința în neamul de-acas`, un nou păstor pentru această turmă!... A venit, a venit Toamna... Să-şi numere bobocii?... Sărmana!... 2

5 Aurel Domidee Șănțanuu Să nu uităm! Anul acesta, la 25 octombrie, se împlinesc 73 de ani de cândd Armata Română a eliberat ultima brazdă de pământ, reprezentând orașul Carei, de sub cotropitorii hortiști. Din august 1944 și până la capitularea Germaniei naziste, Armata Română a participat la acțiunile dee luptă cu un efectiv de de luptători, de-a lungul a 260 de zile, pătrunzând în dispozitivul inamic peste 1000 de km. Au străbătut 17 masive muntoase, unele din ele pe o iarnă cu mari zăpezi șii cu temperaturi scăzute, au forțat 12 cursuri de apă, eliberând peste 3800 de localități,, capturând de militari din armata inamică. În Transilvania, Armata a I-- a, și alte forțe, au acționat sub comanda gen. Nicolae Macici, din a cărui efective se aflau în zona Sibiu Tălmaciu. De asemenea, Armata a 4-tra, și altre unități, au eliberat partea de nord a Transilvaniei, urmărind trupele hortiste prin Poarta Someșului. Pentru alungareaa acestor forțe au desfășurat acțiuni de luptă peste de ostași români, iar pierderile suferite se ridică la de morți și răniți. La sfârșitul războiului, pentru eroismul de care au dat dovadă în luptele purtate, peste de soldați, subofițeri și ș ofițeri români au fost distinși cu Ordine și Medalii de Război, trupele române fiind citate prin p numeroase ordine de zi ale comandamentelor române, precum și ale aliaților. Am amintit, foarte pe scurt, o parte dinn efortul Armatei Române pentru eliberarea gliei străbune, acum la aniversareaa efortului depus, socotind că se cuvine să ne amintimm că mulți, foarte mulți dintre ostașii români zac în pământ străin, precum și pe meleagurile țării noastre. Jertfa lor supremă este și va fi un model unic pentru noi, astăzi, precum și pentru generațiile viitoare. Iată câteva versuri dedicate eroilor, nume luate l de pe crucile de eroi din tăcutele cimitire: Într-o toamnă românească Pentru-Ardeal și țara lor Aveau să mi se jertfească Generații, cu onor! Sus, pe-o creastă-ncrâncenare - Luptă aprig un pluton Unde-a căzut cu onoare Printre alții și Ion Copiii-ar fi vrut să-și crească În sat, azi un vis trecut Iar pe crucea lui o cască Demnul semn, ostaș căzut George, după liberare S-ar fi-ntors și el acasă Bruma de pământ să-și are Vara ne-ntrecut la coasă Vasile-și păstra în suflet Visul, de-ar fi fost să fie Cu Ana să-și ducă viața În sat și-n gospodărie Pe-o cruce, nume dee fată - Ioana e numele n ei... Sanitar, grijind g răniții A căzut lângă Carei Pe-o cruce-am citit atent: Anca, sublocotenent... A căzut și-avram ș al Docii Un învățător iubit Mult l-au așteptat bobocii, Multă vreme l-au jelit Mai sunt mii și zeci de mii Dispăruți, pământ tăcut Pe-a lor cruce c din tării Scris Erou E necunoscut Azi, români ai țării mele Cinstiți jertfa lor supremă Ei, eroi ce dorm în stele În Tricolor și-a lui Stemă! 3

6 Ioan Gligor Stopița participantt la diverse manifestări culturale 1. Luni, , m-am aflat la Reșița împreună cu scriitorul Mihaii Posada, cu ocazia manifestărilor culturale - REȘIȚA ÎNN 10 DIMENSIUNI , unde l-am susținut pe poetul Dumitru Cristănuș la lansarea noului volum de versuri Morminte insomnice. Iată manifestările acestei zile: ora 16. Personalități ale culturii bănățene: In memoriam Gheorghe Zincescu. ora 17. Acordarea titlurilor de Senior al Culturii pentru scriitorii: Olga Neagu, Constantin Rupa, Anton Georgescu. ora 18. Dezvelirea oficiala a bustului lui Iuliann Vitalis Cojocariu. ora 18,30. Lansare de carte Dumitru Cristănuș din Sibiu, fiu al Caraș-Severinului. ora 19. Spectacol de Teatru: Love, mon amourr (Varșovia), regia Constantin Podu; Spectacol realizat de Teatrul MIC din Sibiu. Distribuție: Alexandra Podu, Petrișor Diamantu, Mircea Rotaru, Alexandru Hîncu. Teatrul Mic Sibiu a fost desemnat drept marele câștigător al Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanța, cu spectacolul Love, mon amour (Varșovia), în regia lui Constantin Podu. Bucuria a fost dublă pentru Teatrul mic Sibiu, fiind singurul teatru independent care a reușit o asemenea performanță, de a câștiga două premii într-un singur festival. A câștigat premiul pentru cel mai bun spectacol și premiul pentru cea mai bună actriță (Alexandra Podu cunoscută reșițenilor din excelentul spectacol,,oscar și tanti Roz~ în rol principal. 2. Joi, 12 octombrie 2017 Prefața volumului de poezii MORMINTE INSOMNICE - de Dumitru Cristănuș O POEZIE A ZILEI NEÎNSERATE Cele ce sunt sublimate în actul poetic ţin cel mai mult, adicăă nu exclusiv, de viaţă, de neîmplinirile sau de traumele ei, de triumful sau de miracolul acesteia. Viaţa a bătut şi bate mereu arta ca atare. Despre rest, adică despre moarte şi despre morţii ei s-a scris şi see scrie mai puţin sau foarte puţin, în fond, cine este atotputernică, cu nimicnicia şi splendorile ei, sau moarteaa cu abisul necunoscut pe care-1 deschide pentru cei vii; viaţa care este o scurtăă minune sau moartea care seamănă eterna tragedie? Două contrarii însă care par că, pînă la urmă, coincid, cel puţin parţial. Căci Viaţaa ne oferă un miracol care se petrece odată cu fiecare clipă mundană, în vreme ce Moartea - de care se tem t pînă şi puternicii şi înţelepţii - ce altceva face, constataa Emmanuel Levinas, decît să ne ameninţe cuu neantul sau cu un nou început. O ameninţare convertită în dar, cel al a vieţii de după viaţă, al vieţii veşnice. Şi una, şi alta, se va spune, ne tulbură, cu toate că, înn pesimismul nostru funciarmente ecleziastic, nu vom înceta, totuşi, săă ne întrebăm, odată cu poetul Sandu Tudor: Unde-ţi este biruinţa, 4

7 moarte? Iar moartea ne va răspunde fără ă ezitare şi ricanînd: iat-o! eterna viaţă de după viaţă, ziua cea ne-nserată. Şi aşa se face că ne va fi greu dacă nu imposibil să facem o judecată solomonică între cele două, moartea apărîndu-ne, în cele din urmă, ca o continuaree a vieţii, a spiritului ei. Cu toate acestea, moartea, singura nemuritoare, ceea ce o face să fie, totuşi, în ultimă instanţă, de-a pururi marea învingătoare. Sunt toate acestea reflecţii care transpar din cel de-al doilea volum de versuri al lui Dumitru Cristănuş, Morminte insomnice, alcătuire în care autorul liricizează acum despre moarte sau, mai exact, despre viaţa morţii şi viaţa morţilor. E o poezie care transfigureazăă emoţiile, sentimentele, atitudinile poetului care, fără nicio glumă, îşi trăieşte o parte din viaţă printre morminte, ca paznic şi meseriaş într-un asemenea spaţiu care aparţine, să zicem, zeului Thanatos, fiul zeiţei Nyx (Noaptea) şi al lui Erebos (întuneric), frate geamăn cuu Hypnos, zeul Somnului. Purtînd coasaa pe umăr ori cosind, sau trecînd pur şi simplu printre morminte, poetul scrie cu fină ironie despre conviețuirea dintre el şi cei ce se ascund la un metru m şi ceva distanţă în mormintele lor, în cavourile lor, morţi cărora an de ann le înfrumuseţează locul de veci; mormîntul lui l e îngropat în fiecaree dintre morminte, iar morţii ascultă duios fîşîitul ierbii secerate de coasă (moartea însăşi are o coasă), acei morţi care nu-1 lasă pe poet să vină printre ei: în moartea lor morţii cimitirului/nu m- au lăsat săă mor/eram, spuneau ei, mortul lor nemuritor"( Dorind să mă m întorc în moartea lor ). Poetul se trezeşte astfel că nu are moarte, astaa pentru ca morţii m să fiee liniştiţi, iar dacă moare şi intră pe poarta cimitirului moarte-i fugee din trup, cea care-1 salvează de la a cunoaşte şi trăi ziua cea ne-nserată fiind tocmai poezia, chiar dacă, spune paradoxal Cristănuş, nici veşnicia nu-1 cu imagini de o expresivitatee aparte: sicriul poetului, în care apar de data asta păstrăvi, este purtat pe umeri de tatăl său, peştele nefiind altceva decît semn încărcat de credinţă, dar şi metamorfoza unei alte ipostaze a poeziei: din senin a apărutt tata /purta pe mai poate odihni. Atitudinea aceasta este prezentă în Din senin a apărutt tata, un poem sicriu plin cu păstrăvi/a dat norii la o parte /şi a aşe ezat sicriul înn faţa luminii i / dezvelind poezia. N-aş spune că versurile lui Dumitru Cristănuş emană energia unei psihologii a credinciosului, în ciuda faptului că în subteranele multor poeme circulă c nestingherite idei şi credinţe religioasee pe care într-un fel le împărtăşeşte. Pare mai degrabă unn credincioss pasiv, unul care se lasă amprentat de cutumă, mai aless de sensurile de suprafaţă şi, uneori, de adîncime ale acesteia, un credincios căruia nu-i e străină nici învierea morţilor. Lirismul autorului cultivă cu intenţie şi cu sens figura ambiguităţii: poetul e ba viu, ba mort, dar vorbeşte totdeauna despre propria-i moarte şi invocă de fiecare dată un sicriu gol şi viu. Fără să fie încrîncenat faţă de moarte şi fără să se cutremure de veşnicia ei, poetul are, dimpotrivă, un discurs senin, detaşat şi, nu o dată, chiar cald. înţelegee rostul morţii, eternitatea ei implacabilă { port mereu în mine/ un mort ca într- -un sicriu viu'), o eternitate care, concurînd cu creaţia umană şi cu efemerul vieţii, îi dă ciudatul sentiment al unui fel de confort existenţial. Crede neabătut că în afară de moartea însăşi, nimeni nu are o viaţă nesfîrşită. Sub cer, totul e al morţii şi al lui Dumnezeu, cum aflăm şi din tînguirile lui Iov. Şi totuşi, se iveşte uneori şi teama de moarte a poetului. Cum aflăm, bunăoară, dintr-o întîmplare poetică petrecută cînd s-a lăsatt întunericul, în casă cu c zăvorul tras, într-o cină de taină lungă cît noaptea la care mai participă luna, cerul şi soarele, aici unde-şi păzeşte poetull singurătatea de moarte şi unde hrana divină e lumina, timp în care, ni se spune, îngerii veniţi din munţii ninşi / ne privesc curioşi prin ocheţii ferestrei"( v. îmi păzesc singurătatea ). Mai mult, moartea i-a luat urma pînă şi-n rai, sau doarme cu ea la l căpătîi, aşa de familiară i se pare. Lirica narativă în care poetul povesteşte variii scene ale propriei morţi uzează de altminteri de imagini-simbol ale credinţeii religioase, cum ar fi întunericul, lumina, veşnicia, crucea, pămîntul, ţărîna, cocoşul, lumînarea, porumbelul, între ele dominînd însă chipul îngerului păzitor, în care bănuim alter-egoul autorului. Apare de cîteva ori şi un Cîine Roşu, a cărui semnificaţie poetic- cincisprezece cîini pe care paznicul milostiv îi adăposteşte şi-i hrăneşte în cimitir. religioasă aproape că ne scapă, de n-ar fii cumva vorba chiar de d un atare animal din cei zece sau 5

8 Construcţiile poetice emană uneori unn fel de expresionism, o cultivaree a expresiei tari, cu impact asupra receptorului, cum avem în multe poeme, de pildă, înn Corigent la aritmetica morţii" sau în în inima unui stejar, în cea din urmă, poetul, cucuveaua şii îngerul intră într-un joc relativ facil al schimbului de identitate, miza, repetitivă, fiind punerea la lucru a cuvintelor, poezia însăşi. Ţinînd în lesă cucuveaua (un semn sapienţial, care poate trimite şi laa poezia reflexivă), intrînd cu ea în inima unui stejar, poetul, nedespărţit de îngerul devenit aici un fel de chelner, bea cu convivii lui din licoareaa pămîntului de import', apoi toată odihna din ochii morților,dar beau pînă şi întunericul încît se fac, toţi, criţă; e o stare de euforie, aceasta din urmă, favorabilă joculuii ludico-metaforic cu identitatea. În acord cu credinţe din mentalul colectiv, viaţa morţilor din poezia lui Cristănuş nu este deloc una fericită, însuşi poetul spune că estee un mort tot mai trist (v. Mă simt un mort tot mai trist ). Sunt mulţi morţi trişti sau morţi caree plîng, vorbesc unul cu c altul de parcă ar fii în viaţă, cimitirul însuşi, departee de a fi un loc al liniştii imperturbabile, e cuprins laa miezul nopţii de o nelinişte celestă, stelelee cad una cîte una golind parcă cerul, în timp ce groapaa creşte tot mai mult din trupul poetului (v. în cimitir orfotă mare ). Nici morţii poetului nu sunt uitaţi, înn versuri de data asta rimate: îmi decupez morţii din fotografii/pământu-i zdrenţuit pe ei slinos /cu mâini vechi, ca de stafii lacrimi, îi în viu sfios. " ( Atît de vii... ). Sau versurile în care apare imaginea a tatălui, mort şi el, cuu care, nevrînd să-i răspundă la atîtea întrebări rămase fără răspuns, monologhează într-o noapte cu c lună despre veşnicie şi cum poate fi moartea înşelată, despre moştenirea lăsată de părintele lui: o haină pe care o tot poartă şi o vorbă care-1 obsedează: viaţa nu-iatâtde v/e''( Noaptea pe lună, II). Cum tot la veşnicie şi la confruntareaa cu moartea meditează poetul în Dau moartea afară din casă mereu", unde sunt pregnante nostalgia copilăriei şi a mamei credincioase, alături de alte semne lirice deja familiare cum arr fi îngerii sau păsările. împotriva morţii, care oricît de mult ar fi alungată, are tupeii', se întoarce, e aflată soluţia artistic-pragmatică a împrietenirii cu ea: o ia alături de el la săpat de vie, iar la o cană cu vin mă îmbăt mangă cu moartea /şi să nu mof (uneori, cum este cazul şi al acestor versuri, autorul foloseşte regionalisme, cu sensul lor propriu sau sub s forma unor licenţe poetice). Imaginarul poetului nu-1 uită nici pe cerşetorul de la poarta cimitirului, numai că acesta, cerşetorul, este poetul mort şi travestit, observînd tot ce se petrece şi jinduind astfel după un ban sau după un colac de pomenire dat din mila cuiva. Şi în acest poem, Despre morţi şi despre vii nimic nu mai ştiu, dincolo de melancolia ce înfăşoară condiţia celui ce stă cu mîna întinsă şi aşteaptă compasiuneaa celuilalt { stau la poarta cimitirului / şi mâna s-a desprins pe pământ / înverzind'), răzbat scene memorabile: îngerii care coboară dintr-un care stă cu pălăria întinsă, în care steaua vieţii lui s-a tramvai vechi şi care se înghesuiesc la intrarea în cimitir, răbdarea fără sfîrşit a cerşetorului făcut fleaşcă, izolarea poetului care ne spune: Despre morţi şi despre vii/nu mai ştiu nimic. / Rămas singur, pe umeri /îmi port viaţa ca pe un sicriu, rostesc Tatăl nostru şi scriu ( Nu mai ştiu nimic ) ). În spaţiul poetic al cimitirului intră deopotrivă capela mortuară sau cavoul, unde meditaţia lirică se poartă asupra nimicniciei vieţii, a nimicului ce rămîne dupăă ce trupul, nu şi spiritul, devine oase şi zdrenţe, dar şi pămînt, cel din care, potrivit credinţei, s-a născut omul. Montajul versurilor din poezia lui Cristănuş aduce cu sinee o proprietate specifică acestei lirici. 0 mecanică discretă a intarsiilor gîndului poetic, ca şi unele metafore mai puţin izbutite fac uneori sensul poetic mai puţin fluid. în unele poeme cîte un vers rimează cu altul ici şi colo, deloc după o regulă prozodică ori poate după una numai de autor ştiută, după cumm întîlnim rima ce se instalează doar în versurile finale, ca un ecou. în alte poeme, şi nu puţine, secvenţele se succed ca într-un dicteu automat, iar multe scene narative sunt produsul oniric al imaginarului poetic.. Fiecare să îşi vadă de moartea sa, spune interesat şi calm, la un moment dat, autorul în Morminte insomnice, şi asta după ce crede căă el ar putea fi un mort anonim, cu buletinu demult expirat. Important este însă că nu-i deloc expirată lirica lui Dumitru Cristănuş, dimpotrivă, avem defrumoase a face cu un poet talentat, care circulă cu bilett şi care scrie, uneori chiar din mers, versuri despre ziua cea ne-nserată. Ion DUR 6

9 MĂ SIMT UN MORT TOT MAI TRIST Mă simt un mort tot mai trist e atâta moarte în anotimpul meu intru în lumină ca într-o librărie cuvintelee nu spun nimic despre o viaţă de altădată stăteau în picioare laolaltă cu mine ascultând un înger vorbea despre înviere şi pământul fremăta dornic să plece din trupul meu îngerul îşi continua convorbirea despre poezia mea şi nu i-am putut da drumul un nor ivit a luat cuvintele îngerul a tăcut nici nu ştiu cum s-a retras în lumină fără mine un mort vecin mi-a spus mult mai târziu l-a găsit lângă mormântul meu avea o aripă îngropată în frunze. MOARTEA MEA NICIODATĂ NU MOARE Cimitirul e învăluit într-o boare tot mai albe crucile fug către cer se deschid morminte în lumina ţărânii uşile date la o parte ard rădăcini, oase şi zdrenţe cerul le spune poveşti ca şi cum ar fi printre ei aştri cereşti clopotelee ceţii cu muzica lor ne anunţă petrecerea-n toi fac reverenţe lumii apoi frământând veşnicia sub tălpi cuprinşi în mirificul dans nici nu mai ştiu că viii sunt morţi, iar morţii printre vii mâine amintiri în balans deodată de pe cimitir convinsă de soare ceaţa dispare veşnicia îşi ia morţii înapoi vedeţi, moartea mea încă nu moare iau piatraa vieţii o aşez pe altă piatră îngerii să urce, apoi să coboare. 7

10 Prefața volumului de poezie FLORILE BRUMEI de Vasile Ursan Două vorbe și un cuvânt Filolog (absolvent de Bucureşti), B folclorist de marcă (mai ales cu privire la spaţiul natal al Mărginimii Sibiului, unde şi-a petrecut aproape întreaga viaţă), dialectolog, unul dintre puţinii astfel de specialişti care au a mai rămas la noi (profesor la Facultateaa de Litere a Universităţii Lucian Blaga din Sibiu), autor al unor remarcabile studii critice despre literatura noastră modernă, prozator întârziat, ca să zicem aşa, odată cu publicarea, în ultimiii ani, a unor Povestiri pentru o duminică ploioasă (Editura Techno Media, 2009) şi a povestirilor cuprinse în volumul Singurătatea unei case (Editura Techno Media, 2012): iată doar douăă vorbe, la începutul acestei precuvântări, despre Vasile Ursan, autorul cărţii de faţă, cel despre care mai spuneam altădată că estee unul dintre ultimii depozitarii ai limbiii înţelepte şi ai înţelepciunii subtile s şi pilduitoare, de la ţară, din inima acesteia, aşezată într-o atemporală Transilvanie sudică, în preajmaa Sibiului. La care se adaugă spiritul de om de lumee şi de convorbitor de înaltă şi subţire talie, maestru al cuvântului, de vigoare, dar şi de tihnă, hâtru totuşi, în măsura dată de frumosul f bun-simţ care încă mai există prin aceşti oameni, prin acest binecuvântat spaţiu al părţii noastre de cer. Dee data aceasta, Vasile Ursan scriee un roman adevărat: deşi, după propria-i Un roman despre dragoste şi suferinţa din descriere, ar părea că e o nuvelă dezvoltată. dragoste, într-o poveste perfect articulată, pigmentată de subtile simboluri, precum boarea suavă a scumpiei, a parfumului liliacului alb. O poveste despree o iubire de tinereţe şi despre trădarea acestei iubirii, într-un cadru special, al unei clinici de oftalmologie, prin anamnezele e eroinei, Elena Petraru. Peste care se aşează vocea iubitului de altădată, un personaj memorabil, greu de uitat, doctorul Andrei Vasiliu. Iar apoi, într-un sfârşit de mare melancolie, lumina dată de revenirea, r fizică şi spirituală, a vederii, a înţelegerii. Antologice de-a dreptul scenele dintr-un Bucureşti de altădată, sau cele de la ţară, din vremea tinereţii celor doi d eroi, dinn satul natal din sudul Transilvaniei. Nu doar ca întâmplări, cii şi ca limbaj, prin existenţa mai multor personaje secundare, memorabile ca tipuri ale unei lumi dispărute azi în mare parte. Un roman foarte bine scris şi care se citeştee cu sufletul la gură. Apoi, întrebarea care persistă: cine sau ce ne alege destinul, ne alege un drum şi nu altul, din d două sau dintr-o multitudine de drumuri posibile? Noi înşine, prin firea noastră, să fim aceia?? Cine sau u ce, în momente de cumpănă, ne alege soarta în viaţă, în unica viaţă pe care o avem? Nu N un răspuns, dar o înţeleaptă îndreptare rezultată din această carte este acesta: suferinţa din dragoste ne poate face mai buni, ne poate aduce mai aproape de esenţa omului. Ioan I Radu Văcărescu 8

11 Alexandra Mihalache e - Slobozia - Cândd vor iubirilee să cânte Cu dorul d altui dor grăbit Aștept lumina să-nveşmânte Tăcerea care m-a rănit. Cândd vor iubirilee să piară De-atâta dor şi haină grea,, Eu lee aduc lumina rară Ce-aa vindecat inima mea. De dorul d tău Dor suprem Dorurile nu mă pot ucide, Dorurile nu mă pot seca, Tu eşti dorul care va decide Câte patimi poate vindeca. Dorurile vor să îmi dea pace, Rănile din piept nu înţeleg, Dorurile nu se pot preface, Tu eşti rana dorului întreg. Dorurile ştiu numai de tine, Dorurile nu ştiu cine-s eu, Vreau să te zidesc între destine: Dor suprem al sufletului meu. Aşa cum n-a mai fost Eu duc cu mine patimi si lumină, Te port în sinea mea de veşnicii Aşa cum porţi durerea fără f vină, Aşa cum nu e noapte fără zi. Eu duc cu mine lacrimi şi credinţă, Te simt în sinea mea la orice gândd Aşa cum simţi o aprigă dorinţă, Aşa cum trece toamna lăcrimând. Eu duc cu mine doruri şi mirare, Doar tu îmi eşti lumina din cuvânt Şi-aşa cum cade ultima ninsoare Aşa te voi păzi pe-acest pământ. Când vor iubirile Când vor iubirile să plângă Eu mă predau durerii lor, Doar cerul poate să răsfrângă Lumini în ochii tuturor. Nu toate dorurile dor, Nu toate poartăă câte-o rană, Există doruri care vor Să se aşeze-ntr-o icoană. Nu toate dorurile plâng, Nu toate poartăă câte-un nume, Dar sunt s şi doruri care strâng La pieptul lor întreaga lume. Nu toate dorurile pot, Nu toate fug în amintire, Doarr tu eşti dorul unui tot Ce poartă p numele Iubire. Întree inimă şi raţiune Absenţa ta mă lasă fără nume Şi mă întreb de-umbra meaa e singură în î lume, bine sau e rău, Dar Pe rana ei am scris numelee tău. Tu ai semnat durerea ce mă-nvinge, De-acum eşti vinovat de boala mea, Nu focul tău e cel ce mă respinge, Tu însuţi vrei săă fii o iarnă grea. Nici locul nu-mi găsesc de la o vreme Şi mă întreb de-i locuiesc doar printre teoreme, bine sau e rău Cândd Iar cerul îl condamn de focul tău. Orgoliul ce arăţii n-are-ndurare, Mă sting s în ochii tăi şi nu e drept Să mă m renegi cu-atâta nepăsare Cândd tu trăieşti,acum, la mine-n piept. Eşti vinovat de noaptea care vine Şi mă întreb de-voi v purta durerea iar cu mine bine sau e rău, Dar Căci ea, de fapt, e numai chipul tău. 9

12 Valeriaa Mahok Veneraţii... Venerează iubirea, ce sufletul hrăneşte, Nu mai târziu, ci atunci când trăieşte. Şi zilele cu iubire şi pace să le trăieşti, Fericirea să nu o risipeşti, să nu o risipeşti. Venerează orice dar, viaţa ţi-a dat, Şi-n dăruiri caritabile fii bogat! Venerează miracolul naturii, Pastelată în mii de culori, Şi ocroteşte-o omule, Pentru viitor, pentru viitor. Venerează pământul pe care trăieşti Şi frământările furnicarului omenesc, Căci prin el putere primeşti, Să-ţi hrăneşti visele şi speranţele, firii omeneşti. Venerează sămânţa, învăţăturii trecutee Şi pe ai ei înţelepţi, deschizători de drumuri, Sfatul lor urmează şi a lor virtute, De vrei viaţa frumos să-ţi trăieşti Şi viitorul să-l stăpâneşti, să-l stăpâneşti. Dăruieşte-mi Dăruieşte-mi, buchete de flori, In sărutări, petalele lor, Şi în îmbrăţişări, fiori. Dăruieşte-mi, iubire curată, Fericeşte-mă, viaţa mea toată. Dăruieşte-mi o caldă prietenie, Şi a stejarului putere de vieţuire. Fii balsamul rănilor din viaţă, Şi alintul durerilor fără speranţă. Dăruieşte-mi liniştea sufletească, Nu-ţi vinde ieftin în viaţă Plăcerea trupească Floarea iubirii să ne ofilească. Dăruieşte-mi a vieţii minune, Dând copiilor tăi un măreţ nume. Iubeşte zborul spre înălţimi, Iubindu-mă înmiit te voi răsplăti, Şi viaţa, o binecuvântare-ţi va fi. 10

13 Valeriaa Paștiu Gușeilă Împărăția pădurilor Revolta simplității 29 septembrie Subiect propus pentru următorul număr al revistei noastre: Fenomenul tot mai accentuat din zilele noastre - prăduirea pădurilor. Sigur, apărarea pădurilor, acest tezaur verde al pământului, acest tezaur hrănitor, parte imanentă a mediului nostru ambiant până la urmă, este o urgență care merită strigătul de alarmă al nostru, al tuturor, dar nu pot aprecia bine ce eficiență ar avea unn astfel de articol publicat în revista Rapsodia. Da, literatura poate atrage atențiaa asupra unui rău, eaa poate da un semnal de alarmă. Întrebarea e însă: face ea oare,, literatura un salt la rădăcina răului, în om, poate ea antrena vocile îndrituite să pună frâiele fenomenului? Specialiștii spun că două treimi din oxigenul planetei este furnizat t atmosfereii de arbori și arbuști. În România, suprafețele împădurite în trecut, au fost cu mult mai întinse decât cele de astăzi. Astfel, după un studiu în acest domeniu am aflat că prin anul 1800, suprafața împădurită a provinciilor românești era de 8,5 milioane de hectare și reprezenta 36% % din teritoriul lor. În vechimea și mai îndepărtată pădurea Vlăsia se întindea Târgoviște până la Giurgiu, de la Mostiștea până la Argeș! Pânăă și Bărăganul era cândva plin de păduri, defrișat fără milă pentru a face loc câmpiei și lanurilor sale. După unn raport al unei instituții publice acreditate, în anul 2015, pădurile acopereau doar 6,90 de milioanee de hectare. Suprafața împădurităă a fost redusă continuu, ajungându-se la recordul ca trei hectare de pădure săă dispară înn fiecare orăă în România! Unde sunt Pădurencele, Fetele Pădurii? Superb ar fi să aflăm răspunsul! Înn lumea silvicultorilor, asta o știu de la un văr primar silvicultor, este binecunoscută legenda Pădurencelor, a Fetelorr Pădurii, potrivit căreia acestea îi pedepseau cu asprime pe cei ce porneau pe prăduiri nesăbuite, pe p cei ce aruncau gunoaie sau uitau focul aprins în pădure. Tot el, vărul meu, pensionar de aproape trei decenii, dar care și astăzi colindă pădurile îmi spunea că misterioasele Pădurence ar fi mult mai eficiente decât polițiștii, jandarmii și procurorii. Cât despre romantica lor profesie, conform legii, silvicultorii care fac parte din Corpul Silvic sunt obligați să s depună și să respecte un jurământ de credință. Am prezentat în cele de mai sus, înn mod succint, câteva date d despre pădurea de ieri și de azi. Ce facem noi pentru revenirea la normal? Trebuie să întoarcem cu toții ceva din ceea ce am primit de la natură, iar acum în ultimu ceas este momentul a fiecare dintre noi să ia atitudine. Cum și când poate, cu timp și fără timp, singur sau cu grupul său de prieteni, ori colegi. Apoi, un pas legislativ este imperios necesar! 11

14 Reverii de toamnă În folclorul românesc pădurea și copacii au însușiri magice, bine reprezentate în î basme, legende, balade și doine. Pădurile sunt s de aramă, de argint, de aur, metafore m provenind, poate, de la coloritul lor în diverse anotimpuri. Mai ales toamna, când e vremea regăsirii r de sine Căci ce poate fi mai fascinant decât să-ți lași ochiul să cutreiere prin puzderia dee nuanțe cee populează pădurea, toamna? Sau poate doar cei născuți în septembrie și octombrie știu toată frumusețea, și câtă dragoste pot cuprinde aceste zile încălzite de culorile aramei, și tot t ei știu că, în aceste luni cu praznice preafericite, orice muritor trebuie săă se spovedească, dacăă nu la preot, măcar la copacii. Așa se spune că o făceau și strămoșii noștri. Pe vremuri ciobanii see mărturiseau la copaci (mai ales la brazi). Făceau o cruce în coaja copacului (cu toporul sau briceagul) și-și mărturiseau în fața ei păcatele, ca la un preot, în timp ce băteau mătănii. Tăiau apoi cu toporul câtevaa așchii din copac, pe care le aruncau. După jurământul pe care-l făceau, dacă într-un an copacul se va usca, erau iertați sau nu erau iertați de păcate. Ciobanii susțineau că spovedania acestaa este mai bună decât cea făcută la preot. Am citat din Traian Herseni Forme străvechi de cultură poporană românească Ed. Dacia, Un alt obicei, practicat și astăzi, estee acela de a închina copilul c nou - născut unui brad, (copacul nostru național) prezentându-l ca în fața unui preot. De altfel bradul este prezent în toate obiceiurile românești, de la nașterea omului și până la moarte. Înn unele ținuturi din Ardeal încă există obiceiul ca păstorii să ia Paștele din muguri de brad sau de fag, în loc de pâine și vin, după care spun Hristos a înviat! Voi iubi mereu toamna, voi iubi mereu pădurea! Te invit și ș pe tine, cititorul meu să faci acest lucru! Nu lăsa să treacă toamna fără să-ți limpeziți sufletul. Pentru o clipă măcar,, uită ura, intrigile, afacerile, politica, temerile, catastrofele și toate celelalte griji, cee te apasă zi de zi. Îmbrățișeazăă mereu copacul tău de suflet! Din energiile benefice ale Universului, din ceea ce au scris înaintașii noștri despre pădure și copacii ei, culege comoara pe care o dorești și păstrați-o ca pe busuiocul de laa icoană în cămăruța cea mai frumoasă a sufletului tău! Cânt de dor Cu țapin și cu secure, / Se duc oameni la pădure. Iar cu ei mă duc și eu, / Că-n / Căci eu tare l-am iubit. pădure-i dorul meu. Să văd codrul înverzit, Să beau apă din izvor, / Codrului să-i cânt de dor. S-ascult codrul fremătând, / Seara să mă-ntorc cântând. Gheorghe G Gușeilă Din lumea citatelor: - Copacii sunt efortul nesfârșit al Pământului de a vorbi cu cerul - Rabindranath Tagore; - Ideile sunt un vânat rar în pădurea cuvintelor Victor Hugo ; - O, pădure cu care aș vrea să s mă amestec! Când te gândești că c n-aș putea sta o secundă, gol, printre copacii tăi fără să strănut! - Jules Renard; ; - Dacă tu vrei să comunici cu un copac, ar trebui ca un braț all tău să se facă ramură cu frunze și o ramură a copacului, să se facă brațț cu degete. Ar trebui să mori puținn ca om și să s învii ca plantă, iar plantaa să moară întrucâtva, î și să devină într-o partee a ei om. - Nichita Stănescu 12

15 AVOCADOO - Of, îmi spune o vecină, ştii la cât a ajuns un kilogram dee avocado? - La cât? întreb eu politicos. - Nu mai întreba, îmi răspunde. O avere! Atâta costă, mai bine să nu ştii... Mă întâlnesc puţin mai târziu t cu dentistul Kleinergrois. - S-a scumpit grozav avocado, îi spun ca să intru în vorbă. - Dar ce? se miră el, ţie îţi place avocado? - Îmi place, mărturisesc. Îl amestec cu un ou tare, îl frec cu puţinăă sare şi când îl ung pe pâine adaug câteva feliuţe de castravete. - Asta ar trebui să te îngrijoreze, constată dentistul. Vinn acum de la cursul de psihanaliză clinică. O simplă interpretare ar trebui să te pună în gardă. Fără îndoială, castravetele denotă preocupări sexuale, feliuţele, o dominantă sadică, iar oul tare înseamnă o deteriorare a instinctelor. i - Ce te-a apucat? Eu mănânc castravete de când mă ştiu. Bunica B mea... - Exact. Precis că ai nervii distruşi, eşti gata să recurgi la l brutalităţi, simţi nevoia să tai, să freci, să distrugi. Şi ce spuneai de bunica? O urai, nu-i nu spune nimic fără o cauzăă profundă, ascunsă în aşa? Instincte atavice, masochiste... - Dimpotrivă... Bunica, săraca... - Aha, singur spui săraca. Omul subconştient. Când ai spus săraca, ai recunoscut că ai vrut s-o asasinezi, s-oo tai ca pe un castravete. Toate manifestările actuale ale omului au la origine dorinţe refulate din prima copilărie. Când spui că îţi place avocado, înseamnă că la şase ani ai fost îndrăgostit dee o balerină,, amanta unui grefier. - De unde până unde? - Foarte simplu: avocado înseamnăă avocat, avocaţii au legături cu grefierii, iar grefierilor le plac balerinele. Aşa că du-te la un psihiatru, nu mai aştepta. M-am dus la un psihiatru. M-a întrebat ce mă supără. - Îmi place avocado frecat cu ou tare şi cu feliuţe de castravete, am mărturisit. - Aha, a mormăit specialistul... Cât t e radical din treizeci şi ş trei? - Eu..., radical... - Cine l-a ucis pe Maximilian al Mexicului? - Pardon, eu am venit pentru avocado. - Sigur, sigur, puişor. Ia spune în cee se varsă Orinoco? - Nu ştiu. - Evident. Ce populaţie are Las Vegas? Ce înălţime are domul l din Ulm? Ce credeau sumerienii despre infern? Ce reprezintă stema Liberiei? Care e distanţaa până la Uranus? Câte preludii a compus Liszt? Cât costă un kilogram de avocado? - Nu ştiu! am strigat. Lăsaţi-mă în pace! - Aha, să te las în pace? Dar cine a început? În ce zi ne aflăm? - Nu ştiu..., vreau să plec, am murmurat. - Când au apărut primele simptome? De când îţi place avocado? - Nu ştiu, eu sunt un simplu salariat, nu am studii... - Eşti un caz grav, a decis psihiatrul. Un simplu salariat şi cumperi avocado.. Ştii la cât a ajuns un kilogram de avocado? Eşti nebun de legat! 13

16 Eugen Deutsch - Iași - DE-AŞ FI FOST ZORRO Visam să fiu un Zorro-n epigramă C-o spadă ce-ar avea contur de liră Şi-ar străluci prin ascuţita-i lamă; Credeam că-i bici subtila mea satiră Ce-i prinde pe corupţi în supla-i tramă Sau pe acei ce mint precum respiră; Ţesând din rime rare o năframă O fluturam simţind că mă inspiră Spre-a aduna noi poante într-o gamă; Credeam c-o lume-ntreagă mă admiră - Fiind chiar subjugată de-a mea flamă - Dar vestea despre astaa nu transpiră(!); Tridentul meu cu dinţii de aramă, *) Spre-a-mpun nge orice ţinte prinse-nn miră, Pornise-n luptă fără nici o teamă; Dar toate-mi par iluzii ce se-nşiră Sub Bolta Rece din vestita cramă Şi-apoi dispar aşa precum veniră Când mă visam un Zorro-n epigramă! *) Volum apărut în DE-AŞ FI FOST ROBIN HOOD Ca Robin Hood, arcaşul renumit, Doream, spre ţinta-mi să lansez săgeţi, Considerând d c-aş fi cel potrivit; Am atacat şi şefi, dar şi valeţi, Pe-acei vizând câştigul ilicit, Sau ştabii care par doar precupeţi; Voiam s-atac, prin versu-mi insolit,, Pe toţi corupţii şi pe hrăpăreţi, Căci ei trăiesc, de fapt, din şterpelit(!); Gândeam că umoriştii u sunt atleţi Luptând cu un elan neostoit Cu toţi acei ce de putere-ss beţi; Credeam că pot reinventaa un mit În care nişte fantezişti isteţi Sfidează bravi pe orişice bandit Dar n-am sedus, se pare,, mulţi esteţi Şi nici n-am obţinut deloc venit (!) Dorind să fiu, precum p amici vestiţi, Ca Robin Hood, arcaşul renumit, N-AM VRUT SĂ S FIU DONN QUIJOTTE N-am vrut nicicând să fiu un DON QUIJOTTE Cel ce lupta cuu morile de vânt, Căci n-am nici cal şi nici măcar ciubote; Am vrut să fac, în public, jurământ Că nu mă lupt cu hoarde hotentote Cu lancea, spada sau doar c-un cuvânt; N-am atacat grupări fanariote Şi nici pe ştabii din guvernământ Ori pe acei acum ieşiţi dinn grote; Mi-ar trebui, probabil, un descânt, Niscaiva vrăji sau s nişte tari mascote Spre a obţine-un pic de crezământ, Să-mbrac doar frac ori poate redingote, Cu guler tare şi ş rever răsfrânt, Ca să dansez cadriluri orii gavote(?!) Dar nu mi-am respectat cel legământ Nici nu v-am spus banale e anecdote; De-aceea astăzi, la deznodământ, Toţi spun mereu c-am fost un DON QUIJOTTE! 14

17 ŞEDINŢA DE HIPNOZ ZĂ (continuare din nr. anterior) Cam după zece ani, de la întâmplarea asta, prin 1963 eram în lagăr la Luciu Gurgeni. Erau acolo după câte mi-aduc aminte vreo patru barăci cu deţinuţi politici. Eram înghesuiţi, câteva sute bune de oameni cu emblema CR (contra revoluţionar)pe spatele zeghei. Erau stivuite câte două rânduri de paturi suprapuse, cu un culoar pe mijloc Eram împărţiţii pe categorii, muncitori, ţărani (care s-au împotrivit colectivizări ii) şi intelectuali. Eu fiind elev la liceu, am fost mereu repartizat la intelectuali. Nu ştiu u cum s-a nimerit, că în baraca noastră erau cam amestecaţi. De obicei, munceamm în agricultură. Lângă patul meu, era cazat un zidar- uitat dulgher din Sibiu, păcat că i-am numele(cu reţinerea numelor proprii am avut problemee din copilărie) bun meseriaş, şi om cumsecade, cu care mai discutam chestiuni diverse. Într-meu Vasile Constantinescu, că urmează să se zi, tipul îmi spune mie şi prietenului demarezee ceva construcţii în zonă şi că vor să le realizeze cu deţinuţi. Eu ca naivul, ştiind că eram cu totul rupţi de realitate, îl întreb : De unde ştiţii asta? Mă băiatule! Aşa ceva nu se-ntrebă! Nu eşti de azi de ieri în puşcărie! Dar pentru că te cunosc bine, am să-ţi spun doar atât: Nu aduce anu ce-aducee miliţianul! Cred că te-ai prins! Ştiu că era acolo un caraleu, om mai cumsecade şi mai tolerant decât ceilalţi. Era şi el om de la ţară, venit să câştige o pâine, şi se angajase gardian. Făcea chiar notă discordantă faţă de ceilalţi, care erau foarte duri şi intransigenţi. Şi ascultaţi aici, ne spune maistru, când se va face selecția, şi vor întreba care se pricepe la construcţii, să ieşiţi în faţă şi să spuneţi că vă pricepeţi la zidărie, dulgherie, nu contează ce. Veniţi în grupa mea, şi vă învăţ eu meserie. Că nu se ştie în viaţă când veţi avea 15 nevoie de ea. Chiar şi la voi acasă este bine să ştiţi de toate. Ne pricepem la tâmplărie nene, că la Gherla ne-au scos la fabrica de mobilă. Am trecut prin toate sectoarele. Suntem calificaţi deja. Ei vezi! v Cu atât mai bine. Tot mai rentabil este-n construcţii decât în agricultură. Aici mai şi înveţi câte ceva, care să-ţi Să nu folosească-n n viaţă, căă sunteţi tineri. pierdeţi timpul chiar dee pomană prin puşcărie. Şi-am mai aflat a o noutate. Ca să ne stimuleze s-ar putea caa să ne dea voie să primim de-acasă un pachet cuu alimente la două-treii luni de zile. Dup-atâţia ani, a ar fi chiar o minune. Nu atât pachetul în sine contează, cât faptul c-ar afla familia că suntem încă în viaţă. De când ne-au luat cu arcanul, ei nu mai ştiu nimic despre noi. Parcă ne-a înghiţit pământul. Până laa urmă, trierea s-a făcut altfel. Din dosare s-a aflat care sunt meseriaşii în domeniul construcţiilo or, iar aceştia şi-au ales singuri echipa Şi bine b înţeles,, eu şi Vasile am optat pentru maistru din Sibiu. Aşa am fost repartizaţi la l construcţia unor grajduri la o fermă nou înfiinţată în zonă. Cu ocazia aceasta l-am cunoscut pe Arhitectul Dan D Vulcănescu, vărr primar cu Filozoful Mircea Vulcănescu care s-a prăpădit la Aiud. Din D neamull Vulcăneştilor, aici la Sibiu am mai m cunoscut bine un alt văr de-al filozofului, Nicolae Vulcănescu..., fost militar de carieră şi epurat din armată ca fiu f de moşier. Om foarte cumsecade şi talentat pictor. Nu ştiu cum a reuşit de-a scăpat de puşcărie. Dumnezeu să-i s odihnească pe toţi! Dan Vulcănescu, ca arhitect,, a trebuit să facă proiectul a patru vile cu un etaj, cu câte două apartamente fiecare, pentru caraleii şi familiile lor dislocaţi înn zonă. Când a trebuit să se toarne planşeurile, ne-au mobilizat pe toţi de la construcţii. Planşeul spunea el, trebuia t turnat urgent, doarr în câteva ore, şi toată manopera

18 era realizată manual. Nu erau betoniere, nu erau elevatoare, nu era nici măcar un amărât de scripete. Nici o facilitate. Se lucra ca în Evul Mediu. Mortarul se făcea la lopată, iar de cărat se căra cu tărgile, Era un adevărat furnicar de lume, Totul a fost atât de bine conceput şi organizat, că vilele au fost terminate t şi recepţionate cu o săptămână mai devreme de cât era planificat. Chiar inspectoriii veniţi de la Bucureşti pentru recepţie, au rămas încântaţi şi i-a spus lu Dan Vulcănescu, când se s va elibera, să vină la ei că-i dau de lucru în cadrul armatei. Noi la grajduri, am învăţat zidărie, dulgherie, tencuire şi zugrăvire. Am făcut nişte construcţii finisate la marea artă, că se puteau transforma urgent în locuinţe. Era un zidar calificat în grupă noastră, care la tencuit, nu se mai chinuia cu canciocul şi mistria. Arunca mortarul cu lopata, că se lucra l contra cronometru. Am auzit după eliberare, că s-au ales cam praful de ele. Atât de grajduri cât şi de vile. Chiar m-am întâlnit odată cu Dan Vulcănescu prin Bucureşti când eram student, şi mi-a spuss că la cinc ani după eliberare, a fost curios să vadă cum arătau casele. Mi-a venit să plâng dragă Tudore. Arătau ca vai de ele! Omul fiind chiriaş temporar, nu l-a interesat să păstreze o locuinţă ca lumea. Pur şi simplu erau vandalizate. Nu mai era o uşă care să se închidă ca lumea. Pereţi mucegăiţi şi coşcoviţi. Sobele de teracotă, nu erau scuturate cu anii. Ele erau calculate să fie alimentate cu lemne de fag, dar s-au băgat, tot ce s-a putut arde. Chiar şi coceni de porumb. Se ştie că în zonă este cam criză de lemne. Altceva ar fi fost dacă era casă lui! L-ar fi durut inima să-şi bată joc de ea. Aşa se întâmplă cu bunul întregului popor! V-a angajat în cadrul armatei aşa cum v-a promis colonelul ăla atunci când a venit la recepţie? îl întreb eu cu naivitate pe domnul arhitect. Aiurea! Nici ca angajat civil, chiar cu cazier de drept comun nu ai voie în armată. Cu atât mai mult ca fost deţinut politic. A spus şi el aşa de ochii lumii, ca să se afle-n treabă! În anul când povestesc, se simţea o oarecare destindere, chiar şi-n puşcării. Se afla în curtea coloniei, o căsuţă care nu-mi mai amintesc la ce era folosită. Şi într-o duminică după amiază când nu eram la muncă şi caraleu de servici era cel cumsecade, se zvoneşte prin baraca noastră, că în căsuţa respectivă, care nu era mai mare de d 25 de metri pătraţi, vine un tenor de la teatru muzical din Galaţi tot t deţinut şi el(care spre ruşinea r meaa i-am uitatt numele), să cânte cevaa muzică cultă. Va asista şi caraleul de servici pe colonie. Anunţul s-a făcut pe şest de la om la om, şi asta doar în cele două barăci de intelectuali. În căsuţa aia, nu încăpeau prea mulţi. Eu nu-l cunoşteam pe cântăreţ, că era cazat într-o altă baracă, şi nu prea era voie să circuli aşa de d capul tău prin colonie. Numărătoarea dimineaţa şi seara, se făcea fiecare la baracaa lui. Nu prea eram eu amator de muzică cultă, dar ca să mai schimb atmosfera de lagăr, am mers împreună cu Vasile la spectacol. Ne-am înghesuit acolo câţi am încăput. Vreo reizeci-patruzeci de persoane. A cântat canţonete italiene şi arii din diferite opere. Pot spunee eu, ca diletant în materie, c-a fost superb. Când lua un crescendo zbârnâiau ferestrele, şi ne tremura coşul pieptului. Caraleul tot făcea semn cu mâna panicat, s-o lase mai moale. Îi era frică să nu se audă afară în foişoarele une păzeau militarii în termen. Altă dată, chiar în baraca noastră aveam coleg de suferinţă un lucrător de la fabrica f de instrumente muzicale din Reghin. Lucra acolo chiar la C.T.C.(controlul de calitate al instrumentelor). Ştia să cânte aproape la toate. Nu ştiu de undee şi până unde, dintr-o scândură şi nişte sârmee oţeloase, îşi improvizase o ţiteră, la caree mai cântaa câteodată seara în surdină. Era foarte plăcut. Ce-mi plăcea mai mult, era cândd cânta el balada lui Ciprian Porumbescu, acompaniat a de altcineva prin fluierat. Era o încântare. De fapt acolo am auzit pentru prima dată această Baladă, care mă emoţionează ă şi-acum când o aud. În baraca noastră n mai aveam trei tineri saşi fronterişti care cântau foarte frumos cântece nemţeşti la modă în perioada anului 59 când au foast arestaţi. Într-o duminică d seara, când era mai linişte prin colonie, saşii noştri, acompaniaţi de ţiteră, au dat un u concert de zile mari. Baraca era înţesată de lume. l Nu ştiu cum o fii fost prin alte colonii, dar în perioada aceea, la Luciu Giurgeni, mai erau din când în când şi zile relaxante. (va urma) ) 16

19 George Filip (Canada) PÂINEA NOASTRĂ... este un cântec de Prohod când ţăranul mănâncăă pâine neagră... mănâncă, gura lui muşcă transfigurată din toamna atât de adâncă. nu înjura ţăranul - la masă, de mamă, de nevastă, de copii, că el pune îndată mâna pe coasă şi te retează din veşnicii. pâinea este soarele din cuptor, astrul ce din vecii ne răsare. Dumnezeu ne dă pâinea Lui, dospită cu lacrimi şi îndurare. dar şi Edenul este o pâine pe care o semănămm şi culegem şi cu greu o târâm în hambare şi mai cu nimic ne alegem... până la urmă culegem trădare. timpul scurt ne numără zilele; visăm junghere sub cingătoare, şi pâinea noastră cea de toate zilele. părinte... dă-mi ceva de bogdaproste. nu bani şi nici n talent şi nici curaj. eu am mai fost cândvaa la un staroste cu multe mirodenii în bagaj. voi da cu pumnii în sfârşitul lumii. iubita mea va v pune focc la rug şi am s-ascult atunci şoptirea humii ce-mi zice... să nu-mi bag cu dracu-n plug. înger n-am fost - rumegător de carte m-adăpostesc la secilee fântâni şi mai departe... veşnicc mai departe eu îi castrezz pe marii mei stăpâni. întinde astăzi masa pentru-o cină. O lacrimă de d vin eu o s-o storc. de-aude toaca... lumeaa o să vină şi eu ţi-aducc toţi hoţii din N.York. părinte... jur să nu-i mai cert pe îngeri când ning din d cer cu psalmi... aşaa frumos! iar de mă vezi prin bălţile de-nfrângeri ia-mă în turmă... nu-s prea păcătos... CĂINŢĂ PREASMERITĂ -preasfinţiei Sale preot-poet şi filozof Theodor DAMIAN- azvârle cu credinţă după mine parcă-s un lup rătăcitor prin vid ce am furat esenţă din stamine şi curg prin Eden ca un insipid. catapeteasma eu o ţin în faţă şi mă feresc de fiecare fulg, dar simt că aventuraa mă răsfaţăă şi-n vaduri sterpe clipele se scurg. 17

20 Nicolae Munteanu Toamna Un freamăt nebăgat în seamă Apare, nici nu ști de unde Plutind pe nevăzute unde, Dar fără a stârni vreo teamă Mișcările acestea-nseamnă Că trebuie luat aminte; Cum timpul merge înainte, Vestește azi o nouă toamnă. Primim voioși această veste Căci toamnaa e o bogătașă Asemuită cu o nașă Ce-aduce daruri ca-n poveste Aduce ca și altădată Bogatul rod de pe ogoare, Ciorchinii-n vii, sclipescc în soare Și pomii plini de rod desfată Desaga plină cu de toate O-mparte azi cu dărnicie Acelor ce cu vrednicie Au dus poverile în spate Precum se știe-n lumea-ntreagă, O spune vorba înțeleaptă, Natura-ți dă, dar nu te-așteaptă Și nici nu-ți pune în desagă În alți desagi, această a doamnă, Aduce ploi și frig, și zloatăă Cuprinde astfel lumea toată Trecând-o în climat de toamnă Un timp, ca un artist de seamă, Naturii, prin abilul rit, Îi schimbă-ntregul colorit Din verde,-n aur și aramă!! Constați că ziua o scurtează, Devine, uneori, mai sumbră Că nu te mai lipești de umbră... Iar bruma totul argintează Din fiecare zi mai m taie, O micșorează fără f milă Că, uneori, mi-rup din calendar o foaie Privind câmpiilee deșarte, silă Să Grădinile cum dormitează d Și altele ce mă-ntristează,, M-opresc și nu spun mai departe De-aceea, ca odinioară o - Având și optimism la minee Aștept să treacă, știu eu cine!... Să pot păși și-nn primăvară... Dați-mi cuvinte Dați-mi cuvinte, dați-mi răgaz să mai rămân pe pajiștea de timp, unde îmi voi așterne așteptarea cu îngăduință Dați-mi cuvinte, domoale, calde, așezate, să-mi acopăr ființa cu ele e iar mai apoi să le așez înn ramuri de anotimp ce-mi presară calea de la răscruci Aurel Domide Șănțanu Dați-mi cuvinte, să le așez în î hanul cu doruri fără stăvilare, doar cu făgăduielile iubirilor trecute Dați-mi cuvinte... 18

21 Cuvântarea autoarei la lansarea cărţii Pe ale vieţii valuri Mă simt peste măsurăă de onorată de prezenţa dumneavoastră, a tuturor, printree care ţin să remarc pe d-l prof. Costăchescu, conducerea cenaclului Georgee Topîrceanu în care activez, respectiv d-l redactor şef Ioan Gligor Stopiţă, vicepreşedinte Col, (r) Ştefan Vişan. Alături se află d-l Col. (r) Ioan Părean preşedintele Filialei judeţene Sibiu a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în î Rezervă şi în Retragere, medici cu care am avut prilejul a-mi desfăşura activitatea, d-l dr. prof. Dorin Bardac, fostul director al instituţiei în caree mi- îi am desfăşurat activitatea 50 de ani şi căruia păstrez un respect deosebit, dr. Aurelia Brebaiţă, fam. dr. Sârbu, colegi şi prieteni deosebiţi. Nu în ultimul rând d-l George Arhip, psiholog şi redactor, sosit de la Iaşi, cel căruia, de asemenea, îi port respect şi admiraţie pentru faptul că s-a implicat în scoaterea celor şapte volume de proză pe care le-am timiditatea excesivă care mă caracteriza. Tuturor vă mulţumesc pentru susţinere. De asemenea, mulţumesc dumnea- voastră, celor care aţi luat cuvântul. Nu cred că lansat, m-a determinat să-mi înving merit însă, atât de multe elogii şi prea puţine critici. Oricum vă mulţumesc. Prin ceea ce urmează a vă spunee voi încerca să aduc în atenţia dumneavoastră o parte din gândurile, preocupările şi opiniile mele, atât cele legate de meseria de mânuitor al vorbelor, cât şi pe cele ce cuprind şi unele aspecte generale, înserate până şi în cuprinsul volumului Pe ale vieţii valuri şi care, adeseori, au constituit speranţe mai multt sau mai puţin eşuate. Bine aţi venit! Iată dar că astăzi lansez al şaptelea volum de proză intitulat Pe ale vieţii valuri. În strădania aceasta, asemenea tuturor 19 slujitorilor condeiului,, fie ei chiar cei din fruntea tagmei, aveamm dese momente când muza mă părăsea lăsându-mă în imposibilitatea de a aşternee măcar o frază pe hârtie. Părăsesc condeiul adeseori şi alerg printre cotloane întortocheate în căutarea muzei mele. Regăsind-o mă revărs în cuvinte cu uşurinţa zborului îmbătată de frumuseţe,, căutând să ajung la sufletul cititorului. În acest sens, iată ce spune şii Ionel Teodoreanu considerat azi uşor depăşit (se ştie că romanele sale erau destinate mai m mult adolescenţilor, dar astăzi însă şi adolescenţii le cam ocolesc fiind bântuiţi de moda m nouă) ). El zice: Romancier rii care au norocul să nu fie nici poeţi, nici pictori ai vorbei, sunt simpli, fără efort şi fără sacrificiu, direcţi d ca o cădere fără rezistenţă. Mâna lor e goală fiindcă niciodată n-au inele. Sunt o transparenţă de fereastră fiindcă niciodată n-au avut vitralii. Tot el spunea atât de frumos: Când cu două sunete ale aceluiaşi arcuş unul e geamătull vieţii, celălalt melodia artei, surâd şi plâng în acelaşi timp cu săgeata în mine şi ochii în cer. Iată muza, iată talentul! Cândd vorbim de har, Liviu Rebreanu despre George Coşbucc spune: Cărţile lui pot fi gustate şi citite deopotrivă de ţăranul cel mai umil ca şi de d către esteţii cei mai pretenţioşi. Este marea taină şi marele meşteşug al celor mai mari creatori dee a se adresa tuturor însetaţilor de frumos fără deosebire. Cine-şi mai aminteşte nostalgicele doine sau balade b care se interpretau frecvent odinioară? De ce m-aţi dat de lângă voi, De ce c m-aţi dat de-acasă? Să fii rămas fecior la plug, Să fii rămas la coasă...

22 Parfumul trecutului, din totdeauna, în trecerea timpului se spulberă. Nostalgia dispare şi, în acelaşi timp, şi graiul cu obiceiurile se destramă. Manifestările minore le înăbuşă. Dacă de-a lungul timpului au existat scriitori şi poeţi care au contribuit la instalarea acestui climat? Desigur! Aceştia au reuşitt să se ridice mai întâi prin ploconirea în faţa potentaţilor vremii. În acest fel, reuşiseră să se afirme drept poeţi şi scriitori de frunte. Adevăraţii slujitori de marcă însă, cei care rămăseseră verticali erau ignoraţi sau chiar oprimaţi. Bacovia, în timpul dominaţiei comuniste fusese interzis. Mai târziu spunea: Liceul şi biblioteca din acele vremuri nefaste au constituit cimitirul tinereţii mele. În 1948, cenzura îngăduise doar puţine din poeziilee lui Eminescu. şi acelea în limba maghiară şi moldovenească, un fel de românească cu litere chirilice. De aceea, cred că, este imperios necesar a se curăţa în întregime tot ambientul naţional. Începând de la cultură, de la limbă care trebuie respectată considerându-se acest demers un adevărat cult. Omul trebuie să fie curat sufleteşte şi trupeşte, desigur. Onest, cinstit. A trece cu vederea anumite derapări, a ignora sau, şi mai rău, a înjosi, într-un fel sau altul, atributele de patrie şi patriotism este un adevărat sacrilegiu. Din totdeauna, românul ştia că răul se stârpeşte de la rădăcină. A-l tolera şi a-l ascunde denotă lipsa celor mai elementare noţiuni de cinste. Cel care fură mai puţin tot hoţ se numeşte, nu-i aşa? Legalizând necinstea, furtişagurile oricât de mărunte se deschide poarta marilor corupţi. Bătrânii de azi, copiii de ieri învăţau din pilde şi zicale înţelepte. Ei îşi mai amintesc de zicala învăţată în clasele primare: Cine fură azi un ou, mâine va fura un... bou! A îndemna la trândăveală oferind ajutoare nemeritate tuturor celor care le solicită înseamnă a crea o nouă clasă de trântori. Un japonez cândva spunea: Nu-i da flămândului peşte, dă-i o undiţă! Din păcate tot mai mulţi indivizi ignoră evoluţia culturală, întâlnim la tot pasul personaje ahtiate de latura materială. Tot mai multă ignoranţă, indiferenţă, lăcomie, avariţie. Fără o bază solidă, întreaga structură a unei comunităţi se clatină şi derapează spre derizoriu. Şansa noastră, totuşi, există şi constă în faptul că pe undeva, u oamenii de cultură de marcă se străduiesc să umple golurile ignoranţei şi delăsării. d Din păcate,, regimul totalitar ne-a lăsat un prea mare gol care în acest impresionant număr de ani, iată, s-a adâncit. Lucrări de valoare ale celor mai apreciaţi scriitori ai noştri fuseseră distruse. Respectivul regim secătuise acea literatură de valoare timp de d peste 70 de ani.. cenzura excesivă dusesee la penuria literaturiii robuste, libere şi automat la regresul intelectual şi plafonare. Cu toate acestea, în aniii care au urmat revoluţiei din 1989 şi până în prezent, se constată că se fac f totuşi eforturi considerabile în acest domeniu pentru a aduce cultura pe făgaşul normall umplând golurile lăsate de sumbra perioadă dinainte. Pe rafturile librăriilor, azi, au apărut valoroase volume ale noilor scriitori şi poeţi dee marcă, ceea ce va contribui la o reală instruire şi cunoaştere. Concomitent, see reediteazăă şi scoate în vânzare o mulţime de volume cu caracter istoric, social, dar şi beletristic, astfel încât cititorii interesaţi îşi pot satisface orice preferinţă în materie. Aşadar, mai puţin agreatee azi de către cei în măsură a aprecia calitatea sunt publicaţiile de o valoare îndoielnică. Acestea tratând mai mult violenţa, cancanurile şi sexul nu fac decât să atragă pe cei de o factură net inferioară. Privind oarecum din alt unghi, dar tot în ideea de bază, se poate afirma că dacă înainte de 1989, anul detronării comunismului, aproape totul se derula anapoda, nu putem spune că acumm totul see desfăşoară corect. Nefiindu-i îndeplinite speranţele, omul începe să se blazeze încetând să mai aspire la o viaţă mult visată. El constată căă există nedreptăţi şi aberaţii nenumărate care-l uluiesc adeseori. Privind spre sentimentul de patriotism, spre exemplu, constaţi că ă nu mai există acea fervoare, acel spirit s de sacrificiu de altădată, celui dinaintea anilor mulţi au senzaţia sfârşitului asemenea tragediei Titanicului. Sindrofii şi dezmăţ dând senzaţia că se trăiesc zilele de pe urmă. Patriotismul altădată însemna aruncarea în luptăă cu pieptull dezgolit, mândri că au sfânta onoare de a se s săvârşi pentru glie şi fraţi. Bărbăţie şi curaj? Când unii veterani de război, chiar mari mutilaţi trăiesc în sărăcie?! Cât despre d unii pretinşi luptători în 20

23 revoluţia din 1989, fără a fi suferit vreo pierdere şi care au hălăduit 3-4 zile pe străzile oraşelor neştiind de care parte a baricadei să se situeze, să se alăture, cereau şi ş li se oferiseră recompense substanţiale, ce se s poate spune? Aceştia, după revoluţie, au manifestat ameninţând şi cerând cu aplomb inimaginabil recompense? Se legaseră chiar cu lanţuri în semn de protest invocând nedreptatea de a nu fi fost suficient recompensaţi pentru actelee de... eroism? Acesta este patriotismul oare? Bravadă? Cred că martirii noştri care luptaseră ani în şir în războaie flămânzi şi aproape desculţi se întorc în morminte în semn de revoltă. Ni-i conştiinţa puternic poluată, Gândim sporadic, nehotărât, stingher, Iar laşitatea noastră-i de-acum saturată, Când cea mai dulce vorbă devine... somnifer. (V. Rusnac) Şi lanţul acesta al nebinelui leagă necinstea, nemunca, trândăvia, dezinteresul faţă de starea socio-culturală că au dispărut. Dacă în bună parte bagajul genetic are a statului ţăranilor care aproape un rol aproape determinant în alcătuirea fiinţei umane în ansamblul ei, personalitatea nu se naşte în totalitate ci se şi face în funcţie de mediul social în care individul trăieşte. Sociologic, personalitatea se formează datorită educaţieii şi muncii, atât cea productivă, cât şi cea intelectuală, folosită în acel mediu înn care omul îşi duce traiul. Vorbind de areal cultural trebuie să avem în vedere acest tot format din cultivarea minţii, a inimii, de creaţiile materialee şi spirituale, care împreună alcătuiesc cultura unei întregi naţiuni. Oferind mulţimii cancanuri desuete, trivialităţi, creând un climat de maidan îi vom îndobitoci,, vor fi amăgiţi manipulându-i şi îndopându-i cu visuri şi iluzii mincinoase. Şi să nu uităm că analfabetismul este în floare. Incredibil, dar adevărat! Cine beneficiază de pe urma celor care trăiesc în această beznă a neştiinţei, în general? Dee aici pleacă, desigur, şi dispreţul faţă de intelectuali chiar şi de către cei care deţin totuşi t o oarecare cultură. Poate tocmai aceştia sunt mai toxici. (Când anumiţi cărturari români ceruseră în timpul ocupaţiei străine s şcoli cu limba de predare română, se spusese: Pentru a ţine coarnele plugului, românii nu au nevoie să ştie carte! ) De aceea a este necesar să fim f conştienţi şi să susţinem ca toatăă atenţia să se îndrepte către culturalizarea întregii populaţii. Să părăsim festivităţile desuete, parangheliil le, cancanurile de mahala care abundă! Să înţelegem că acestee manifestări înăbuşă raţiunea, scopul diabolic fiind acela de a distorsiona atenţia de la nelegiuiri, de a suci minţile prostimii dupăă bunul plac al unora interesaţi dee afacerile proprii. Lipsa de atenţie faţă de capitolul educaţie este de neiertat. Dar, dar când bieţii oameni sunt nevoiţi să parcurgă mulţi kilometri până la a dispensar, farmacie sau şcoală cu pasul, p cândd iată 150 de mii de locuitori nuu au curent electric fiind rupţi aproape total de ceea ce se petrece în propria lor ţară (doar când se strâng birurile sau când este necesarr să voteze sunt căutaţi) ) putem să ne mai gândimm la educaţie şi culturalizare? Mai mult, în ţară există peste 250 de mii de analfabeţi care c orbecăiesc târându-şi traiul la întâmplare. Dragi prieteni români, de aici se pleacă. Dacă temelia este şubredă, totul se macină în timp. Este nevoie de e dârzenie şi curaj, de adevăr. Referitor la volumul pe care-l lansez Pe ale vieţii valuri, acesta cuprinde naraţiuni inspirate majoritatea din fapte reale petrecute în diferite perioade, p mai mult sau mai puţin îndepărtate. Parcurgându-le, sper că veţi percepe parfumul, nostalgia dar şii frământările dramatice ale a unor vremi. Sunt conştientă că am săvârşit greşeli, că desigur nu pot spera să mă apropii în viitor nici măcar de tălpile adevăraţilor truditori în ale buchilor. Din păcate, vremea mea a trecut şi este destul de anevoios să-mi remodelez conduita şi să-mi îndrept caracterul şi concepţiile astfel încât să reuşesc să ajung laa performanţele visate cândva. Criticându-mi-se activitatea în acest domeniu dee către ceii apreciaţi ca talent şi verticalitate mă simt onorată înţelegând că mă ridic la un oarecare nivel de atenţiee al acestora. Cele mai multee dintre povestiri au fost publicate înn revista Rapsodia a cenaclului George Topîrceanu T patronat de Cercul Militar Sibiu. Subiectee diferite începând de la cele dramatice până la cele mai nostalgice, toate sper săă atragă la lectură. Am încercat să 21

24 folosesc un stil cât mai facil, adeseori poate ceva mai dur, mai incitant, darr totodată şi plăcut cu scopul de a scoate în relief morala, bunătatea, înţelepciunea ca şi opusul acestor nobile calităţi. În afară de publicarea în revista Rapsodia, am mai publicat într-o specifice în revista Rezervistul sibian, revista cadrelor militare în rezervă şi în retragere. De asemenea, am publicat şi în Ginta latină din Iaşi. mai mică măsură articole cu teme Mulţumesc din suflet conducerii cenaclului George Topîrceanu şi celor ce sunteţi astăzi aici. Spun şi eu Trăiască minunata şi frumoasa limbă română! cum spunea I. L. Caragiale. Se cadee să amintesc de faptul că în curând vom sărbători Centenarul Unirii. În acest context, în memoria bravilor noştri înaintaşi din armata română jertfiţi pe câmpul de luptă l ( de morţi în 1944) se cuvine să ne amintim de faptele lor de vitejie demonstrând mai multă dârzenie, hotărâre şi ataşament faţă de interesele noastre naţionale. Respectându-ne totodată datinile şi obiceiurile păstrarea limbii române curate, fiind cinstiţi, loiali şi harnici vom putea izbândi. Acesta să ne fie crezul! Acum, înainte de a vă oferi volumele, vă rog să poftiţi la intrare unde vom imortaliza pe peliculă întâlnirea de astăzi. Fotografia După înmânareaa cărţilor, vă rog insistent să-mi mai faceţi onoarea şi de e a pecetlui această zi prin participarea la o şuetă în separeul respectiv. Vă mulţumesc! Elena Miron 22

25 De dorul soțului La geam, înflorea liliacul, Măria torcând în pridvor Abia stăpânitu-și oftatul Că-i dus la cazarmă bărbatul, Cânta melodie de dor. Niște lovituri în poartă; Zice dânsa: Cine-i oare? Poștașu-i de astă dată Că Ion de la armată I-a trimis prima scrisoare. În chiar ziua următoare (Când îi mai trecuse dorul) Ea primi altă scrisoare; Tot Ion expeditorul. Zilele ce au urmat Nu a fost nici una-n care Fără vești de la bărbat Deci în orice zi, scrisoare. Măria cea iubitoare, (Plictisită uneori), Ajunse la disperare Că Ion ce n-avea stare Mereu trimitea scrisori. Zile, săptămâni la rând, Aproape s-a dus tot anul, N-ave știre cam pe când O să vină veteranul. De la o anume dată, (Vreme bună sau ploioasă), Cu scrisoarea destinată Factorul trecea de poartă Neavând vreme să bată Și intra direct în casă. Timpul s-a tot dus (normal), Dar la scurtă perioadă Lumea a putut să vadă Cum că factorul poștal Și-a găsit o altă gazdă. Ion sosit de la armată (Cu gradul de caporal) În permis și nu la vatră A aflat intrând pe poartă Copiii lui, aveau alt tată, Era chiar factorul poștal Ioan Marcu Sever Purcia Cu ochii-n patru De-ar fi Pământul transparent Privind ca-nn funduri dee borcane Românu-arr fi tot la curent Cu lenjurile-americanee Autodidact ta Mai deranjează azi, pee dracu, Că-n vară nu n şi-a luat ea bacu, Doar şi-a-nsuşit cu măiestrie, Cea mai străveche meserie! Viciu ascuns De fumat, nu-i n fumător, De băut, nu-i băutor. Nu ştiu la ce să m-aştept, Că de prost, nu e deştept. Ispravă la octogenaruo ul propriu Un fapt mărunt îndeplinit: Acum, pe loc am pritocit De l-am sculat pe infinit Sprijinit de-un ou clocit. P.S. Aspir, peste-un deceniu (ori două?) La unu-urmat de două ouă! 23

26 Georgeta Popescu - Cisnădie - BALANȚA VIEȚII Sunt căi întortocheate, lungi, sinuoase, Pe care le alegem ades, orbecăind... Din vise construim iubiri, clipe duioase, Ce în real se-arată doar frunze ruginind! Și-a timpuluii clepsidră îşi cerne implacabil Trăirile sublime sau doruri ne-mplinite... Se-aştern experiențe de viață, imuabil, Ce ne-au-nălțat la cer sau deznădăjduite. Și oscilăm vibrând, în dorul de sublim, Între simțiri de suflet şi rece rațiune, Iar din balanța vieții, e greu sa ne oprim... Printre zâmbet şi lacrimi, trăim cu pasiune. Din focul tinereții, ce stins e în cenuşă, Plutim în voia vieții, ca în derivă-o barcă... Deşi rutina pare că ne-a închis o uşă, Iubirea-i mai profundă, când viața ne încearcă! Pârâiaș în pădure MULȚUME ESC! Cu prima ta privire mi-ai fulgerat trăirea, Ce-a expandat năvalnic în mii de scânteioare... Și-a răsturnat în haos tot ce ştia simțirea, Învolburând în mine mirări întrebătoare... Și-n liniştea mea vechee o Novă-a explodat, Ce în vârtejul ei mi-a prins întreagaa fire, Și-n suflet am simțit căldura, ce-a-nălțat Un rug mistuitor, arzând a mea iubire! Și m-am topit complet în zborul meu târziu... În dorul către tine ți-am înălțat altare... Nu mi-am păstrat în mine nici strop de suflu viu! Chiar toată ființa mea, ți-am pus-o la picioare.... Îți mulțumesc, acum, când steaua ta s-a stins, Că m-ai orbit cu ochii ce-o clipă m-au privit... Că-n sufletul tău scump, deodată m-ai cuprins, Și m-am simțit "regină", un strop din infinit! Reflexe pe lac 24

27 Alexandru Cetăţeanu s-a născut pe data de 7 iulie 1947 înn comuna Amărăşti, judeţul Vâlcea; este un prozator, eseist şi poet român. r În 1984 a reușit sa plece într-o excursie in Italia, de undee a ajuns în Canada, cerând azil politic. În anul 1995 va publica prima carte Un român în Canada, care se va bucura succes. În prezent locuieşte la Salaberry de Valleyfield, pe malul fluviului St. Laurent, la 40 de kilometri dee Montreal. În anul 2001, Alexandru Cetăţeanu a pus bazele Asociaţiei Canadiene a Scriitorilor Românii (ACSR), fiind f ales preşedinte de la înființare până în prezent. În anul 2007 a fost numit t Cetățean de Onoare al comunei natale, Amărăști, Vâlcea. Estee directorul revistei de cultură, Destine literare, care apare la Montreal. TOAMNA POEŢILOR... (Poeme din volumul AMURG LA VALLEYFILD, în curs de apariţie la Ed. DESTINE - Montreal) M GÂNDURILE MELEE Mă-ntâlnesc cu toate gândurile mele Mult mai des şi încăă tot mai des, mai des. Şi nu ştiu: de vină dacă-s eu sau ele Sau doar timpul care crugul şi-a purces. Mi se pun în cale, mi se-mpotrivesc, Mă împing, m-apasăă pe un ţărmm trecut. Unde-mi eşti, tu, viaţă, când ai tras zăvorul Şi te-ascunzi în mine Şi în nevăzut? BUNĂ DIMINEAŢA! Motto : Saint Laurent, te ştiu că vii din munţii de veşnicii şi că braţul tău împarte pe cei vii de ceii din moarte bună dimineaţa, fluviul meu vecin. tu vii din vecie eu plec spre AMIN. am aflat ce-i viaţa de la tine - frate; tu mi-ai dat sămânţa de eternitate. mi-ai şoptit că viaţa înainte curge. şi mi-ai spus că timpul static nu se scurge.. şi mi-ai spus secretul: spaţiul supra timp este-un pisc de crezuriri ce-l numimm OLIMP. Saint Laurent, odată mi-ai rostit cu jale că mă ştii din d vremea când n-aveam sandale şi mi-ai spus că ghete eu mi-am cumpărat bănuind că-n viaţă mult am de umblat. şi mi-am lăsat Jiul, Oltul - tulburat, dealul din Peşteana P l-am abandonat; eu simţeamm că-n lume Saint Laurent curgea; frate nu eşti frate tu cu Dunărea? foarte bunăă seara, fluviul meu frumos. tu îmi dai vigoare - să fiu curajos. mulţumesc de toate, Saint Laurent fârtate; voi curge caa tine - spree eternitate!! JURĂMÂN NT Am jurat săă nu mă doară Nici bătaie şi nici ură, Nici minciuna împotrivă-mi; Viaţa-i cuminecătură. De poveri şi ş de-nvrăjbeală, De trădări şi ş laşitate, Nici în cot să s nu mă doară. Nici de frunza mea pălită, Nici de vârsta-mi troienită, Nici de ura ce se-ndură, Nici de veşnicul complot, Nu mă doară nici în cot. Viaţa-i cuminecătură. 25

28 VÂNĂTOR DE DOR Ies cu puşca în cărare Şi privesc lung prin cătare. Pe poteci întortocheate Mult vânat spre mine bate. Dau spre stânga şi ochesc, Tot în aer nimeresc. Mă întorc spre dreapta, dară: Nu m-atacă nici-o fiară Şi atunci privesc în spate; Dorul mă zdrobeşte - frate, Că dorul e vânător În sufletul uturor. Şi aşa mă ia aleanul Si iau sub aripi - oceanul Şi ajung la Amărăşti, Pe pământuri strămoşeşti....cred că am să scriu o carte, Azi sunt ici.... doru-i departe. ÎN CAFEA De unde ştie zaţul de cafea Atâtea taine dee prin viaţa mea? Eu - tot ce mi-aa fost dat săă ştiu E c-am plecat de d timpuriu Şi urmele nu mi m s-au şterss Că le-am săpat adânc, în vers Iar versul meu l-am presărat Mereu - pe unde am umblat. Ghiceşte-mi muică în cafea Şi spune-mi despre viaţa mea, Fiindcă prea multe m n-am aflat De când spre viaţă v am plecat... -Tu puiule, ia bine b seama,, Nu prea ţi-a stat în cale teama Şi nici timpul - neostoit Pe tine nu te-a îndoit....eu cânt din frunză, cu alean Că... m-a făcutt muica oltean Şi bine-o duc peste p ocean, Măi... M măi! În arcane de pădure În arcane de pădure întuneric ce spăimântă. Frunza tace lângă frunză și copac lângă copac; Noaptea tristă, noaptea mută, noaptea moartă, cer opac Doar privighetoarea cântă, doar privighetoarea cântă. Alexandru Macedonschi Ceața toamnei, vis de jale Ceața toamnei, vis de jale, Peste munți și văi s-abate, Vântul scutură copacii Seci fantome dezbrăcate. Singuratic, trist veghează Un copac nescuturat Vârful lui cel verde pare Că-i de lacrime udat. Pustiirea din natură Este inima cernită, Iar copacul verde, dragă, E icoana ta leită. Heinrich Heinee (traducere de Ion Bentoiu) 26

29 Artă poetică Se ia un vulcan încă tânăr, încă modest, nesulfurat de amurguri ascunse în sine, epigon al potopului, granit încă răcoros ca o parodie a primelor semne.. Traduse chiar sub reliefurile triumfalelor lespezi. Și cerneală groasă, lavă ucenicind strofa sub șiruri paralele de ploaie insomniile ce departe, pori pătrunși de protosilabe rimând doar cu sine, așa e orice început: nevinovată ceață, greu de citit dimineața cu disperarea de a deveni muțenia însăși. Doar zăpezi îmblânzite vă doresc tuturor cu diminețile limpezite, între paranteze și urși albi ca niște vise flămânde și reci iar trei muze să vă presare peste falange zestre cântărită pe cea mai fină balanță, (infuzii matinale de rime alese cu grijă), Numai dureri nevindecabile prin cuvinte. Galop Fără miriști, fără pietre, sârmă ghimpată, doar saltul descompus în patru mișcări ațipește în mine și totuși e tot mai departe boala somnului în marea pictură murală. Războiul ca o poveste ecvestră înseriată inventa filmul și patima de a muri tânăr pe întinse câmpii nemărginite de sulițe potcoavele ruginite ce înroșesc pământul și oroarea învelită în scame de bumbac, paloareaa uluitoare a sângelui cavaleresc elegant și în moarte, incest peste incest. Nevinovată coamă ce sfâșie norii căzuți, ce subțire e aerul care ne-ar mai rămâne! Nimeni nu mai cunoaște țările descusute, dușmanul iubit adoarme în cuibul nostru și îndoaie limba clopotului de abia turnat Nicăieri? Unde sunt oamenii o cu suflet de înger, Care să lumineze întunericul lumii? Lumânările- aprinse ne-arată în nopțilee sumbre. doar umbre, Ard și se sting Unde-i curajul de-a spune-adevărul, Care să-nvingă frica de-a fi diferit? Vorbele goale umplu suflete goale, Lăsând în ceață ochii doritori de soare. Unde-i iubirea, de toți așteptată, Care să stingă deznădejdea din noi? Vorbele dulci, cu minciuni împănate, Nu pot sudaa inimi de gheață, crăpate. Unde-i credința, unde-i căința, Unde-i răbdarea, unde-nevăzută n dee nimeni, iertarea? O fi acolo, O fi nicăieri sau, poate,, pretutindeni! Mi-e dor Mi-e dor de tine, mi-e dor de mine, când amândoi zâmbeam pentru noi, mi-e dor de-când toamna revine cu tristele ploi. Mi-e dor de soare, mi-ee dor de mare, când pășeam desculți pe visele moi, mi-e dor de visare, mi-ee dor de uitare, când Luna era e puntea noastră spre zori. privire, plină de iubire, Mi-e dor de plimbare, de-a ta chemare, când parcurile verzi se umpleau de flori, mi-e dor de lumină, de viața senină, când pe cerul albastru pictam zeci de culori. Mi-e dor de tăcere, de-a dormeau în liniștea noastră, mi-e dor de iubire, de despărțire, când, suspinând, mă priveai la fereastră. ta mângâiere, când vorbelee 27

30 CLIPA DE VIAȚĂ Maestrul ținea între degete o linguriță din care mierea pica în stropi chihlimbarii în ceaiul verde chinezesc. Pe fundul paharului o felie de lămâie tăcea precum peștele lună miniaturizat. Vezi și tu cum stă treaba măi, Vlase, se adresă el interlocutorului, viața asta o văd minusculă precum picătura, se lasă să cadă greu și apoi se topește repede la căldură. Ți-aș explica și cu funcția Dirac expresia electrodinamicii cuantice, adică cum iau naștere undele dar mă tem că îți lipsesc fundamentele științifice. ș În schimb ești tare la religie și crezii în viața de apoi. Vlase nu apăruse încă dar trăsăturile feței lui prinseră contur în cognitivul lui Balcanski și aceasta îl muștruluia cu asprime: Căiește-te păcătosule! Și tu vei fi chemat la judecata de apoi. Și acolo în fața lui Dumnezeu, toate argumentele tale științifice nu mai fac două parale. Căci el este tatăl nostru... și de aici spuselee lui Vlase se contopiră într-o copil mic. Dar care suflet de-al meu va ajunge în rai măi, omule? Cel de copil mic, cel de tânăr, t cel de adult sau cel de bătrân? Zi-mi dacă te ții că știi! Hulești. Rațiunea, cu care te lauzi atâta, îți dă numai ocazii de sacrilegiu și rugăciune pe care Theo o știa de blasfemie Ei, bine mântuitorului tău i-a fost ușor să se sacrifice ca apoi să ne lase să așteptăm peste două mii de ani ca să ne rugăm pentru mântuirea sufletelor. Ce promisiune mai este aia că se va reîntoarce și de atunci nu l-a mai văzut nimeni. Nu contest delegația Sfântului Duh, dar fără diurnă?! Cu dialogul ăsta în cap Balkanski urca treptele bisericii ortodoxe. Înăuntru Vlase atingea cu palma o icoană de pe altar și alternativ îngenunchea. Catifeaua periniței făcea adâncituri sub genunchi lui căci Vlase era masiv. Stofa vișinie avea marginile roase de genunchii prea multor robi. Amicul lui îl privea cu condescendență din strană. 28 Îți place sfântul îmbrăcat în straie preoțești de gală? De ce nuu gândești că și asta e un chici, o reprezentarer e a falsului huzur. Numai niște farsori au putut comanda unor pictori murali să reprezinte sfinții în haine împărătești, când ei trăiau în cea maii cumplită sărăcie! Vlase holbă ochii îngrozit. Icoanele îi plăceau. Peste luciul l lacului candele le l poleiau cu aurul luminii și mulțimea culorilor părea aidoma unei pajiști montane scăldate de răsărit. Ești iconoclast, Balc!! Să ți zic numai de orașul nostru: avem două străzi cu sârbi, trei cu bosniaci, alta cu sloveni și ultima orientată spre granița din vest cu vlahi. Și nu aveam a voiee să ne amestecăm cu omenii de pe alte străzii pentru că au altă naționalitate. Când au u început să se căsătorească între ei au făcut un cartier al tineretului la marginea orașului. Și cartierul ăla este mult mai european decât fiecare dintre străzile alea! Ce limbăă maternă vor mai avea și ăia. Când mama nuu știe ce nație are nu mai poți spune că ai o limbă maternă! Nu i bine să ai mai multe?! Pe terasa restaurantului Balkanski făcu lumânarea sprijinit în brațe și încercă să bea berea din cană sfidând s gravitația. Scamatorule! îl apostrofă Vlase. O, tu poezie dulce copiliță! suspină Theo cu buzele fremătând. Barmana sări cu agilitatea unei pisici peste tejghea și aterizând lângă masa de biliard începu să pășească țanțoș pe poante. O lebădă neagră n mi-a zburat din suflet s Cu gât de acadea și aripe brodate Măiastră în atracții s-a dezgolit prin noapte Oglinda crestelor pe eaa o-mbrățișa. Cântă maestrul cu triluri de menestrel la mandolină. Vlase râgâi zgomotos.

31 Am mâncat prea mult! se scuză. Măcar tu îți recunoști animalitatea. Sunt însă destui în tagmaa celor cu burtă verdee care îngurgitează alimente frumos mirositoare și elimină excremente puturoase. Ce ar fi dacă ai recunoaște inutilitatea cruciadelor și ai abdica de la orice tip de segregație. Nu vreau să preluăm noi, europenii amalgamul nordamerican. În plus dolarii lor găuriți ne-au mai blagoslovit cu ceva. Ne-au bombardat și au distrus mai toate podurile.. Fata de la bar le aduse două pahare curate colorate de o băutură în două straturi antagonice și începu să fredoneze Black is black, iar Vlase o contrazise cu Whitee like the Iceland footbol team. Maestrul giugiuli fata șoptindu-i: porumbița mea și o tu copilă de nomadă după care fataa i se cuibări la piept. Cuprinse unul dintre sâni în căușul palmei clipă în care printr- i un revers temporal glisă în copilărie. Privirea se lumină și în ochi îi reapăru puritatea curățată de toată redundanțaa vieții într-o metropolă în era globalizării. Toți vrem să fim demnitari, să fim bogați, să avem multe, să ne permitemm mai multe! În ultimă instanță devenim numai niște maharatați. Ne falsificăm viața! Și decât să credem mai bine să nu credem! Să privim în jur cu inefabila ingeniozitate a unui copil. Ai căzut în cursa lor. Faci partee din Biserica Știentologică căci crezi în teoria evoluționistă. Ba dimpotrivă. Oricât suntem de mulți parcurgem era involuționistă. Conform dogmei tale Atotputernicul reprezintă suma inteligenței tuturor și fiind persoană nonfizică inteligența lui este absolută, căci dogma este conservatoare. Prin explozie demografică mintea lui se împarte la tot mai mulți, deci fiecare va avea o minte tot maii mică dupăă cum aparține unei mulțimi tot mai mari. În clipa următoare în birt apăru soția lui Vlase, Varvara de ocupație casnică purtând un sorț în carouri croate și ținând în mâini o căpățână de varză căreia îi smulgea frunzele. Am capul gol, urlă ea. Tocmai am uitat rețeta ca să fierb un lușcoș. Două fire de moșcoș, trei t căpățâni de cioloș și o linguriță de praf de ocoș, i-o suflă barmana. Ooooo?! Pe cineva avem aici, maestrul în persoană rosti casnica cu un zâmbet perfid și ton zeflemitor. Ce mai mare maestru, un curvar ordinar. Destrăbălatule!! Ba, pardon se zice am capul dezgolit, o corectă maestrul condescendent. Nu te inerva zevzeaco, adică minte post mortem! Îmi vreau drepturile de femeie! Unde este barmanul, să vină săă mă servească! rosti casnica poruncitor. Se spune barkeeper sau bartender și azi este femeie, o tânără drăgălașă. O uşuratică, asta e dacă se încurcă cu cei din tagma ta! Luați aminte, sunt o femeie cinstită! Pentruu că absolut nimeni nu a vrut să te necinstească ă! Nici un bărbat nu te-a băgat în seamă! Fata se duse la bar și la comanda femeii turnă o sută grame de șliboviță pe care gospodina numai n o mirosi. Apoi ca orice bună balcanică începu să povestească angajatei toate grijile pe care dorea să le paseze. Nu așș fi vrut să vin aici, darr câinele lătra de zor și când mă uit în iarbă vasul gol. Mă întorc în bucătărie să îi prepar micul dejun. În chiuvetă pisica lingea farfuria dar lăsă tacâmul nespălat. Să vezi că Vlase al meu s-a s dus la birt și apoi la biserică. Mai bine ordinea inversată, sugeră barmanița. Nu mă m întrerupee că-mi pierd șirul. Strig Vlase, Vlase, ia-l de unde nu-i! rosti sacadat. De unde să mă fie, dacă eram plecat! zice Vlase ciocnind paharull cu al femeii pentru a o antrena și a-i alina supărarea. Mă apuc a să gătesc ceva: lușcoș ca la mămica că asta a îi place e lui... Lușcoș ca în Banat! Și dacă văd că ă numai vine mă apucă grija să nu bea toți banii că nu ne rămân de mâncare și plec p pe urma lui! Și unde dau de el - la birt! Taci! urlă Vlase Taci, îi porunci scurt nevasta. Tu știi cum se zice în Banat? Tu, vrei să măă înveți pe mine, măi rugosule! Ești proastă ca noapcea! Să tee văd ce poți tuu?, în noapcea ce vine! 29

32 CĂLĂTORIE SPRE CAPUL NORD (2)) ȚĂRILE BALTICE În cea de-a treia zi a excursiei, în jurul orei 17.00, am intrat in Lituania (Lietuva), unul dintre cele trei mici state baltice, situat pe malul sud-estic al Mării Baltice, având o populație de aproximativ 3 milioane de locuitori. Limbaa oficială este lituaniana care, împreună cu letona, reprezintă singurele două limbi din ramura baltică a familiei de limbi indo-europene care încă se mai vorbesc. Ca un fapt interesant, în secolul al XIV-lea, Marele Ducat al Lituaniei (format din Lituania, Belarus, Ucraina și părții din Polonia și Rusia) a fost ceaa mai maree țară din Europa. În urma Unirii de la Lublin (1569) a apărut Uniunea Polono-Lituaniană, care a durat peste două sute de ani. Apoi, Imperiul Rus a anexat o mare parte a Lituaniei. La 16 februarie 1918 s-a declarat independentă. Începând cu 1940, Lituania a fost ocupată mai întâi de d Uniuneaa Sovietică și ș apoi de Germania Nazistă. Spre sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, în 1944, germanii s-au retras și Uniunea Sovietică a reocupat Lituania. La 111 martie 1990, cu un an înaintea desființării formale a Uniunii Sovietice, Lituania a devenit prima dintre republicile sovietice care s-a declarat independentă. Acum este membră a UE și NATO iar din 1 ianuarie 2015 a adoptat euro ca monedă oficială, devenind al 19-lea membru al zonei EURO. Foto 2 Foto 3 După o călătorie prin țară, spre searăă am ajuns la castelull Trakai (Fotoo 2), pe care l-am admirat doar din exterior, din cauzaa unui concert care avea loc acolo. Este un castel insular, impunător,, construit pe lacul Galve din piatră și cărămidă roșie, în mai multee etape, începând cu secolul al XIV-lea, înn stil gotic, cu unelee caracteristicii romanice. Apoi am servit plăcinte (koklunai și kybynai) și băutură (degtine și starka), specifice zonei, la restaurantul Kybynlar (Foto 3).. După ședința gastronomică, demnă de reținut, ne-am deplasat spre locul de cazare, hotelul Karolina din Vilnius, capitala Lituaniei. În a patra zi, am dat un tur t de oraș pe jos, cu ghid local. Suprafațaa Vilniusului este de 402 km². Ghidul ne-a dus într-un loc care oferă o priveliște superbă asupra a orașului vechi. Apoi am luat-o la pas prin central vechi, timp de două ore.. Se spune despre Vilnius ca ar avea unul din cele mai mari centre vechi dintre toate țările din estul Europei. E Nuu este exagerare. Cea mai veche universitate din estul Europei (fondată de iezuiți, în 1579) este în Vilnius, oraș cu o alură imensă, grandioasă. Este o încântare să-l vizitezi, să savurezi istorie, arhitectură (cu influențe scandinave, rusești și germane), bun gust. 30

33 La fiecare colț de stradă apare câte o biserică extraordinar ră (Foto 4, 5). Centrul vechi al Vilniusului își merită, cu prisosință, locul în patrimoniul mondial UNESCO. Cu toate astea, orașul își păstrează un aer liniștit, provincial. Localnicii sunt calmi și foarte modești. Ești copleșit de vestigii și monumente. La un moment dat nici nu ști ce să vizitezi mai întâi. În centru, am vizitat impunătoarea catedrală, apoi m-amm urcat, pe cele 157 scări, în turnul clopotniță (Fotoo 6), înalt de 52 m, de unde se deschide o panoramă splendidă spre orașul vechi dar și nou. Foto 6 Spațiul nu-mi permite să descriu toate frumusețile vizitate. Pot doar să enumăr câteva: Bisericilee romano-catolice Sfânta Ecaterina, Sfântul Cazimir, Maica Domnului, Sfinții Petru și Pavel, Sfânta Ana, Sfânta Tereza; bisericile ortodoxe rusești Sfântul Nicolae, Sfântul Duh și Sfânta Parascheva; poarta Down sau Medininkai, turnul Gedimino, Muzeul național, Muzeul victimelor genocidului, Universitatea, Piața primăriei, Academiaa regală și multe m altele. Am plecat apoi spre Letonia, satisfăcut și încântat, după vizita din Vilnius.. Vremea s-a schimbat, au început să se manifeste rafalee de vânt și de ploaie. În Î jurul oreii am trecut t granița în Letonia primul oraș traversatt fiind Bauska, iar la ora amm intrat în capitală, Riga, pe care am vizitat-o timp de mai bine de două ore. Un alt oraș splendid, cu arhitectură impresionantă. Este situat la gura de vǎrsare a râului Daugava în Marea Baltică, fiind cel mai mare oraș din Țările Baltice și un important centru cultural, educațional, financiar și politic dinn zonǎ. Centrul istoric al orașului Riga a fost inclus, în anul 1997, pe lista UNESCO, iar orașul se remarcă, în mod special, prin arhitectura lui în stil Art Nouveau, putându-se compara din acest punct de vedere numai cu Viena, Praga sau Barcelona. Pentru faptul că are peste 800 de asemenea bijuterii arhitecturale (Foto 7), a primit supranumele de,,capitală mondială Art Nouveau. Își merită dinn plin și titlul de Parisul Nordului. Un oraș unde privirea nu poate să ia pauză, un oraș al surprizelor, al arhitecturii și artei. Printre obiectivele turistice mai însemnate se numără: Piața Primăriei, Catedrala, Castelul, Piața centrală, Clădirea Parlamentului, zidurile vechi și Poarta suedeză, Turnul de pulbere,, Muzeul Național Leton 31

34 de Artă, Muzeul Ocupației Letoniei, biserica ortodoxă Buna Vestire, biserica Sfântul Petru, Parcul Esplanadei, Casa Capetelor Negre (Foto 8) și multe altele. Foto 7 Foto 8 În următoarea zi am plecatt din Riga spre Estonia, în care am a intrat la a ora După un scurt popas la Halinga ne-am continuat drumul spre orașul Tallinn, capitala țării, unde am ajuns la ora Orașul, cunoscut înainte sub numele de Reval, a aparținut succesivv Ordinului Teutonic (care a ridicat aici fortificații), Danemarcei, Suediei, Rusiei, apoii a devenit capitala Estoniei în Ocupat de URSSS în 1940, de Germania în 1941, apoi din nou n de URSS din 1945 până în A fost un centru foarte prosper de-a lungul istoriei, datorită poziției strategice pe care o are la Marea Baltică. Pentru o lungă perioadă de timp, și indiferent de stăpânirile politice, Tallinn a fost unul din orașele fruntașe ale Ligiii Hanseatice, fiind simultan și un centru important al comerțului cu sare în epoca medievală. Centrul Vechi din Tallinn (Foto( 9) a devenit una dintre celee mai vizitate zone ale orașului. Este unul dintre cele mai atractive, colorate, fotogenicee și pitorești locuri pe care le-am văzut în toată Europa. Ca obiective turistice ale acestuia, enumer: Muzeul Adamson A Eric, Muzeul de istorie estonă, Biserica Sfântul Nicolae, un Bastionn din secolul al XVII-lea vechi se mai găsesc multe restaurant, r precumm și Biserica Sfântul Olaf. Pe lângă importantele obiective turistice, în centrul terase și cafenele. Dintre numeroasele obiective ce merită a fi vizitate, v mai adăugăm: Muzeul Estonian în aer liber, Parcul și Palatul Kadriorg, Castelul Toompea, Catedralaa Alexander Nevsky (Foto 10) ș.a. Foto 9 Foto 10 Tranzitarea celor trei țări baltice a însemnat deplasarea pe un u drum pee două benzi printr-o nesfârșită pădure, alcătuită în special din pinii și mesteceni. În principal pini nordici, înalți, drepți, maiestuoși. Verde cât vezi cu ochii. Fantastic,, splendid, paradisiac, absolut a feeric. Sunt țări cu relief plat, cu arhitectura cochetă a caselor, foarte curate și foarte bine întreținute.. Pentru vizitarea pe îndelete a celor trei mici state, este necesarr ceva timp, tocmai pentru p a le înțelege valoarea și frumusețea. Cel puțin o săptămână pentru fiecare capitală! Din Tallinn am plecat spre vapor, pentru îmbarcare spre Helsinki. Ne așteaptă un drum pe apă, de două ore. Dar, despre asta, în numărul viitor. 32

35 REVOLU UȚIA FURATĂ (IV) (Continuare din nr.anterior) Elisav chiar n-a mai plecat până l-au adunat de pe stradă sanitarii să-l ducă la spital, bătut şi umilit. Au fost aduşi minerii şi comuniştii din fabrici cu bâtelee să-i menţină la guvernare pe cei blamaţi mai înainte. S-a instaurat la putere în ţară Partidul social democrat. Foştii conducători şi activişti comunişti care fugiseră din uzină, au ieşit din ascunzători, s-au întors la muncă cerând locurile avute. Posturile politice din fabrici, totuşi se desfiinţaseră, dar au fost favorizaţi. S-a întors şi fostul director adjunct cu obrăznicia de altădată, cerându-şi postul avut. Îşi făcuse chiar tabel cu cei ce-l bârfiseră, cu revoluţionarii. A ajuns ce-a fost, dar fără îngâmfarea de altădată. Noua conducere a uzinei se blocase. Tolera aproape totul, chiar acte de indisciplină. Dar cei patru revoluţionari din uzină: Elisav Victor, pansat şi strâmbat din zona lombară, Georgescu Vasile, Dănilă Aurel şi Cibu Anton şi alţii au adunat opozanţii comuniştilor şi alţi două, trei sute de angajaţi să-i scoată din uzină pe foştii comunişti care s-au întors. N-au reuşit, cu toate îmbrâncelile, căci şi aceştia şi-au găsit simpatizanţi. Administraţia locală nu s-a amestecat. Dănilă, urcat pe o cuvă de autobasculantă, a reuşit să fie ascultat. - Domnilor, comuniştii alungaţii de Ceauşescu au câştigat alegerilee şi au rămas la putere. Ei sunt tott comunişti, dar au făcut câteva schimbări mai democratice. Ei nee vor conduce. Îi vor aduce înapoi pe cei caree am vrut să-i alungăm. Va trebui să s fim toleraţi şi noi. Trebuie să muncim împreună. Abolirea comunismului se va amâna. Alături de Partidul naţional liberal trebuie să mai luptăm pentru democratizare în opoziţie! Un simpatizant al Partidului naţional ţărănesc din fabrică striga şi 33 el: Nu-i lăsăm la comandă. Toţii să treacă la meserie în producţie! Alţii dintre ei cereau: Noi suntemm mai mulţi,, noi conducem! Autorităţile locale erau confuze, tolerante. Directorul adjunct şi inginerul şef, de asemenea. În Î dimineaţa următoare, porţile de intrare în uzină u erauu păzite de mai mulți revoluţionar ri intransigenţi. Cei ce au fugit sau au fost înlăturaţi n-au mai fost lăsaţi să intre. Dar şi aceştia şi-au atras simpatizanţi, s-au înarmat cu ciomege dee lemn şi s-au opus. Au apărut două tabere caree se duşmăneau. Elisavv şi Dănilă şi ceilalţi ai lor ştiau că au pierdut partida, p că vor fi în dizgraţie sau înlăturaţi. Nu-i N mai puteau suferi şi ş voiau să le dea măcar o lecţie. Le-au spus cu răutate: r - Nu vă v lăsăm săă mai faceţii rău. Duceţi- au strigat: Poporul ne-a aprobat din nou. Uzina e şi a noastră! vă unde nu vă v cunoaştee lumea! Cei opriţi, încurajaţi de unii sosiţi recent, Au fost respinşii cu huiduieli. Cineva ascuns în mulţime a cerut: Aruncaţi ciomegele! Acestea au fost aruncate, dar vorbele duşmănoase e treceau de bariera porţii dintr-o parte în alta. - Mulţimea e de partea noastră, au strigat revoluţionar rii. - Noii vom avea Poliţia, au răspuns ceilalţi. - Totdeauna aţi umblat cu Poliţia! a strigat Elisav. Cuvântul poliţie i-a îngrijorat. Şi-au dat seama că Poliţia nu-i mai apără pe ei. Votul poporului a schimbat ţara. Totuşi, Elisav şi Dănilă încurajaţi de duşmanii comuniştilor au continuat să s păzească intrareaa în uzină, strigând mereu: Nu se poate să ne conducă iarăşi comuniştii! Nu-i mai vrem!

36 Taberele au rămas neclintite încă vreo oră. S-a ajuns la discuţii doctrinare. Cei din afara uzinei se justificau: Aşa au fost vremurile. Revoluţionarii îi trimiteau după Ceauşescu. A fost oprit la intrareaa în uzină şi fostul director adjunct cu acoliţii lui. A hotărât să treacă la insurecţie. Era cuvântul din leninism care nu mai plăcea. De aceea i s-a strigat huoo, huooo, leninistule! Dar a venit la poartă şi ing. Georgescu să le spună. - Să juraţi credinţă Revoluţiei adevărate! N-au vrut. Au răspuns cu huoo!!! - Atunci, duceţi-vă acasă, n-ar trebui să ne batem. Uzina e a ţării! a strigat Dănilă. - Eu sunt director, măi picilor! a strigat fostul director adjunct, - Aţi fost activist comunist, a spus ing.georgescu. Văzând că nu sunt lăsaţi să intre, cei ce fugiseră din uzină cu cinci-şase luni înainte au trecut t la ameninţări - Cine sunteţi voi? Nişte fascişti. Mâine veţi ieşi voi dinn uzină, fasciştilor! a ameninţat fostul director şi ş au plecat toți. În dimineaţa următoare, la porţile uzinei erau foştii miliţieni, acum făcuţi poliţişti înarmaţi şi în număr foarte mare. Revoluţionarii au fost alungaţi de la porţi şi în uzină au intrat toţi cei întorşi. Revoluţionarii s-au s resemnat, spunând: Aşa a vrut poporul! Peste două-trei zilee a fost instalat şi vechiul director, care, printre multe treburi avute, i-a instalat pe cei întorşi la muncă, dar în producţie. Revoluţionarii s-au adunat într-un parc al oraşului să constate că Revoluţia a fost furată, parţial înlăturată.. Trebuie păstrate celelalte câştiguri, gândeau ei. Perechea pierdută Oceanul Ocean, te reverși pestee mine De ce nu m-ai făcut din nisip? Mereu mă-nsetez după tine, Lacomă te sorb și nu te pot ține, Nu pot, cu nici un chip. Iubirea-mi este loială, Credință cu boabe mărunte! Zidirea-ți voind să înfrunt Mă spulberi în apele crunte; Și-n ele, nevolnică mă pierd, Cad la fund Fundul sunt chiar eu Știu și o voiesc; Aceasta mi-e ultima viață Nu mai renasc de-acum; te-am găsit. Ai deschis eternitatea: În pacea ei măreață Se-ncheie rătăcirea C-un glorios sfârșit Dă-mi mâna, m Căci, iată, Nu-i nevoie de-aripi - O îmbrățișare - Misterioasă carneaa se face Duh în noi; De dincolo de ceruri Se-ntinde-o așteptare, Perechea cea pierdută Să vie înapoi î 34

37 Vicu Merlan - Huși - Itinerar spiritual la Muntelee Athos (IV)( Marți 18 aprilie 2017, ne-am continuat traseul de la Panaghia spre Vârful Athon la 2033 m. Plouase. Roua se transformaseră în boabe de gheață, iar vârful era învăluit într-o ceață groasă și rece. Poteca era acoperită din loc în loc de zăpada de peste un metru, fapt care ne- mai a determinat să o ocolim pe pantelee abrupte. Coborârea a fost la fel de anevoioasă, dar a durat mai m puțin până la Panaghia. Aici am mai servit unn ceai rusesc, iar apoi am coborât spre Schitul Sf. Ana. Aici ne-am n închinat la moaștele Sf. Ana protectoarea copiilor nenăscuți și a pruncilor, dar și la părticele din alți sfinți. Schitul este atestat în sec. al XIV-lea. Lângă strană s se află icoana făcătoare de minuni a Sf. Ana. Schitul are 44 de chilii cu circa 70 de călugări. Pe vârful Athon la 2033 metri A fost un urcuș anevoios și cu un consum mare de energie. Rușii renunțaseră, însă văzând entuziasmul copiilor mei, ne-au urmat în cele din urmă spre Athon. Ajunși pe vârf, la paraclisul și crucea mare, am rămas cam jumătate de oră, fiind un frig de nesuportat. Lui Matei, copilul cel mare, îi înghețaseră bocnă mâinile, iar Iosif abia mai rezista. Schitul Sfânta Ana Muntele Athos văzut de pe Athonn De aici ne-am îndreptat spre Mănăstirea Sf. Pavel. De la l Panaghia plecasem la ora o 13.00, iar la ora am ajuns la Sf. Pavel. După ce ne-a cazat un călugăr român (mănăstirea fiindd rusească), am mers la slujba de seară, iar apoi la trapeză la masă. 35

38 Mănăstirea Sfântul Pavel Am revenit în biserică, unde s-au scoss 5 cutii argintate cu lemn din Sfânta Cruce, Cele Trei Daruri al Magilor (aur, smirnă și tămâie), moaștele Sf. Trei Ierarhii etc. Mănăstirea a fost întemeiată pe locul unui templu a lui Apollon,, pe ruinelee căruia a fost ridicat încăă de la 3377 o mică mănăstire închinată maiciii Domnului de către monahul Ștefan. A fost atacată a de multe ori de pirații catalani. Printre binefăcătorii cei mai de seamă ai mănăstirii îi întâlnim pe Stefan cel Mare, Neagoe Basarab, Constantin Brâncoveanu, dar și țarii Rusiei Ivan cel Groaznic, Petru cel Mare, a domnitorului Serbiei Gh, Brancovici ș.a. Icoane făcătoaree de minuni: Icoane ale Maicii Domnului - Mirovlitissa,, Oglinda (care a aparținut împărătesei Teodora), Odighitria. Mănăstirea are 7 paraclise. Are 6 sihăstrii și trei chilii în Karyes. Are maii multe metoace în Grecia, iar în România metocul Todireni. Moaștelee sfinților Am fost cazați la mănăstire. În curtea interioară, spre nord am admirat Turnul lui Ștefan cel Mare și cel a lui Neagoe Basarab restaurate de domnitorul Petru Rareș. Mănăstirea are aspect de cetate fortificată, f cu turnuri de apărare, iar chiliile din piatră sunt multietajate. De jur împrejur se pot vedea grădini terasate cu zarzavaturi, livezi de măslini și portocali înfloriți. Icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului Mirovlitissa Proschinitarull lui Maro dintre Mănăstirea Sfântul Pavel l și port În fața Mănăstirii există un mic paraclis numit Proschinitarul lui Maro, închinat soției sultanului Murad al II-lea - Maro, fiica domnitorului Serbiei Gh. Branconovici, care a coborât împreună cu suita sa la l portul mănăstirii, aducând cu eaa Darurile Magilor. Cam la jumătatea distanței dintre port și mănăstire, împărăteasa a auzit glasul Maicii Domnului: Maro, Maro, să nu mergi mai departe că în mănăstire locuiesc monahi, iar tu ești femeie. Aici stăpânesc eu. Îndată i-a apărut Maica Domnului, care i-a interzis să continue drumul. A douaa zi ne-am îndreptat spre Mănăstirea Sfântul Dionisiu, coborând spre mare, de unde apoi a am urmat urcușul greoi al potecii de pe faleza înaltă. Peste o oră am ajuns la mănăstire grecească, unde am rămas circa o jumătate de oră, timp în care ne-am închinat la moaștele 36

39 Sfântul Ioan Botezătorul (mâna dreaptă care l-a botezat pe Iisus), fragmente de moaște de la Sfânta Chiriachi, Sfinții Trei Ierarhi, lemnn de la Sfânta Cruce ș.a. prezent și domnitorull Neagoe Basarab și împăratul Alexie al II-lea Comneanul. Neagoe Basarab a dăruit d mănăstirii: capul Sf. Ioan Botezătorul și chivotul Sf. Nifon în forma bisericii de laa Mănăstirea Curtea de Argeș. Mănăstirea Sfântul Dionisiu Mănăstirea are aspectul unei fortărețe, sau cuib de vultur, cocoțată pe vârful unei stânci de pestee 80 m deasupra nivelului mării. Se prezintă ca o fortăreață, deoarece a fost atacată în repetate rânduri de pirați. Mâna dreaptă a Sf. Ioan Botezătorul care l-a botezat pe Iisus Mănăstirea este ajutată material și de domnitorii Petru Rareș și Alexandru Lăpușneanu. Icoana Sf.. Ioan Botezătorul este făcătoare de minuni. m Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Ioan I Botezătorul Mozaic cu ctitorii mănăstirii: domnitorul Neagoe Basarab (dreapta jos) și împăratul Alexie al II-lea Comneanul Deși nu a suferit incendii, ca în cazul altor mănăstiri, a fost însă afectată de cutremure. La arsanaua (portul) mănăstirii se întâlneștee și paraclisul Sf. Dimitrie. Printre ctitori, alături de Sf. Dionisie, Sf. Nifon, este De mare m valoaree este și icoana Maicii Domnului Acatist, din 1786, făcută dintr-un amestec de ceară cu mastică, acoperită cu o îmbrăcămintee de argint aurit. Trapeza și peretele de răsărit sunt pictate cu diferite scene: Soborul celor fără de trup, Căderea lui Lucifer, 21 de scene din d Apocalipsa Sf. Ioan. (Va urma) 37

40 george FILIP...ŞI A PLECAT POETUL poetului-prieten Traian Gărduşse-ndoaie tristă creangaa de scoruşş pe trupul fostului TRAIAN GĂRDUŞ şi-l mângâie cu stropi de necuvinte, de-acum...di intre aducerile-aminte. el - trubadur r pe-al lumilor fiord, doarme-ntre e muze blânde, ca un lord. nu-l ard pre dânsul lacrimile grele; poetul s-a scăldat demult în ele. poetul...num mai frunte...numai ochi, Traian Gărduş - nu-i fie de deochi! i-a înălţat lui Dumnezeuu o rugă: să-l lase să îi fie lumii slugă. şi viaţa l-a-nţeles, i-a dat poveri în orice zi - mai multe decât ieri, şi mulţi amici...aş zice canarale, l-au mângîiat cu vin şi osanale. târâţ-grăpiş, a azvârlit spre lume sudoarea dintr-o chită de volume şi-n ochiul-testament a scris cu rouă: prinosul de la muze vi-l las vouă. GĂRDUŞ...p poetul, a plecar pe-un nor. el ni se va întoarce...newermor. dar ne-o zâmbi din cer, cât fi-vom teferi, cu ochii mari şi blânzi - ca doi luceferi... octombrie , la Montreal EVUL NOSTALGIILOR -regretatului poet EUGENN EVUpe palma unui ev intens aprins, acum, când urlă iarna pe afară, poetul nostalgiilor s-a stins şi vestea a-ntristat întreaga ţară. privim la el cu doliile-n glas. un înger trist i-a adormit sub gene. în urma lui poemele-au rămas şi multe-aveai a scrie - Eugene. dar ai plecat...tu n-ai doritt să pleci. o doamnă-n negru ţi-a făcut avansuri şi te-a ademenit - pe reci poteci, către ireversibilele valsuri. acum conduci un nou cenaclu-n cer. le spui la îngeri ce e fericirea şi le explici că doar... în erui-ler îşi va văsi odihnă - omenirea. am auzit că Dumnezeu te-a pus să-şi tu I-ai scris poemul şi I-ai spus scrii un imn - despre minuni celeste, că fericirea...e ste o poveste... sărută fruntea fratele-ţi Ioan şi-ţii pune-n raclă tristele-i poeme, fiindcă măicuţaa voastră - nu în van v-a născut prinţi ai marilorr blesteme. acum...când plânge iarna a pe afară, în miezujl unui ev intens aprins, o veste atristă a dat ţării sfară: poetul nostalgiilor...s-a stins... octombrie o , la Montreal 38

41 Ioan Gligor Stopița SANDU CINTEZĂ - TARDIV COLILIU ȘI SINILIU, pe drumul fausticc și fără plată al poetului cu har Aceste zile ale lui Brumărel ne-au prins pe toţi într-o degringoladă chinuitoare, mai divizaţi ca oricând, dezgustaţi de tot şi de toate, înconjuraţi de o mizofilie morală. Acum când suntem, s mulţi dintre noi, mai aproape de lumea cealalţă decât de lumea asta, muşcăm m sfârcul de silicon al unui rai (dorit), aruncat pe pământ din înalturi, caa pe un înger răzvrătit... Doar cărţile scrise din suflet şi pentru suflet ne mai pot binecuvânta cu clipe de beatitudine dumnezeiască... Una din cărțile mele preferatee este și a lui Sandu Cinteză TARDIV... din care citescc seara înainte de culcare și parcă aș sta de vorbă cu autorul... Aceste tardive îndrăzneli poetice cumm ne spune autorul în Precuvântarea de la începutul volumului și care nu este nici pe p departee un veiletar răsfățat al muzelorcaliope, Euterpe sau Erato șii n-a aspirat nicicând la gloriaa literară antumă sau postumă. Dar s-a trezit așa, netam-nesa am, la senectute, că ar avea cevaa de spus în î versuri și, cu mentalitatea lui de militar care nu see sinchiseștee de exigențele vocaționale ale celor chemați și aleși, a îndrăznit să încercee marea cu degetul. Speră că nuu a comis unn păcat de neiertat! Ca dedicație, pe prima filă, stă scris, într-o caligrafie impecabilă următoarele: Agreiatului meu redactor - șef al l revistei Rapsodia,, poet de profunzime și inspirat mângâietor de limbă română, IOAN GLIGOR STOPIȚA, cu c fraternăă iubire și nețărmurită prețuire, îi ofer acest OP cu stihuri tardive de bătrân amator. SANDU CINTEZĂ (SIBIU( ). Acesta a fost Sandu Cinteză. Un oltean atipic, care nu se laudă deloc pe sine, ba din contră, își reduce la minim toate calitățile sale literare. Și, har Domnului, că are destule. În primul rând este un poet de forță, capabil să captiveze, cu adevărat pe cititor. Apoi versurile sale sunt puse în poezii cu formă fixă. f Poeziee tot mai rară, pentru că este eliminată orice facilitate. Așa cum meșteșugarii, meseriașii de calitate, c care să ducă pe mai departe zestrea culturală a poporului român sunt tot mai puțini, același lucru se întâmplă și înn poezie. Minunate versuri a scris Sandu Cinteză în sonete, glose, epigrame, în versuri patriotice, umoristice sau filozofice. Citind aceste creații ai bucuria unei călătorii c poetice ce redeșteaptă, înaripează și înnobilează sufletul, prin varietatea imagistică și îndrăzneala structurii lirice. Un îndemn de întoarcere la poezia adevărată, ce dă măsura unui timpp care se sustrage, banalului, grotescului și mediocrității, în favoarea f sublimului, un imbold laa mânuirea atentă, delicată, cu har a cuvântului scris, un pas hotărât pe drumul înaintașilor noștri pe care trebuie să meargă literatura română. Drumul fără plată al poeţilor e un drum prăfuit, udat din când în când cu ploi de cucută cu rădăcini în cer, drum golgotând sfâşiere, drum blestemat chiar astrucând luciferic, până la a doua venire a Cuvântului, ca să se întrupeze în ei pentru totdeauna În multele discuții avute cu Sandu Cinteză despre STAREA CULTURII C actuale îmii spunea: nu cred că se mai pot naşte poeţi care să-ii dărâme de pe soclurile lor forjate cu etern pe Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Tudorr Arghezi, Nicolae Labiş, Nichita Stănescu sau Adrian Păunescu. Dar se pot naşte destui, care au un singur crez: eliminareaa din viaţa naţiunii noastre a marilor valori creatoare, cele care susţin coloana vertebrală a unui popor. Despre Adrian Păunescu, cel denigrat și după moartea sa îmi spunea: 39

42 Numai posteritatea va fi cea care va face dreaptă judecată operei o lăsate de poet. Immunis est hominumm cogitatio - (Cicero).. Ghinionul nostru este că în aceste vremuri nu ştim să ne apreciem adevăratele valorii din toate domeniile vieţii noastre, nu ne formăm ierarhiile bazate pe educaţie, cinste, talent şi cultură. Suntem urmăriţi permanent de nenorocul care dă peste noi chiar în ultimul moment, ne înecăm ca ţiganul la mal cum zice un proverb românesc. Cel mai bine cred că a sintetizat această situaţie C. Coposu chiar pe patul de spital, înaintea morţii sale: Ce rău îmi pare că naţia noastră e aşa de ghinionistă! Eram aşa de aproape de adevăr că puteam să punem mâna pe el şi amm pierdut trenul.... Şi cum să nu pierdem trenul în mai toatee domeniilee vieţii noastre, materiale şi spirituale, când ne schimbămm opţiunile după cum bate vântul. Ne culcă părinţii în leagăn pe partea stângă, ne şcolim la fel, apoi în câteva secunde ne-ntoarcem spre dreapta, definitiv... Şi, dăii nenişorule, ucide-i verticalule pe cei cu vederi de stânga!. Chiar dacă eşti fiu de cominternist, leninist stalinist, dejist ceauşist, o întorci ca la Ploieşti... Eram, într-un fel prieten bun cu Sandu Cinteză, chiar dacă nee despărțeauu niște ani. Venea la lăptărie, cum se spunea la vinăria de pe bd. Mihai Viteazu unde eu eramm vinar... Și unde veneau, pe rând aproape tot cenaclul G. Topârceanu. Cei mai mulți cu lucrării ce erau publicate în rev. Rapsodia pe care o conduceam și o conduc și astăzi. Se iscau i dezbateri mai ceva ca în parlament. Unora li se dezlegau limbile la unn pahar de vin. Sandu Cinteză C nu bea deloc, avea însă întotdeauna limba dezlegată așa cum îi stă bine unui sudist de-aa lui Nea` Marin, Brâncuși sau Marin Sorescu. Temelee preferate, în afara celor literare, era a politicii noastre interne, prin care eram de acord cu toții că politica culturalăă post-decembristă seamănă leitt cu politica agrară: eradicarea prin toate mijloacele a soiurilor autohtone, cu gust specific acestui pământ românesc, r sănătoase şi profitabile. Acum fiind schimbate, cu importuri de aiurea, a unor soiuri cu gust îndoielnic, modificate genetic, frumoase ca aspect, goale în conţinut şi periculoase sănătăţii. Elite de consum, exponenţii unei societăţi tot t de consum, pur mercantilă, miltanţi oportunişti şi servitori cu falsă morgă, maimuţărind stăpânii unor interese difuze trans-naţionale, ne învaţă astăzi o nouă schimbare la faţă a României. O Românie adormită cu un ductibil cloroform occidental, intronând emfatic impostura, elogind prostia de-un absurd în care kitsch-ul ia locul originalului printr-o prelucrare inconştientă a modelelor de înrobire spirituală.,,lumea se înfrăţeşte prin kitsch, ne avertizează scriitorul Milan Kundera. La umbra stejarilor seculari au crescut nişte ciuperci otrăvitoare înmulţindu-şi sporii an de an, pentru a popula şi infesta i toate spaţiile sufletului românesc. Neisprăviţii noi ai unor forme fără fond, ncet-încet, reuşesc r isprava de a impune i o propagandă tendenţioasă, nefirească, forţată, inoculând în gândirea românului modele străine, anticreştine şi antiromâneşti. Toţi au ceva comun: sunt de dreapta şi mănâncăă cu mâna stângă s (în dreapta ţin cuţitul cu care taie în spiritualul românesc), au barbişonn portocaliu, cămăşi de culoare negră ( în fiecare secundă înmormântează cu emfază şi sforăieli docte, o fărâmăă din comunism, deşi unii dintre aceşti pretenţioşi sfertodocţi au fost privilegiaţi ai sistemului, făcând cu atâtaa aplomb, parte din burgezia de culoare roşie) ). În aceste circumstanțe Sandu Cinteză a scris toate versurile din volumul TARDIV și ș al celor ce azi, prin fiica sa, Luminița, floarea și lumina vieții sale, vor aparee în volumul postum COLILIU ȘI SINILIU. Dăruindu-se cu totul vecinătăţii semenilor a vrut să fie martorul actelor dee viaţă plenară, iar ca spectator avea atenţia concentrată într-o î vitalitate proprie. Întotdeauna în preajma oamenilor, gata să dea ajutor celui aflat în dificultate, imploră sau ceartă blând aprinzând felinarull speranţei. Plânge și acum lângă păsări albe ucise la poarta amurgului ca un om sensibil și ca un poet adevărat. Toată viața a purtat în suflet nimbul suferinţei părinților, moșilor și strămoșilor lui, al neamului său ca pe o lumină binefăcătoare. A avut multe din atributele omului trecut prin p Iad, cu darul martirajului în sânge şi cu virtuţi gravate în efigii pe inimile împietrite ale multora dintre noi. Acum, în serafimice s grădini mângâie trandafirii şi vorbeşte libelulelor pe limba lor, în cuvinte neînţelese de noi, dar care pentru el constituie totul. 40

43 De atâta căutare, m-amm rupt din trup. Nechemată,, se topea peste ochi înserarea. Absorb nestingherit apusul extrag culorile, le amestec în î căuşul palmei drepte; cu mâna stângă flutur umbrele disimulate pe p o pânză furată din noapte. Ludmila Iar un drum iar o amintire, trec peste ele nu mă uit înapoi, simt oraşul cu oamenii lui indiferenţi ca pe un vânt la marginea cerului şi umbra turnului cu ceas căzută ca o taină imperfectă în cercul strâmb al singurătăţii. Totul se schimbă, voi pleca în parcuri cu alei drepte, cu oameni mulţi dezinteresaţi care vor lăsa în întuneric copacii şi teama va sta cu mine pe bancă ca o toamnă târzie aşteptând lumina sclipind în ochii femeii singure. Am fost în noapte mirat de umbra mea frumoasă pe peretele galben al camerei lângă alte umbre statice de obiecte, alunecă spre fereastră unde o cheamă luna nemişcată intrată lângă gutuie la geam. Îmi este frig în golul fără tine, pustiul coboară în mine pe ascuns într-o peşteră la miezul nopţii în care picură la intervale egalee stropi, sunt bătăile inimii mele. Mă înspăimântă molia hârtiei ce-mi roade viaţa aruncată pe foi f volante şi rămâne pulberea măruntă a scrisului, Amurg cu Ludmila Iau şi câtevaa pensule pentru degetele lucrătoare, câte una. transpun pe fiecare parte a corpului tău tonuri calde, rupte, cu tente de carmin în relief şi-n final îngroş liniile curbe exterioare, cele interioare rămân subţiri aproape nevăzute din tuşe. Conturul îţi alunecă a pe suprafeţee mângâiatee de raze o decupare din crepuscul. Lumea-ţi recunoaşte alura în asfinţit cum cobori apăsată a de e mândrie dealul viei cu bulgări din soare pe braţe. Satul meu Nopţile albe, satul coborând în genunchi pe deal. Stelele jucându-se deasupra viilorr şi luna însetată de întuneric, sus pe creasta pădurii de stejari luminează vesel v turla bisericii. Pomii înfloriţi, legătura dintre sat şi cerul său, aliniaţi pe o pantă dincolo de drumul d veşniciei. Dincoace see deschid ferestrele satul ascultăă cântecul cocoşilor, seminţele see aruncă prin aer la hotarul dintre apele clare. Aerul desprimăvărat dee păcate miroase a cimbru şi busuioc verde, în locul acesta s-a întâmplat să mă nasc fiu izgonit cuu ochi de pământ. 41

44 Visele vor mai putea p rodi? Chipul tău străluce printre ele Și le dă lecții de-a iubi. Eu, tu și cerul... Te-ai întrebat vreodată... Te-ai întrebat vreodată, suflete, de ce fuge pădurea după atâtea ploi, când înțelesurile luminiii se nasc din întuneric?? Vezi?... chiar și azi - zborurile ard în narghilea de zei și vulturii pândesc materia ca pradă și de foame pot devora ciugulind chiar și lumina. Vezi?... peste case pământești fantome negre aruncă somnifere pestee oameni care încă mai cred și-așteaptă o poruncă - înspre unde??... De ce pustiul așteaptă răbdător clipa în care să dea forme noi de nisip celor încărunțiți de viață și crescuți sub alte norme, când pentru fiecare va veni un Mâine? Vom putea primi atunci Mirul uns pe Pâinea cea de toate zilele? Te-ai întrebat vreodată.... Cade bruma... Iar cade bruma toamnei peste noi Și clipe, peste alte clipe... Vine frigul cu vânturi și cu ploi Și zborul va îngheța-n aripe. Oare și în capătul de timpuri Cade bruma-n eternitate? Din cele patru anotimpuri, Câte mai ard în păcate? Îmi spui că - bruma-și are rostul ei,, Creată de sublimul Creator. Sau vine din cerul necopt de zei În care moare orice dor? Și din fructe ne-coapte de stele, Mai știi?... eramm noi doi și cerul sub streașina aceluiași gând când desenam cu tine un alt munte cu fruntea-i semeață-n cer, iar la poalele lui îmbrățișamm două cuvinte.., și ne așezam înn liniște însingurarea ce creștea atât de-ntinsă pe orizontală și se scălda apoi în apele de timp. Atunci, toate octavele sunau s în puterea nopții și-un pom de lut purta în nări miros de frunzee însângerate, ca răstigniri repetate pe cruce în care cuiele loveau în vini imaginare, dar fără sângelee nevinovatt curs poate că azi nu puteam privi smeriți - Înaltul! Culori din verde... În grădina mea din vis, Roua cădea pe culori, Tropot vesel printre flori Se zvonea din paradis... p Tot rotind o mare roată Când în zări și când c în cer, Roate se făcu paner p Ce în el tot rodul îl poartă. Crengile nu mai au floare! Pe ramuri se-aud plângândd Frunze, ce n-auu nici un gând Pentru dorul dinn cărare. Nostalgia bate-n ce cad din verde. geamuri În culori Visul verii iar see pierde În golirea unor ramuri. r 42

45 Rodica Nicolae - București - Destin asumat (II) Nela a muncit de mică. Mama ei lucra la oraş, iar bunica, tot timpul ocupată, o punea deseori să hrănească animalele, să culeagă iarbă şi buruian pentru ele, să mulgă oile şi caprele, să spele vase, să deretice în casă şi, mai târziu, să gătească. În privinţa hranei, nu aveau prea multe opţiuni. Primăvara, mâncau urzici şi ştevie, vara, ce culegeau din grădină, iar toamna, ciuperci şi fructe din pădure. Rareori tăiau câte o găină sau o raţă: când era un eveniment în familie sau s venea vreun musafir. Iarna, de Ignat, sacrificau porcul, topeau slănina, făceau cârnaţi, tobă t şi caltaboşi, pe care le ţineau în beciul din bordei. Tot acolo îşi păstrau gemurile din fructe de toate felurile, murăturile şi varza murată. Apa de băut şi gătit provenea dintr-un ştiubeu, o fântână cu izvorul la mică adâncime, care avea ca ghizd un trunchi de copac scorburos sau scobit. În vale, locuiauu verişoarelee Nelei. Pentru a ajunge la ea, ele trebuiau să urce o potecă abruptă, uneori alunecoasă din cauza ploii sau a zăpezii. Căruţele o luau pe drumul forestier. Mama Nelei era nevoită să coboare pe potecă în fiecare zi, fie vară, fie iarnă. Ajungea mai repede la şosea, de unde lua rata care o ducea la oraş. Se întorcea seara, pe la ora şase, când trebuia să o ia de la capăt, în sens invers, pe aceeaşi cale istovitoare. Drumul forestier era mai lung şi, de multe ori, foarte noroios. Când era foarte mică, Nela trăia fericită în colţul acela care, pentru ea, însemna Paradisul. După ce a început să coboare dealul, îşi dorea să stea mai mult acolo, jos, la verii ei, unde putea să se joace toată ziua, vedea căruţee pe şosea, sau trenul, care şerpuia semeţ printre dealuri, ca în poveştile bunicii. O iubea mult pe bunica. Era mică, blândă şi bună. Pe ea o numea mamă. Pe ea deschisese ochii. Mama ei, Catinca, trebuia să meargă la lucru ca să aducă bani. Bunica era 43 cea care ducea greul casei: spăla,, călca, făcea mâncare, săpa în grădină, ţesea. Era ca o albinuţă. Nuu stătea toată ziua. Maii avea timp şi să-i spună poveşti, ori de câte ori Nela îşi dorea acest lucru. Catincaa era foartee distantă. Părea că are preocupările e ei. Participa şi ea uneori, în zilele libere, la treburile casei. Când lucra, venea de la serviciu, spunea că ă este obosită. Nu avea niciodată chef de fetiţaa ei, care-şi dorea să stea cu ea, să fie mângâiată,, să fie ţinută în braţe, să i se spună că este iubită. Bunica nu învăţase să citească. Ştia doar să-şi scrie numele cu majuscule, însă î avea o imaginaţie foarte bogată şi inventa pee loc tot felul de poveşti cu animale şi zâne, cu Feţi-frumoşiF i şi zmei. Încet, încet, Nela nu-şi mai dorea ca mam ei să-i fie aproape. O ignora, chiar începuse să se roage caa aceasta săă stea cât mai puţin pe acasă, pentru că se simţea mai bine când era plecată. Rareori îi făcea câte un cadou sau îi aducea cevaa dulce dee la oraş fetiţei ei. Era mereu cu capul în nori. Fizic era prezentă, dar mintea era în î altă parte. Aşa s-a obişnuit Nela să trăiască. Încerca săă o ajute cât putea pe bunica, iar aceasta a o iubea ca pe ochii din cap. Era prinţesaa ei. Cât de mult îi plăcea să o audă spunându-i aşa! a Într-o zi, z a venit tatăl ei să o vadă. Avea vreo şase ani. a Era prin iulie. O mai vizitase când era foarte mică, însă ea nu-şii amintea. Nu ştia mare lucru despre el şi nici nu simţea nevoia să întrebe. Era înalt, cu părul castaniu, ochi căprui şi un zâmbet larg şi şugubăţ. Nela semăna foarte mult cu el.. Culoarea părului, veselia aceea molipsitoare e şi râsul îii aminteau de multe ori Catincăi de bărbatul cuu care concepuse fetiţa. Acesta să fi fost motivul pentru care nu o prea o iubea pe fiica ei?! Îl detesta atât de mult încât simpla asemănare cu Nela îi genera sentimente de dispreţ faţă de cea căreia ea i-a dat naştere?

46 Din această cauză, în duminica aceea de vară, când l-a văzut urcând poteca, ar fi vrut să fugă, să nu dea ochii cu el? Nu a avut de ales căci bunica, din grădină, l-a zărit şi a venit în fugă să o anunţe pe fiica ei. - Uite, cine vine! - Ce caută ăsta aici? Spuneţi-cam târziu. Cred că ne-a văzut. Catinca îl întâmpină cu indiferenţă. Lipseau zâmbetul de bunăvoinţă şi atitudinea de bineţe obişnuită la orice persoană căreia îi că nu sunt acasă! - Acum este puţin vine în vizită cineva care i-a fost foarte f drag şi pe care nu l-a mai văzut de ani buni. În ochii Catincăi era şi o licărire de disperare şi teamă. Nu-şi dorea să o vadă Nela aşa. Încercă din răsputeri să pară că îl întâmpină cum se cuvine pe cel ce se apropia de casa lor. - Bună ziua, fetelor! Ce maii faceţi voi? întrebă Florea de departe. - Bună ziua! Ce-i cu tine aici? - Cine este, mami, nenea ăsta? - Sunt taică-tu, Nela! Nu poţi să-ţatunci când te-am văzut prima oară! - Nu te cunosc! răspunse repede Nela. aminteşti de mine. Erai aşa mică - O să mă cunoşti de acum încolo. Nu i-ai vorbit despree mine, Catinca? - I-am spus că are un tată pe undeva, plecat pentru mai mult timp, dar nu a avut curiozitate să te şi vadă. - Asta-i tot? Vino la mine, Nela! Fata nu s-a grăbit să răspundă rugăminţii tatălui ei. A preferat să se ascundă în spatele bunicii. - Ia, uite! Ce seamănă cu mine! Are ochii mei! Şi părul. Ce frumoasă te-ai făcut, Nela, fata tatii! - De ce ai venit? întrebă Catinca. - Am venit să-i aduc un cadou fiicei mele. A fost ziua ei. - A trecut ziua ei de câteva luni. - Nu-i nimic. Acum pot eu să-i urez la mulţi ani şi să-i ofer un dar. Uite,, Nela, ţi-am adus o carte cu poveşti, care are multe poze colorate, şi nişte ciocolată. Nu-ţi place ciocolata? Orice copil iubeşte ciocolata. - Şi mie îmi place, răspunse Nela pofticioasă. Rareori mânca ciocolată. Îi plăcea foarte mult, iar, după ce o mânca, finisa cu degetele ambalajul poleit şi-l păstra într-un loc numai 44 de ea ştiut. - Hai, Nela! Vino, să ţi-o dau. Fata privi la mama ei, apoi la bunica. Acestea i-au făcut semn săă primească darul de la tatăl ei. În momentul în care se îndreptă către el, Florea o luă repede în braţe şi-i spuse: - Ce frumoasă eşti, fata mea! Îţi place cadoul? - Da, mulţumesc! În clipa următoare see smuci din braţele tatălui ei şi fugi în spatelee casei, unde avea ea un copac cu ramuri groase, nu prea înalt, în care Nela urcă repede şi se aşeză confortabil, deschise cartea şi se uită cu plăcere la pozele colorate care-i hrăneau imaginaţia. Aici era locul ei preferat când nu voia să comunice cu ceilalţi. În curte, Catinca şi mama ei încercau să-l facă pe Florea să s plece cât mai repede. - Ţi-ai amintit după cinci ani să vii şi să-ţi vezi fata?! îl ironiză Catinca. Nu ai ce căuta aici. Pleacă! - Mi-a fost dor de ea. - O dată la l cinci ani ţi se face dor de copilul tău. Unde ai fost până acum? Nu ai dat niciun semn de viaţă. - Am colindat prin lume, dar m-am gândit tot timpul la voi. - Nu am nevoie de tinee aici! Pleacă! Nu ţia păsat atâţia ani. - Nela! strigă tatăl ei. Vino la tati!! Fata nu-i răspunse, iarr el nu a mai insistat. A întors spatelee celor douăă femei, nu înainte î de a promite: - O să mai vin, v să ştiţi!! Femeile nuu au schiţatt niciun gest şi l-au lăsat să plece. Nela răsfoia fericităă cartea cu poze colorate, care i-a trezit un interes cu totul deosebit, mai ales după ce mama ei s-a îndurat să-i citească o poveste. A fost momentul în care îşi dorea să meargă laa şcoală, să înveţe să citească singură. Şi a plecatt la şcoala a din sat. Era foarte emoţionată în prima zi. Bunica îi făcuse o rochiţă albă şi un şorţuleţ negru, îi cumpărase nişte pantofiori negri şi-i îi prinsese fundiţe albe, în împletisee codiţele castanii în care formă de floare. Era foarte frumoasă! Bunica era tare mândră când a coborât în sat, s să se alăture mamelor care veniseră cu copiii. Mama Nelei nu a avut niciun cheff să meargă cu fetiţa.

47 A preferat să plece la oraş înainte, cu pretextul că trebuia să ajungă mai devreme la serviciu. Nela avea opt colegi din clasa întîi şi doisprezece din clasa a treia. Învăţătoarea preda la două clase în acelaşi timp. Pentru Nela nu era o problemă. Era bucuroasă să-i audă pe cei de la a treia citind şi tânjea să ajungă şi ea cât mai repede la nivelul lor. I-a plăcut foarte mult cartea. Timpp de patru ani a fost prima din clasă şi nu u uita niciodată să tragă cu urechea la cei mai mari ca ea. La sfârşitul şcolii primare, bunica a înscris-o la gimnaziu, în satul vecin. Aici, încăperile erau mai spaţioase şi nu se mai preda simultan. În clasa a cincea se adunaseră copii din mai multe sate. Avea 29 de colegi. Nuu era obişnuită cu un număr aşa de mare, dar şi-a luându-se la dat seama că putea învăţa mai mult, întrecere cu ceilalţi. Nela nu era timidă şi reţinea foarte repede ce i se preda. Prefera matematica, limba română şi chimia. Nu prea avea talent la limbi străine. Nu-i plăcea limba rusă, dar învăţa să aibă note mari. Fetiţa îşi făcea temele la lampa cu gaz, pe o ladă de mălai. Era locul ei preferat. Îşi dorea să aibă curent electric, să asculte radioul şi să poată citi până mai târziu. Se înscrisese la biblioteca şcolii şi împrumuta cărţi pe care le citea cu mare bucurie. Dacă profesoara de limba şi literatura română le cerea să citească anumite opere ale vreunui autor, Nela devora aproape tot ce găsea scris de acesta. Era o adevăratăă fericire pentru ea să i se ceară săă facă lectură particulară. A terminat şi gimnazul. S-a înscris la Liceul Agricol, pe care l-a absolvit la 17 ani. A fost o perioadă tehnician veterinar, dar nu i-a plăcut, aşa că a renunţat şi s-a angajat la cantina Şcolii de Şoferi Profesionişti din oraş. În acelaşi timp, a urmat şi cursurile de ospătari, de şase luni. Nela îşi dorea foarte mult să plecee din satul în care s-a născut, să aibă condiţiii mai bune de trai şi să nu mai fie nevoită săă stea alături de mama ei, pentru care nu avea niciun sentiment. Relaţiile lor se răciseră foarte mult, mai ales din cauza faptuluii că mamaa nu observa nimic din evoluţia fiicei ei. Nuu era interesată cum c era educată, dacă avea ce-i trebuie, dacă era bolnavă sau îşii dorea ceva. Când era mică şi avea serbare, mama ei lipsea în mod constant. Dacăă o întreba cineva în ce clasă era fiica ei, aceasta nu reuşea să dea un răspuns corect. - Păi...cred că într-multe m ori, nuu era adevărat pentru că şasea. Şi, de pur şi simplu nu ştia. Uneori, era atât de absentă, încât oamenii se întrebau cum de reuşea să se ţină de serviciul la care mergea cu conştiincioz zitate în fiecare zi. Bunica o certa când o vedea atât de aeriană, dar îşi dădea seama că nuu avea ce face, nu o iubea deloc pe fata pe care o adusese pe lume. Cu puţin înainte de a se muta de acasă, Nela a găsit-o pe mama ei adormită în plină zi de duminică, în curteaa casei. A încercat î să o trezească, dar d aceasta a bânguit ceva şi nu a vrut să se ridice de acolo. - Ce ai, mamă? Te doare ceva? - Lasă-mă! Mi-e somn. Nela s-aa apropiat de ea cu gând să o ajute să ajungă înn casă. În momentul acela, Catinca s-a ridicat brusc b şi a împins-o pe Nela cu o brutalitate şii o îndârjiree atât de uimitoare, încât fetei îi veneaa să plângă.. - Ce vrei, netrebnico? De ce nu mă laşi să dorm? O privi pe fiica ei cu dispreţ, de parcă Nela era cel mai înverşunat î duşman al ei. - Mamă! - Ce mamă? m Nicio mamă! Lasă-mă în pace! Atunci, Nela simţi un miross puternic de alcool şi-şi dădu d seamaa că mama ei băuse. Nu-i venea să creadă. Mai văzuse bărbaţi beţi, dar o femeie, şi mai ales mama ei, era ceva de neconceput. Bunica tocmai se întorcea din vale când a văzut-o pe fiica a ei împleticindu-se şi pe nepoata ei încercând să o ajute. Ştia că se întâmplase ceva, iar când observă privirea aceea înceţoşată de băutură, plină de o ură teribilă, adresată propriului ei copil, şi-a dat seama că fata aflase. Atitudinea mamei a durut-o mult pe Nela. Nu-i păsa că a ignorat-o în mod constant, dar săă o dispreţuiască în felul ăsta, chiar era prea mult. (va urma) 45

48 URGIA NEAGRĂ In memoriam victimelor terorismului E iarăși Europa sub teroare, Fantoma morții bântuie prin state Bezmetică, cu mâinile pătate De sângelee vărsat pe trotuare. Ucide în exces de voluptate Ființa și a Omului candoare, Întină tot prin sfintele altare Și lasă-n urmă zile-ndoliate. Să fim feriți de crime-atentate O luptă mai acerbă se impune În fiecare țară și cetate. Se cer eforturi lungi și conjugate Să dăm urgiei negre lovitura, Să curățăm de pleavă bătătura. TÂLHARI DE LEMNE E atât de cald, pământul e arid, schimbarea a vremii nu se întrevede, din nou la irigare vom purcede, la iarnă să avem ce pune în blid. Mă rog să fie iarăşi câmpul verde, chiar de avem un soare prea torid; mă pun de strajă pădurii de molid şi fac tot ce pot spre a nu o pierde... Devoratorii de brazi cu gând morbid, înnebuniţi de bani şi de putere îşi pun în aplicare a lor vrere, Sunt inumani şi fără caractere, Asemănăto ori cu haita de şacali! Tâlhari de lemne! O bandă de penali! URAGANE Zmei cu limbi de d foc prin nori se zvârcolesc, Demonii setoși sorb apa din ocean; Alizee se transformă-n uragan, Țărmurile mor sub apele ce cresc. Pare-se că ruga către zei e-n van, Oamenii sunt răi, r ei nu see mai iubesc, Dar a cere milăă nu mai contenesc Și calvarul le revine an dee an. Crude zeități s-aruncă în valuri S-ajungă în miezul Terrei și-n nadir, Despoți stăpânitori acelorr locuri, Când a lumii viață-i prinsăă de un fir. A trăit planeta ani... milioane-n șir, Nu mai fie uragane, doar zefir! RONDEL PĂDURII UCISE Tâlhari ce ați ucis u pădureaa Și ne-ați lăsat toți munții goi, Sunteți veniți de d pe aiureaa Să ne-alungații și sfinte ploi. Făcut-ați loc săă creștem oi, Dar voi ne-ați spoliat s și sarea, Tâlhari ce ați ucis u pădureaa Și ne-ați lăsat toți munții goi! Se va isca un tărăboi, t Când ne vom pierde p noi răbdarea Și vă vom declara război, De veți mai ridica securea, Tâlhari ce ați ucis u pădurea! 46

49 Mircea Drăgan-Noiştețeanu CULTURA MEMORIEI Convorbire cu o nonagenară, veterană de război - Cine sunteţi dumneavoastră, doamnă Paraschiva Popan? - Sunt cea mai în vârstă veterană de război din judeţ. M-am născut în anul 1919, în satul Săsăuş, în familia Şerban. - În ce împrejurări aţi ajunss pe front? - În anii 1940/ /1941 am făcut f Şcoala de Moaşe din Cluj, mutată în timpul refugiului la Sighişoara. La terminare am fost repartizată la chirurgie cu o fată din Beneşti, Dobre.. Era nevoie, căci veneau mulţi răniţi de pe front. Am fost trimise apoi, amândouă, la Bucureşti, la Crucea Roşie. Acolo ne-au repartizat la Zaporoje. Am mers întâi la Odessa, cu trenul. Acolo era un punct de triere. Am trecut Bugul pe un pod de vase. - Bugul? Aţi văzut lagăre? - Da, am văzut lagărele din Transnistria, unde erau şi ţigani din România, cu caree am stat de vorbă. Un neamţ care ştia româneşte (a stat un an în România) ne-a duss cu maşina. Era zăpadă, frig grozav! Am trecut apoi Niprul cu un automotor german. Nemţii aveau numai bărbaţi la chirurgie, se minunau ce căutăm noi două acolo! Neamţul ne-a predat directorului spitaluluii (Spitalul 454, Caracal) la Zaporoje. - Aţi fost obligate să mergeţi pe front? Nu puteaţi refuza? - N-am avut ce face! Ordinul s-a dat de la Bucureşti, ne-a venit direct cu foile f de drum. - N-au fost şi curiozitate şi aventură? - Nu. Deşi aveam doar 22 de ani, ştiam că e o necesitate. Era război, trebuia să plec! S-a rupt frontul din Crimeea (la Cherci au u fost lupte mari) şi au venit mulţi răniţi. Aveam 60 de militari bolnavi de tifos exantematic! L-am întrebat pe un general: - Domnule general, v-a pişcat vreodată un păduche? - Da ce, numai unul? Tot acolo era şi doctorul Gheorghe Limpede dinn Săsăuş. Când a aflat de mine, a exclamat: Cum? S-a mai găsit cineva tot aşa de prost ca mine, să vină pe front? Când am auzit pee cineva strigând tu, a noastă!, amm fost sigură că e cineva din Săsăuş! Dormeam îmbrăcate, la etaj, căci nu se făcea foc, nu n erau lemne. Când ne bombardau ruşii, nu nee era frică. Dar când au început americanii, nu ştiam unde să ne ascundem mai repede! Vântul bătea aşa de tare, încât, când mergeam laa masă, băieţii ziceau că trebuie să ne apere, altfel ne lua vântul! Toate astea s-au petrecut în perioada A urmat evacuarea, căci situaţia pe front s-a schimbat şi armatele germană şi română au început retragerea. Nemţii nu-i în camioane, îi loveau peste degetee când se agăţau! De-abia am reuşit să facem rost de câteva vagoane pentru bolnavii de tifos. I-amm întins pe paie şi i-am trimis la Nikolaiev. Amm fost cazaţi în aeroport, într-un cămin de ucenici, cu 60 de paturi într-o cameră! Deşi eram vaccinaţi, am făcut şi eu o lăsau pe soldaţii români să urcee formă uşoară de tifos. În toată seara ne despăduchea am! Am fost trimisă în ţară, în convalescen ntă. În Bucureşti, la Crucea Roşie, dau de colonelul Liviu Rusu, care era din Sibiu. Era şeful Spitalului 303, all lui Antonescu. Nu m-a lăsat acasă, ci m-a oprit la spitalul lui. Aşa am prins bombardamentelee americanee şi a trebuit să ne evacuăm la Lipova, judeţul Timiş- Torontal pe atunci. - Unde v-a prins 233 august 1944? - Acolo. Ruşii auu debarcat la Radna (la Lipova nu era e gară). Nu vă spun câte am tras cu ei! Dezastru! Mereu u beţi, pe unde ajungeauu, jefuiau. 47

50 Fetele şi femeile erau violate, pe bărbaţi îi împuşcau. Intrau în pivniţele cu vinuri ale şvabilor, trăgeau în butoaie, unii au murit înecaţi. Au bătut santinela de la poartă şi au intrat în spital. Erau beţi turtă. Am ieşit cu lampa să văd ce-i şi mi-au aruncat-o, de a luat foc! Aveam răniţi din divizia Tudor Vladimirescu u, care ştiau ruseşte şi am vorbit cu ei. Nu am tras pe front ce am tras cu ei acum! - Nemţiii erau aroganţi, dar... - Nu, nu, n-au făcut ce-au făcut ruşii. N- am avut nemţi acolo. Ei voiau să s ajungă la Lipova şi să facă joncţiunea cu armata lor de la Timişoara. N-au reuşit. Comandantul şcolii de subofiţeri din Radna era un neamţ. În noaptea de 23 augustt i s-a spus ce se-ntâmplă şi că să-şi ia familia şi să plece, ceea ce a şi făcut. Ulterior a fost luat prizonier de ruşi şi l-am văzut în î Radna, în trenul ce-l ducea spre Rusia. - Până la sfârşitul războiului aţi stat acolo?? - Da, apoi m-am întors în Bucureşti, unde am stat până în 1947, când m-am căsătorit. - În Bucureşti ce-aţi făcut? - Am revenit la spitalul generalului Antonescu. Îi venerez şi acum, pe Antonescu şi pe ea. Era prietenă cu Veturia Goga şi, săptămânal, vizitau spitalul. La poartă aveam tot timpul gardă regală. - Apropos de mareşalul Antonescu. Cum au primit oamenii vestea că a fost judecat şi împuşcat? - Mulţi l-au acuzat pe regele Mihai, ca fiind singurul ce-l putea salva prin graţiere. Un coleg de-al soţului meu, şef de post în Nocrich, ca soldat a fost aghiotantul lui Antonescu! A fost şi colegul regelui r Mihai (unul din cei 12), la şcoala unde acesta a învăţa. El ne-a spus că l-a auzit pe Antonescu spunând, când îl chema să vorbească la telefon cu Hitler: Ce dracu mai vrea şi ăsta? Să mă lase-n pace! Când a fost chemat laa rege, în 23 august 1944, a fost întrebat de ce merge fără gardă. Doar mă ducc în casa regelui, a răspuns mareşalul. Antonescu a fost un Om, un domn pentru România! - E uşor săă judecăm acum. Unii spun că Antonescu trebuia să se fi oprit la Nistru. - Da, dar probabil, p ca ofiţer, n-a vrut să-şi calce cuvântul. Acum regele vine să-şi ia averile! - Oare nu era mai binee cu rege? - Cine ştie? Poate, pentru că regii din Europa sunt neamuri între ei. - Ce-a urmat? - În 1947 l-am cunoscut pe soţul meu şi ne-am tras încoace. El a studiat doi ani şi în Germania, la academia militară din Passau. La terminare, l-au trimis la Sibiu să aducă rachiu de cazan şi salam de Sibiu!! - Vă mulţumesc. Vă doresc sănătate şi tot eu vreau să vă iau i un interviu la împlinirea a o sută de ani. - De ce nu? Păreţii sănătos, domnule profesor!! Săsăuş, S 23 mai

51 ASOCIAȚIUNEA ASTRA SĂLAJUL ȘI UNIREA DE LA ALBA IULIA Sub semnul lui Eminescu MOTTO: ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA SUPERIOARĂĂ N-A FOSTT DECÂT O ASUPRIRE NEÎNTRERUPTĂ. (AL. PAPIU ILARIAN ) Nenumărate pagini însângerate, care dovedesc cu tăria adevărului dee necombătut, că neamul nostru nu s-a împăcat niciodată cu risipirea sa în patru vânturi, dar nicii cu odioasele rânduieli sprijinite pe umilire națională, pe nedreptate și jaf, pe execuții înscrise î pe veci în marea cronică a istoriei noastre bimilenare. Numeroase pagini de durere și jertfă depun d mărturie că sălăjenii nu și-au plecat grumazul, prețuirea că n-au acceptat niciodată încălcarea drepturilor lor - socotind că nici un preț de jertfă nu-i prea mare pentru a trăi demni urmași ai traco-geto-dacilor despre care HERODOT în nemuritoarea sa operă ISTORII scrie că geții ( dacii cum îi numeau romanii) r sunt cei mai viteji și mai drepți dintre traci. Nu trebuie uitat că limesul romann de nord-vest trece prin inima județului Sălaj că dacii liberi i-au atacat mereu pe cei mai aprigi șii lacomi de aur, stăpânii Europei; cei ce n-au așteptat până în sec. VI VII IX și XIII, ca să vinăă alții să ocupe țara părăsită p de armata și administrația năvălitorilor ziși romani în realitate o armată de mercenari euro-asiatici. Urmele arhiologice de la Porolissium Moigrad și cercetările istoricee publicate în volumul revistei Acta Musei Porolissens sis stau mărturie. Noi nu suntem nici neam bicisnic ori zănatec, nici stirpe dezrădăcinată cum zice pe drept, sălăjeanul Ady Endre despre neamul său. După cum nu suntem nici urmașii romanilor, ci pământeni suntem prin toate calitățile și defectele noastre morale urmașii daco-geților. Nu trebuie uitat că la Cizer Horea și-a încrustat numele pe vecie. Nu trebuie uitat că nu suntem departe nici de Iancu propria mea familie își are rădăcinile în Lupșa din Apuseni fiind jumătate moț, după mamă moroșan, după tată, Borza nu Rusu, după satul în care s-a născut. Tatăl meu a fost îngropat la 25 februarie 1945 înn cimitirul din Dumbrava Sibiului,, fiind victimă de război. Nu trebuie să uităm de Bobâlna unde nemeșii unguri au primit o lecție de neuitat. Între luptători și strămoșii mei ASTRA a moștenit o istorie plină de jertfe. În altarul sufletelor noastre păstrăm noi sălăjenii numele celor ce au așezat Sălajul în istoria Patriei: Ilie cel Mare din Almaș, Pavel cel Mare din Voivodeni, Gal din Chendrea, Mihai din Cehu, C Simion Bărnuțiu din Bocșa, Gheorhe Pop din Băsești, Alessandru Papiu Ilarian din Bezded,, care-și doarme somnul de veci în cimitirul Bisericii dintre Brazii din Sibiu, Iuliu Maniu din Bucium salvatorul Vienei de furia maghearimii în Cu conservarea și cultivarea limbiii române s-a ocupat șii se ocupă și azi ASTRA și astriștii săi, inclusiv cei din Sălaj - Șimleul Silvaniei, dovadă, între altele Programa din Gazeta Transilvaniei pe 1877 și Expoziția de la Sibiu din 1905, pag Gheorghe Pop dee Băsești a spus atât de frumos: Dacă limba este diploma nobiliară a românului, datinile sunt arborele genealogic al neamului românesc. Să nu uităm România Jună a lui Ion Bumbac, prietenul lui Mihai Eminescu. Nu trebuie uitat că după 2000 de ani sălăjenii mei zic și astăzi: Mărg păstă apă, vin de păstă apă, iar Someș e fiul lui Somnuș. Mergem pe omenie. Acestea și altele sunt temeiurile noastre pentru Marea Unire, pe care, până în 1918 a pregătit-o Asociațiunea ASTRA, în primul rând, împreună cu TRIBUNA 49

52 sibiană începând cu 1884 în frunte cu Slavici.. Acestea sunt certificatele noastree de nobili opincari cum ar zice Ady Endre, sălăjanul ce a devenit cel mai nobil spirit al Ungariei moderne în poezie. De altfel, semnificativă mi se pare trecerea vremelnică a graniței romane de nord-vest prin inima Sălajului și pe deasupraa satului meu, fapt ce m-a făcut să nu-i uit pe sălăjeni nici după 78 de ani de când vecinii de la apus mi-au rupt familia în două, iar din mine au făcut un sibian pe viață și primul astrist din Sibiul anului 1976 când, în regim comunist împreună cu inimoasa Dir. Colegiului Pedagogic, prof. Ana Năfrăniță am organizatt festivitatea de la Marpod com. natală a lui Iacob Bologa, consilier imperial austro-ungar, care în calitate de Președinte al ASTREI a inițiat împărțirea î Transilvanie ei pe Despărțăminte culturale inclusiv pentru Sălaj. Iată temeiul pentru care românii sălăjeni sub flamura culturală a Asociațiunii ASTRA șiau făcut din Libertate o icoană și din Unirea tuturor românilor unn scop național măreț. Ajungem astfel să ne identificăm cu aspirațiile celor care s-au jertfit și se jertfesc pentru o Românie Unită, puternică din toate punctele de vedere, dar mai ales cultural, social șii economic.. Tocmai de aceeaa evidențiem astăzi, înn cadru festiv eforturilee celei mai prestigioasee asociații culturale din istoria României precedând istoric și temporal Academia Română trudind pentru ca românii de pretutindeni, dintre Tisa și Nistru, Dunăre și Mare să se unească pentru vecie, în granițele istorice să ne bucurăm astfel că suntem cel mai vechi popor al Europei. Maria Gimbutas, profesoara de arheologie lingvistică (de la Universitatea din Los Angeles, care a studiat istoria Europei, a vorbit despre spaţiul Carpato-dun nărean, vatra vechii Europe, locul de unde Europa a început să existe. Arheolog, lingvist și istoric lituanian care susține că c limba arhaică a acestor locuri este mama limbii latine culte a evului mediu occidental. Consilierull cultural al l Papei Paull al II-lea, menționează același lucru. Observăm că doar Marea Neagră nu ne n vrea sfârtecați dintre vecinii noștri creștini doar cu chelea (Eminescu). În acest sens precizăm că oricine încearcă să lovească unitatea tuturor românilor, se pune în slujba dușmanilor Țării. În același timp, nu trebuie să uităm că securea fără coadă nu poate fi topor! Să nu uităm fabula Țapul șii pădurea a poetului Beldiman. În același timp să nu uităm vorbele poetului Ady Endre:...slavă - ungară orii valahă, / Durerea-i, vai, tot o durere!, că sute de ani ocara, chinul la toți ne-au fost rude r apropiate. Să nu uităm că era vai de acela care-n primului război mondial care prin jertfe greuu de calculat, ne-a adus Marea Țara lui Arpad, nu-i domn sau tâlhar! Cu sufletull mereu în clocot se întreba în preajma Unire: Când învia-va Babilonul înlănțuitelor r popoare?!. Vedem căă până și cel mai de seamă poet maghiar, revoluționar din epoca modernă recunoaștee că viața românilor din imperiul dualist austro-ungar, de tristă memorie a fos egală cu robia Babilonului biblic. Noi care am fost Desmoșteniții Bucuriei de ieri, suntemm azi și fi-vom mâine stăpânii bucuriei de a trăi Liberi, stăpâni pe viața și pe munca noastră. Totuși, deși ASTRA e cu noii și pentru noi între Tisa și Nistru - se pare că nu a trecut vremea adevărului eminescian că: De la Nistru pân la Tisa / Tott românul plânsu-mi-s-a, ASTRA ne învață că N-am năvălit înn șesul nimănui, dar nici nu urâm copacii, pentru că Că nu mai poate străbate / De-atâta străinătate codru-i frate cu românul Și, în consecințăă nu suntem stripe dezrădăcinată (Ady Endre) nici neam bicisnic ori zănatec ca neamul său. Sufletul românului este ca apaa izvorului de lângă potecă, inima lui asemeni mărului de lângăă drum în ramurile căruia poame roșii ard ( Mihai Beniuc), dar vai de acela care-i tulbură apa și-i rup mărului crengilee pentru că numai cunoașterea temeinică a trecutului și prezentului creează centrul activității noastre n spirituale și cultivarea dragostei față de Patria noastră - a tuturor cetățenilor ei România. Falsificată istoria oricărui popor devine basm în care monștri nu sunt cei adevărați. În sensul acestaa împărtășimm deplin părerea cercetătorului Grigore Beldeanu, sibiann o vreme cuprinsă în Acta Musei vol III, Zalău, 1979,, pag. 545: Suntem aici dintotdeauna, vom fi aici întotdeauna, pentru simplu motiv că: n-am venit de nicăieri și nu mergem niciunde. Asta înseamnă a-ți iubi glia în care te-ai născut pentru a fi OM. De altfel cercetătorii sălăjeni ai istoriei au îmbrățișat î 50

53 sentimentele sălăjenilor față de Marea Unire în paginile rev. Muzeul de istorie și artă din Zalău 1978, pag Acta Muzei Porolisensis, vol. II, *** După înfrângerea Austriei habsburgice de către cărvunarii lui Garibaldi italienii Austria încearcă o nouă rețetă politică și administrativă, cu evidentă tendință de a face bine popoarelor asuprite, dând dreptate lui Slavici care zice: Austriaa ne-a ocrotit când eram slabi nu pentru că ne-a iubit ci pentru că era interesată (Ion Slavici Tribuniștii și Tribuna, Orăștie 1896). Tocmai de aceea ASTRAA și Despărțămintele sale au avut de luptat cuu multe primejdii, dar să ne gândim și la tribuniști, care erau, astriști prin toate faptele lor. l Să ne amintim de memorandiș ști și de procesele lor cu răsunet în toată Europa. Să ne gândim laa sprijinul moral și material dat de sălăjeni la Cluj, de participarea celor 488 de delegați din Țara Silvaniei, la mareaa delegație a românilor îndreptată către Viena la tătucul Împărat caree a plătit scump ipocrizia politică dovedită față de delegația românilor, care n-au uitat în 1918 vorbele împăratului. Românii au intuit prin marii lor bărbați politici că se apropie ceasul Dreptății istorice la care Asociațiunea ASTRAA a avut o contribuție morală și patriotică uriașă convingându-i pe români că măsurile aspre de constrângere și asuprire s-au dovedit a fi semne de slăbiciune și decădere d imperială. În aceste condiții, sabia luii Iancu se transformă în condei. Cultura dobândește sub s auspiciile Asociațiunii ASTRAA un rol de anvangardă pe frontul menținerii unității și continuității ființei naționale a românilor zice istoricul sibian Mihai Racovițan și Nicolae Nistor în Tribuna Sibiului din 6 noiembrie Dacă amintim astăzi de ASTRA, în ajunul unui veacc de 1 Decembrie 1918 zi în care Ferdinand I se încorona rege la Alba Iulia pentruu toți românii înseamnă că, fără activitatea sa culturală în varii domenii sălăjenii de azi nu-și pot p explica temeinic împlinirea unui vis milenar. Mai întâi prin unirea spirituală cum se exprima revista r Federațiunea din Pesta prin 1868 și apoi prin cea a faptelor. Iată ce scria poetul nostru național, Mihai Eminescu în revista amintită: Astăzi credem că ar fi venit timpul ca să pretindem şi noi n ceea ce ni se cuvine de secoli. E timp să declarăm neted şi clar că în ţara noastră (căci este a noastră mai binee decât a orişicui) noi nu suntem nici vrem să fim maghiari ori nemţi, după cum, ungurii și nemții nu vor să fie români. Suntem români, vrem să rămânem români şi cerem egala îndreptăţire a naţiunei noastre. Faţă cu orice încercare de deznaţionalizare ori suprematizare, întrebăm cu c răceală şi conştiuţi de drepturile ce ni le dă aboriginetatea noastră şi spiritul secolului:,,cine sunt aceşti oameni şi ce vor ei în ţara noastră? Mihai Eminescu - Să facem un Congres - Ziarul Federatiunea, Pesta, 5/17 aprilie Să nu ne mirăm, dacă organele noastre de publicitate auu devenit înn timpul din urmă moi și împăcăcioase; căci, cum zice mai sus campionul presei boheme, contrarii vor ști totdeauna să amețească capetele până si a conducătorilor noștri cu promisiuni lucii, dar etern mincinoase. Cine ar crede cum că Ungurii, chiar de-ar promite-o, vor găsi în ei atâta simț de dreptate, încâtt să redea, de exemplu, autonomiaa Transilvaniei, pe caree au răpit o fără consimțământul Românilor? Și apoi nici nu avem noi să cerem de la Unguri ceva, căci ei nu sunt competenți să ne dea nimica. Mihai Eminescu - În Unire e tăria t Ziarul Federatiunea Pesta, 22/10 Aprilie ASTRA a impresionat puternic prin activitatea ei Neamul românesc, ba chiar și pe străini, nu doar pe marii bărbați din vremea aceea ca Mitropolitul Andreii Șaguna, Iacob Bologa, Gh. Barițiu, Vincențiu Bobeș, care declară patetic într-oo scrisoare: nu cunoscc nici un bine sub soare, care să nu- l aduc sacrificiu UNIRII. Astriștii de atunci nu-și ocroteau viața și sănătatea ca să-i susțină pe memorandiști. La Cluj, la Viena peste tott sunt prezenți și sălăjenii. La expoziția etnografică șii istorico-culturală de la Sibiu din d 1905 cu prilejul inaugurării Muzeului de istorie și etnografie al Asociațiunii azi Bibliotecăă Județeanăă este amintit la loc de cinste și Despărțământul sălăjan din Șimleu (vezi Catalogul Expoziției etnografice și istorie Sibiu 1905, ASTRA. 51

54 LA PARADA COSTUMELOR POPULARE AU LUATT PARTE ȘI SĂLĂJENII ÎN CADRUL Secției Etnografice. Sălăjeni dinn Șoimuș - fam. Baciuu a donatcovoare șii costume populare azi la Muzeul Etnografic. La publicații apare Gazetaa de Duminică și Victoria Institutul tipografic Șimleu. La Despărțămân ntul Arte frumoase și industrie de artă Andrițoiu Sofronie din Bocșa dăruiește o masă sculptatăă în lemn, Baciu Ioan preot în Șoimuș - cutii și cadre sculptate. Adunarea generală Despărțământul Șimleu dăruiește o fotografie document. Pentru colaborări eficiente, aranjare și înzestrare Despărțământului ASTRA din Șimleu i se acordă Diploma de Onoare. După exemplull altor reuniuni create de ASTRA în 1870 se constituie Reuniunea învățătorilor r sălăjeni. Învățătorul Macedon Boțianu îl ia ca model cultural pe pedagogul învățat Vissarion Roman editorul revistei de pedagogie Amicul Școalei. În anull 1872 se întemeiază Societatea de lectură: Reuniunea preparanzilor din Zalău. Toate acestea sub patronajul Asociațiunii ASTRA însuflețite de oamenii inimoși care puneau interesul obștesc înaintea celui personal ca o dovadă de cald patriotism. *** Acestea fiind zise constatăm că Asociațiunea ASTRA, încă de la întemeiere a catalizat energiile pozitive ale românilor transilvăneni,, astfel la propunerea lui Demetriuu Coroianu vicarul sălajului, înființează Despărțământul, cercual din Șimleull Silvaniei în î 1870, prinn care viațaa culturală a Țării Silvaniei capătă noi valențee și un nou conținut. După anul 1906, și respectiv 1908, urmează comuna Bucium și Jibou în care, azi se poate vizita, cea mai frumoasă f Grădină Botanică din România, după părerea a cel puțin o sută de sibieni excursioniști conduși c de col. (r) Ioan Părean, președintele Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă G-ral G Ilie Șteflea din Sibiu. Prin purtarea de grijă a ASTREI Gheorghe Pop de Băsești tipăreștee la Sibiu în î 1883 Economia căminului destinată mai întâi județului Sălaj. Învățatul dascăl Gavril Trifu publică lucrarea de pedagogie: Școala de repetițiunee și Contabilitatea simplă pentru Școala populară, în anul Astfel, dascălul Gavril Trifu adduce o contribuție deosebită la activitatea cultural a ASTREI DespărȚământul Șimleul Silvaniei și cu prilejul Adunării Generalee a ASTREI - ținută aici în anul Eveniment de seamă în vederea organizării vieții naționale, Adunarea generală de la l Șimleu semnifică recunoaștereaa rolului cultural și politic, lupta pe care o duceau sălăjenii pentru Marea Unire. Despărțământul ASTREI din Buciumeni, Jibou, Șimleu, Crasna își trimit delegații la Alba Iulia, ca și Societatea pentru fond de teatru român, Reuniunea femeilor din Sălaj. Venerabilul Gheorghe Pop de Băsești avea, pe atunci, 83 de ani și ș tot a fost prezent la Alba Iulia în dublă calitate de Președinte al P N R ului din 1905 și Prezident de Onoare al Mariii Adunări, unde, cu această ocazie, a spus vorbe de neuitat: Am venit chiar, și ș dacă această cale m-ar costa viața, căci de acum, pentru mine nu mai rămâne decât săă zic și eu ca c dreptul Simion din Scriptură: Acum slobozește, Doamne, pe robul tău în pace... Din județul Sălaj au participat 100 de delegați. Cei care nu au putut participa, au sărbătorit UNIREA cântând: Pe-al nostru steag e scris unire, Pui de lei, Treceți batalioane române Carpații și alte cântece pline de patriotism și ș de simțiree românească. De asemenea, după ce a organizat la Viena regimentele românești ale Gărzii Naționale, în calitate de căpitan, viitorul Președinte al primului guvern democrat din d istoria României a înfințat Consiliul Dirigent cu sediul în Sibiu dr. în Drept Iuliu Maniu. S-a născut la 8 ianuarie 1873 în localitatea Bădăcin, comuna Pericei, pe atunci în comitatul Sălaj (în județul Sălaj de astăzi), fiu al lui Ioan și Clara Maniu. Tatăl său, Ioan Maniu ( ), a crescut în casa unchiului, Simion Bărnuțiu, urmând studiile juridice la Pesta și Viena. Iuliu Maniu și-a petrecutt copilăria la l Șimleu Silvaniei și Bădăcin, a urmat școala primarăă la Blaj, absolvind, apoi, a liceul reformat calvin din Zalău. A efectuat studii la Universitatea din Cluj (Facultatea de Drept D ), pe care le-a continuat la Budapestaa și la Viena, unde a devenit doctor în drept d în anul Revenit în Transilvania a, s-a stabilit la Blaj, unde și-a început activitatea de avocat a al Mitropoliei Blajului și profesor de drept civil la Academiaa Teologică ă greco-catolică. 52

55 Iuliu Maniu și-a început cariera politică în cadrul Partiduluii Național Român din Transilvania. Debutează totodată ca membru, iar apoi președinte al Societății Academice Petru Maior, fiind cooptat în 1897, la numai 244 de ani, în comitetul de conducere al PNR. În Monarhia Austro-Ungară, a fost ales, în 1906, deputat în Parlamentul din Budapesta,, ca deputatt de Vințu de Jos, comitatul Alba, activitateaa sa parlamentară dezvăluindu-i curajul și intransigența. Împreună cu personalități de primă mărime ale Partidul Național Român din Ungaria și Transilvania, precum Gheorghe Pop de Băsești și Ștefan Cicio-Pop, Iuliu Maniu a participat hotărâtor la pregătirea unirii Transilvaniei cu Vechiul Regat. Imediat după întoarcerea din Italia, I Maniu a fost trimis la Viena pentru a negocia drepturile românilor din Transilvania, înființând, la 30 octombrie 1918, la Viena, Consiliull Național al Românilor din Transilvania. Iuliu Maniu s-a numărat între organizatorii Marii Adunări de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, unde s-a decis unirea Transilvaniei cu Regatul României. În cuvântarea pe care a ținut-oo cu ocazia Adunării naționale n dee la Alba Iulia, Maniu a spus: Privim înfăptuirea unității noastree naționale ca un triumf al libertății românești. Pe 2 decembrie 1918 a fost ales în funcția f de ministru-prezident al Consiliului Dirigent al Transilvanie ei, funcție echivalentă cu cea de guvernator, îndeplinind, totodată, șii funcția de ministru de interne. ASTRA a fost mereu în fruntea năzuințelor noastre înălțătoare spre mai bine pentru toată suflarea românească, ca și astăzi, având în fruntea conduceriii un bistrițean de mare omenie și valoare culturală prof. univ. dr. Acu Dumitru a cărui muncă neobosită nu poate fi răsplătită. Ca un corolar al întregii activității a Asociațiunii ASTRA, amintim succinctt doar câteva țeluri atinse cu temeinicie: A înscris numeroși membrii activi dornici. A adunat și administrat cinstit și cu bune rezultatee fonduri bănești, solidarizând inimile românilor pentru înaintarea poporului român în toate domeniile vieții economice și culturale. A editat revista Transilvania de mare valoare istorică începând cu anul A organizat și coordonat cu bune rezultate activitatea Despărțămintelor. A sprijinit lupta pentru idei progresiste! A întemeiat școli, fundații, biblioteci și expoziții, muzee de artă populară, întâmpinând multe greutăți de ordin bancar și politic vezi Eugen Brote Asociațiunea și activitatea ei până la 1876 text pe care Eminescu l-a tipărit t la Iași, într-o viziune patriotic, dar și critic obiectivă. Asociațiuneaa ASTRA a fost cea care a editat Prima Enciclopedie Română ( ), fiind a patra din lume. A publicat cărți de larg interes, mai ales pentru țărănime și meseriași. A editat o Foaie poporală. A pregătit elevi și a acordat burse. Dar D a și combătut temeinic scrierile veninoase străine, ungurești și austriecee care erau numai pamfleturi cu puține excepții menționate de sufletul Tribunei sibiene învățătorul poliglot ( știa 8 limbi) Ioan Bechnițiu în Foișoara Telegrafului Român, cel mai vechi ziar românesc, apărut sub conducerea Mitropolitul lui Andrei Șaguna la Sibiu. Ca și astăzi din aceleași direcții: Partea cea mai mare a scrierilor asupra românilor, r fie articol de ziar zice Ioan Bechnițiu fie broșură sau chiar carte este pătrunsă de ură înverșunată împotriva neamului românesc Scrierile acestea - continuă cel mai m cultivatt redactor al Tribunei de atunci sunt dictate de a ne batjocori, prezentându-ne ca pe un popor nedemn, care nu merită a-și trăi viața a sa proprie națională, ca o națiune! În condițiile ocupației hortiste a Ardealului de nord, înn urma Diktatului de la Viena ASTRA după cum vorbește o scrisoare a Președintelui de atunci Ioan Micu Moldovan a decis să-și concentreze toate puterile spre singura țintă: reînvierea Transilvaniei robite. Ar fi multe de spus, dar, acestui gând îi rămânem cititorului dator să afle. Adevărul privind trădarea Mitropolitului Greco-catolic Vasile Mangra care a dat o circulară în care apăsa pe cuvintele: Cine vrea să ajungă la Alba Iulia va trebui să treacă peste trupul nostru ( ) Patria noastră are încă un dușman: ROMÂNIA. Vasile Rusu membru fondator al ASTREI (Text prezentat la A 112-a Adunare Generală Despărțământul ASTRA A Carei, octombrie 2017) 53

56 I. DEBUTUL UNEI EDIŢII NOVATOARE A FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL GEORGE ENESCU Corespondent de presă acreditat al ziarului românilor californieni Miorița USA, mi-am luat în serioss responsabilitatea de publicist de cum am ajuns în capitală, unde între 2 şi 24 septembrie s-a desfășurat Festivalul Internațional George Enescu. Pe o idee proiectată și în cele 5 edițiii precedente, dar aplicată la asemenea dimensiuni doar acum, o parte a programului s-a derulat concomitent t cu Bucureștiul și în alte orașe prestigioase muzical, precum Iași, Timișoara, Ploiești, Oradea, Sibiu, Chișinău, Brașov și Bacău, astfel ca să facă parte din magie cât mai mulți iubitori ai artei sunetelor, convinși că muzica scoate la lumină adevărata frumusețe a lumii, cum se precizează în admirabilul Caiet-progra am al manifestării. El este completat de suplimentul ziarului România liberă, intitulat Enescu 2017, pe care spectatorii l-au putut citi zilnic la București, în regim de gratuitate, spre a înțelege mai exact valoarea dirijorilor și a interpreților celebri pe care aveau șansa de a-i admira în concerte și recitaluri. Cu toții știm că Festivalul Internațional George Enescu, ale cărui ediții sunt organizate din doi în doi ani, este evenimentul cel mai amplu și bogat ca semnificație artistică din întreagaa cultură românească a ultimelor șase decenii. Începuturile s-au făcut în 1956, iar istoria festivalului se nutrește esențial din însăși evoluția muzicii universale clasice și contemporane, devenită un suport sublim pentru a pune în dialog România cu lumea întreagă. Programul actualei ediții etalează în cele 80 de evenimente organizate un număr de peste 3000 de artiști. În fața publicului evoluează cele mai mari orchestre ale lumii,, alături de celebrii interpreți ai prezentului. Să iei pulsu muzical al lumii la tine acasă estee o șansă de neratat! Sub semnul primenitor p al unor colaborări creative stă și inițiativa i ca mai mulți dirijori români să prezinte concerte interpretate de orchestre simfonice străine, după cum formațiile simfonice din țară acompaniază în festival soliști instrumentiști din alte părți. Publicul are o dublă ocazie, cea de a asculta celebre pagini componistice clasice, îndrăgite de melomani, și pe aceea de a panorama creațiile unor compozitori ai prezentului, 54

57 nutrite din spiritul timpului nostru. O premieră este Muzica secolului XXI, cum se intitulează concertele de la Salaa Radio, unde se interpretează în viziuni stilistice inedite unele dintre cele mai reprezentative creații contemporane. În cele șase deceniii de cândd se desfășoară, edițiile Festivaluluii nu au semănat întru totul nici ca repertoriu și nici ca invitați, dar constanta care le dă forța unei tradițiii este setea de perfecțiune artistică, chiar și atunci când însuși maestrul Enescu pare să o ignore: Perfecțiunea, care este pasiunea atâtor oameni, nu mă interesează. Ceea ce contează în artă este să vibrezi tu însuții și să îi faci pe ceilalți să vibreze. Țintă a gestului muzical în esența lui, ea, perfecțiunea, este definită de violonistul Vadim Repin, printr-o formulare incitantă: Perfecțiunea în muzică este dificil chiar și de descris! În 5 septembrie 2017, violonistul a interpretat la Sala Mare a Palatului, într-o primă audiție la noi în țară, Concertul pentru vioară și orchestră (2009) al lui Sir James Loy MacMillan, compozitorr care a fost prezent la spectacol. O idee inspirată a fost aceea de a înlocui pânza tradițională a fundalului scenei cu un LED, prin care ecranul luminos, cu proiecții splendide ce alternau simbolic diferite instrumente, creau starea de sensibilitate propice receptării artei sunetelor. Noutateaa ediției 2017 ține de tehnologia t pusă în slujba muzicii, cum a dovedit opera Oedipe de George Enescu, montată de Carmen Lidia Vidu în variantă concertantă, având în fundal proiecții multimedia de o certă valoare cinematografică, în stare să susțină partea muzicală, spre a o pune mai binee în evidență. A cesta este- a precizat Mihai Constantine scu, directorul generall al Artexim, compania organizatoaro re a evenimentului- un lucru foarte important: orchestra nu acompaniaz ă imaginile, ci filmul acompaniază muzica. Un obiectiv esențial all conceperii ediției a fost aducerea în atenție a muzicii contemporane, chiar a celei enesciene, prezentă înn 37 lucrări, dintre care două interpretate în premieră istorică în acest festival. În interviul i luat dirijorului rus Mikhail Vasilievich Pletnev la finalul spectacolului, în care pianistul Nikolai Lugansky a interpretat Concertul nr.3pentru n pian și orchestră în Do major de Prokofiev, P am aflat că maestrul a auzit de foarte mult timp de George Enescu, dar acum este prima dată când interpretează o creație a lui, poemul simfonic Isis, pe care Pascal Bentoiu l-a orchestrat după schițele din 1923 ale compozitorului. Cunoașterea creației enesciene prin noi defrișări este o realizare ce se repercutează benefic asupraa publicului român, gataa să completeze astfel perceperea lui, îndeobște fragmentară până în î prezent, și asupra repertoriului simfonic din întreaga lume, în care merită săă pătrundă mai decis cel mai mare compozitor român. Pasiunea interpretării tânărului Valentin Răduțiu, cu ținuta lui visător eminesciană, la Ateneul Român a Concertului nr 1 pentru violoncel și orchestră în Mi bemol major op. 107 de Șostakovici,, m-a încredințat că frumusețea unei piese muzicale m depinde și de modul cum ea este abordată de solistul instrumentisi st. Muzica săă ne ilumineze sufletele este dedicația scrisă de violoncelistul de la Berlin pentru cititorii noștri,, ea dovedind că prin crezul său tânărul român intră în consonanță cu maestrul Enescu. Noutățile edițieii 2017 a Festivalului nu sunt puține.. Sub un nou patronaj prestigios, având ca Președinte Onorific pe dirijorul Zubin Mehta şi ca c Directorr Artistic pe Vladimir Jurowski, Festivalul George Enescu a manifestat dorința d de a se deschide impetuos spre publicul melomann mai mult ca în oricare altă ediție precedentă. Nu este un secret faptul că biletele pentru p concerte s-au cumpărat prin internet de cum s-au pus în vânzare în luna februarie a. c., iar spectatorii nu mai sunt de 55

58 mult timp doar localnici, ci melomani veniți din cele patru colțuri ale lumii, dornici să trăiască magia muzicii, ridicate la cotele cele mai înalte ale măiestriei. II. PIAȚA FESTIVALULUI - CA SCENĂ DESCHISĂ A MUZICIII CLASICE Anunțat din reclamele care te întâmpină la început de septembrie pe largile bulevarde ca un oraș al muzicii, Bucureștiull are o nouă inimă, Piațaa Festivalului, unde în primele 10 zile se desfășoară concerte live pe scena anume amenajată în vecinătatea Ateneului Român, iar între 11 şi 24 septembrie 2017 se pot urmări pe marele ecran, un ecran de film, transmisii live cu programele de la Sala Mare a Palatului, totul în regim de gratuitate. Iată un admirabil dar pe care îl face melomanilor Primăria Capitalei sub egida Arcub, care a dat printr-melomanilor bucureșteni lipsiți de posibilități materiale să ia parte și în ediția 2017 la marele festin. Desigur că acesta nu a fost singurul criteriu, căci la Piața Festivalului au sosit toți bucureștenii care optează pentru genuri muzicale mai lejere, așa cum La vida loca a prezentat dansuri latino-americane, ca să dăm un singur exemplu. Scena din Piața Festivalului s-a dovedit, cum afirma unul dintre spectatori, locul ideal pentru asemenea programe. Valorificând potențialul muzical al școlii românești actuale, recitalurile din Piața Festivalului sunt rodul colaborării unor dirijori, instrumentiști și orchestre locale cu muzicieni veniți din Germania, Italia, Austria, Franța etc. Neuitată va rămâne în amintirea spectatorilor seara de 6 septembrie 2017, când violonistul Alexandru Tomescu a încântat publicul prin programul susținut cu vioara Stradivarius asemenea inițiativă posibilitatea Elder, instrument de patrimoniu universal, cu care de un deceniu deja efectuează un turneu internațional, fără f să ocolească localitățile lipsite de orchestre simfonice proprii din România. Programul prezentat de Alexandru Tomescu împreună cu argentinianul Omar Massa, la bandoneon, și tânăra Sînziana Mircea, la pian, i-a dat prilejul să facă prezentări captivante despre propriile proiecte muzicale, despre istoria bandoneonului, ca instrument, intervenții pline de șarm care au fost răsplătite cu c ropote de aplauze. Faptul că Piațaa Festivalului a făcut loc tinerelor talente de la cele mai diferite d școli de muzică din țară este un modd de stimulare a activității pedagogice în domeniul d artei sunetelor. Merită menționate cu tot respectul numele unor profesori dăruiți, ca dr. Monica Noveanu de la Colegiul de muzică m S. Toduță din Cluj- Napoca, Enikő Orth de la Liceul de Artă din Sibiu, alături de profesoarele, prea numeroase ca să le nominalizăm, de la Colegiull Național de Artă Ion Vidu V din Timișoara. Asemenea lor sunt toți cei ce înțeleg misiunea nobilă de a ridica noua generație de instrumentiști, care vor duce faima artei românești pretutindeni pestee hotare. Nu N ne îndoimm că pe scena Pieței Festivalului acelea vor fi momentele cele mai pline de emoțiee pură dintre toate, aducând un sufluu de candoare, care săă risipească impresia rigidității ce etichetează, pentru unii spectatori, s manifestările specifice artei simfonice clasice. În 8 septembrie s 2017 Filarmonica Sibiu, sub bagheta dirijorului Cristian Lupeș, având ca solist pe pianistul Antonio de Cristofano, a impresionat pe cei pestee 3000 de spectatori cu unn program plăcut, constituit din Concertul pentru pian nr.21, K 467, de W.A. Mozart și Simfonia nr. 9 Din Lumea Nouă de Antonín Dvořak. D Orchestra Națională Radio a impresionat prinn buna calitate a execuției instrumentale. Formațiile camerale ce evoluează în acel spațiu deschis, așa cum este Camerata regală, Orchestra metropolitană București, Ludens Piano Trio, Orchestra de cameră Radio,, Maxim Quartet, Bucharest Baroque Ensemble, Violoncellissimo, alături de Grupul Vocal Acapella, dovedesc vivacitatea muzicii românești, care își face cunoscute astfel realizările în țară și peste hotare, în egală măsură... 56

59 În mod cert, Festivalul Internațional George Enescu, care tocmaii împlinește 60 de ani, este mai tânăr ca oricând. III. FESTIVALUL INTERNAȚIONAL GEORGE ENESCU LA SIBIU Un eveniment muzicall de amploarea Festivalului Georgee Enescu nu putea să nu-și stabilească după atâtea ediții propriile tradiții de organizare, printr-un eficient marketing cultural, astfel ca, de la o desfășurare la a alta, evenimentul să se facă tot mai vizibil în perimetru național și ca deschidere universală. Ediția a XXIII-a din 2017 estee un success fără precedent în acest sens. O spunem cu mândrie, gândindu-ne și la faptul că orașul Sibiu a avut privilegiul de a găzdui 5 recitaluri strălucite ca repertoriu și, mai ales, ca muzicieni prestigioși invitați. Septembrie 2017 aduce la Sibiu pentru prima dată cinci concerte-eveniment ale Festivalului George Enescu - după cum menționa Daniela Cîmpean, președinta C.J.S.. Acest festival este unul din brandurile internaționale care aduc prestigiu României și românilor. Nu ne-am mirat să aflăm că la Sibiu au sosit de la sute de km și chiar din străinătate iubitori ai muzicii clasice, care aveau să mărturisească emoționați, că n-au reușit să găsească bilete nici la concertele de la București și nici la Timișoara, iar ei erau pregătiți de orice efort, așa că Sibiul i-a salvat. Oamenii aceia sosiți la Sala Thalia din Pitești, spre exemplu, radiau de bucurie, chiar dacă prețurile biletelor nu erau deloc mici și nu existau înlesniri pentru nicio categoriee de spectatori, nici în funcție de vârstă, nici de stare socială. După ce am ascultat concertele primelor zile de festival la București, în 10 septembrie am intratt la Sibiu în Biserica Evanghelică ă din Piața Huet ca să ascult Ansamblul L Arpeggiata, despre care știam că fusese constituitt de chitarista austriacă Christina Pluhar acum 17 ani, ea fiind directorul artistic al grupului. Recitalul lor extraordinar ne-a purtat spre Renaștere și spre lumea barocului muzical, pe care formația aceastaa renumită în întreaga lume l-a reconstituit cu ajutorul unor instrumente cum sunt archlute, teorba, t harpa baroc, lăutaa și chitaraa baroc. Despre grupul L Arpeggiat ta s-a afirmat că este a band like no other șii recitalul de la Sibiu ne-a edificat asupra acestui adevăr, căci niciodată în Biserica Evanghelică nu am asistat la un moment muzical atât de dinamic, cu o folosire așa de spectaculoasă a spațiilor specifice, căci de la înălțimea amvonului ne-au surprins cântând în răstimpuri r atât soliștii vocali cât și unii dintre instrumentiși ști, care nu au ezitat să se grupeze alternativ v într-o mișcare suav- tumultuoasă. Interesul spectatorilor s-a focalizat, în mod firesc, spre celebrul contratenor Philippe Jaroussky,, prea bine cunoscut înn ultimul deceniu din emisiuni de Televiziune și de pe discuri, dar acum prima dată sosit în țara noastră. Soprana Celine Scheen, vizibil încântată să-i stea alături, a avut o prestație cu totul apreciabilă. Ei au susținut un duet ravisant, care ne-a transpus într-o lume medievală fascinantă,, purtându-ne între Rai șii Iad, așa cum muzica barocă le proiectează în conștiința epocii: Paradiso. O che bel starr e star in Paradiso / Dove si vive sempre in festa e riso, /Vedendosi di Dio svelato il viso, v / O che bel star e star in Paradiso. //Inferno. Ohimè ch orribil star qui nell Inferno, /Ove si vive in pianto e foco eterno / Senza veder mai Dio in sempiterno, / Ahi, ahi, che orribil star giù nell Inferno. O seară de vis au trăit toți spectatorii, care au ascultat glasul unic al l lui Philippe Jaroussky sub bolțile gotice ale catedralei,, ce parcă îi răspundeau din înalt cu ecouri tulburătoare. Admirabil și ș de neuitat moment muzical la Sibiu! Spectatorii prezenți la l recitalul excepțional de la Catedrala Evanghelică din Sibiu au înțeles de ce această formație a fost cel dintâi ansamblu de muzică barocă din lume primit la celebra c sală de concerte de pe Seventh Avenue din Manhattan-ul newyorkez, 57

60 Carnegie Hall, ca rezidență artistică. Mobilitatea proiectelorr mereu ingenioase cu care iese în lume Arpeggiata, ai cărei artiști sunt selectați de Cristina Pluhar cu multă exigență de pe diferitee continente, ne face să dorim ca această formație să revină oricând la Sibiu. La polul opus ca repertoriu s-a situat Cvartetul Diotima, constituit acum 21 de ani din 4 absolvenți ai Conservatoruluii Național de Muzică din Paris, care s-au axat consecvent pe promovarea muzicii timpului nostru. Cvartetul colaborează cu cei mai talentați compozitori contemporani din lume și a sosit pentru prima dată la Sibiu cu un palmares notabil; cântând pe marile scene ale lumii, renumiții instrumentiști dețin în prezent 5 premii Diapasons d Or. Recitalul cameral susținut la Sibiu în 11 septembrie 2017 în Sala festivă a Bibliotecii Astra din Sibiu, un spațiu încărcat de istorie culturală transilvană, a cuprins între altele lucrări de Schönberg, Enescu și Bartók, ceea ce pentru spectatorii sibieni este un fertil și oricând interesant exercițiu de receptare a noului în muzică, unul bazat pe o foarte înaltă calitate a interpretării instrumentale, în măsură să demonstreze că există o frumusețe f a cvartetelor timpului nostru, chiar dacă ele ajung mai greu la spectatorii de astăzi. Un moment plin de strălucire l-a constituit la Sibiu evoluția celor doi câștigători ai Concursului Internațional George Enescu, Este vorba de pianista din Bulgaria Viktoria Vassilenko, tânăra care la capătul studiilor terminate în țara natală a continuat în Spania, unde urmase celebrul Colegiu de muzică Regina Sofia din Madrid, felicitată ca studentă eminentă de însăși Majestatea Sa Regală, în anul Ea a cucerit în pași repezi nu numai publicul câtorva țări europene, ca Italia, Republica Cehă, Grecia, Anglia și, desigur, Bulgaria, ci în 2010 a evoluat chiar la New York. Explicația cea mai plauzibilă este că se păstra vie amintirea succesului repurtat la Bruxelles, în Belgia, unde în iulie 2009, la Festivalul Muzicii de Cameră, tânăra pianistă a avut mulțumirea să fie aleasă solista orchestrei omonime Musica Mundi sub bagheta celebrului violonist și dirijor Maxim Vengerov. Popasul Victoriei Vassilenko la Sibiu, în 12 septembrie 2017, a revelat un tușeu interpretativ sigur și nuanțat în programul propus de ea la Sala Thalia, în care s-au succedat piese de d Cl. Debussy, S. Prokofiev, P. I. Ceaikovski și M. P. Mussorgsky. Tânăra și frumoasa pianistă are unn viitor strălucit, pe care și-l construiește programatic, bazându-se pe un talent excepțional, dublat de o muncă asemenea: Competițiile mari la care particip îmi permit să îmi lărgesc repertoriul și să cânt pe scene prestigioase. Astaa e ceea ce vreau să fac de acum încolo, să susțin concerte în toată lumea. Nu ne îndoim că marii compozitori ruși, atât de tehnici și generoși ca muzicalitate, vor rămâne pee mai departe o constantă în aparițiile ei. Al doilea laureat este violonistul rus Erzhan Kulibaev, care și-a de Madrid, ca apoi să facă desăvârșit talentul legând Moscova studii postuniversitare la Mozarteum, conservatorul din renumitul oraș muzical austriac Salzburg. Programul propus cu dexteritate publicului sibian în 18 septembrie a.c. la Sala Thalia, unde a fost secondat cu profesionalism de pianistul Iulian Ochescu, a cuprins piese din repertoriul romantic și contemporan, el e trecând de la suavitate la vigoare cu o exemplară virtuozitate interpretativă. Ascensiunea fulminantă spre desăvârșire violonistică în toate etapele formării sale atinge a virtuozitatea la Maxim Vengerov, care a oferit la Sibiu în 22 septembrie a.c. apogeul l recitalurilor cu adevărat excepționale din n ediția a XXIII-a a Festivalului. Dacă D violonistul sosea s în România cu unn palmares copleșitor de premii instrumentale și de proiecte dedicatee copiilor, el fiind numit de către UNICEF Ambasador al Bunăvoinței Internaționale, adevărataa surpriză a serii a oferit-oo pianistul Vag Papian, al cărui acompaniamentt s-a ridicat la înălțimea 58

61 solistului. Așadar, un recital cu doi soliști excepționali! Neîntrecut violonist al epocii noastre, Maxim Vengerov, împreună cu Vag Papian, a ridicat în picioare electrizant și instantaneu întreagaa Sală Thalia după fiecare piesă interpretată, așa cum nu-mi amintesc să se fi întâmplat vreodată la Sibiu, unde publicul are o cultură muzicală recunoscută. Violonistul vrăjește întreaga lume și, după alte două zile, recitalul de la Ateneul bucureștean a dovedit-o cu prisosință. Spectatorilorr le-a fost indiferent dacă organizarea Festivalului George Enescu la Sibiu a încăput anul acesta pe mâna unor amatori din cauza neimplicării Filarmonicii de Stat locale, ceea ce este greu de acceptat, din moment ce la toate edițiile precedente prestigioasa instituție și-a asumat cu succes asemeneaa responsabilitate onorantă, sau dacă desemnarea Camerei de Comerț și a unui ONG s-a făcut din motive politice,, cum credd alți localnici. În schimb, intolerabilă a fost în prima seară lipsa de tact dovedită de tineri neinstruiți chiar la primirea spectatorilors r, un exemplu fiind nepotolitul domn Cosmin Marcu de la Camera de Comerț Sibiu, incapabil să recunoască un ecuson de jurnalist acreditat internațional, el manifestându-se arțăgos chiar și după ce Biroul central de presă de la București a încercat să-l edifice. Atunci când la ușa nr. 10, rezervată presei la concertele de la Sala Palatului din capitală, te întâmpinau tot niște tineri, dar surâzători, neuitând să-ți ureze audiție plăcută, ești nevoită să constați că acceptarea la l Sibiu a unor asemenea indivizi lipsiți de maniere m elegante nu poate decât să dăuneze prestigiului înalt al unui eveniment de anvergură internațională ca acesta. Nici afișele care anunțau al doilea recital, dar fără să precizeze ora și locul de desfășurare, n-au făcut la Sibiu casă bună cuu profesionalismul, ele cauzând nemulțumirea unor spectatori care au pierdut rarisima șansăă de a asculta formația camerală atât de multt așteptată. Caietele de sală, oferite gratuit la București la absolut toate spectacolele e, la recitalurile sibiene au fost vândute, după ce biletele de concert nu erau nici ele deloc ieftine. La studenții și liceenii orașului, ca și la pensionarii melomani, nu s-a gândit chiarr nimeni? Întrebarea este valabilă pentru toatee orașele festivalului, care nu au organizat oo piață, așa ca în capitală, unde intrarea era gratuită. Desfășurarea unui segmentt apreciabil al Festivalului Internațional Georgee Enescu la Sibiu, unde în ediția 2017, prin grija Consiliului Județean șii a Primăriei locale, au evoluat unii dintre ceii mai mari muzicieni ai lumii contemporane, a adus un beneficiu spiritual fără precedent. În general, Festivalul a lăsat anul acesta impresia unei ubicuizări necesare și nu n ne îndoimm că edițiilee viitoare vor merge pe aceeași linie de largă deschidere spre public. Pentru aceasta, ținem să felicităm f cele două foruri administrative sibiene și pe toți organizatori i care și-au făcut cu responsabili tate datoria asumată. Domnul consilier de comunicaree al Consiliului Județean Sibiu, Radu Nechit, ca prezentator, și-a îndeplinit misiunea m prinn dicția îngrijită cu care a vorbit românește r și în limba engleză. Regretabil rămâne interesul afișat cu aplomb al celor care au privit evenimentul acesta internațional nu în cheie muzicală, ci în una strict comercială și de autopromovare. 59

62 Victor Neghină Cercul Militar Sibiu: Festivalul Național de Umor Burduful de Aur Sibienii și-au format un mare apetit pentru satiră și umor. El le-a fost cultivat de cele câteva zeci de edițiii ale Festivalul Național de Umor Cazon Podul Minciunilor, găzduit ce Cercul Militar Sibiu, la care s-au întrecut, în artaa umorului,, formații de satiră și umor u din instituțiile militare de învățământ și cercurile militare. Pentru a le menține apetitul pentruu umor, Cercul Militarr Sibiu, al cărui șef estee col.(r.) Marcel Japie, lot.col.(r.) Alexandru Bălan, fost mulți ani șef al Cercului Militar Sibiu, în colaborare cu reprezentanți ai resorturilor culturale dee la nivelull municipiului și al județului Sibiu, au inițiat un nou festival, cu participare națională și cu un numee sugestiv, Festivalul Național de Umor Burduful de Aur, ajuns laa a V-a ediție. Înainte de ridicarea cortinei,, sute de sibieni au vizitat expoziția de caricatură, în cadrul căreia, ca și în edițiile precedente, un spațiu important l-au ocupat caricaturile (portretistică), semnate de fiul Sibiului, Cristian Vecerdea Criv. Artistul și-a amenajat un atelier chiar în n ambianța expoziției, la care a executat portretele a peste 50 de amatori, cărora Criv le-a satisfăcut dorința, portrete oferindu-le drept cadouri. După vizionareaa expoziției, amatorii de umor au ocupat toate locurile în sala de spectacole, pe scenă au evoluat formații și artiști umoriști din mai multe colțuri ale țării, precum Făgăraș, Timișoara, Cluj-Napoca, Câmpulung Moldovenesc, Arad, Sibiu și altele. a Întree spectatori s-au aflat și invitați de onoare, respectiv cadre didactice universitare din instituțiile de teatru și arte plastice din centrele universitare din țară. Dintre invitații de onoare, unii dintre d aceștia au făcut parte din juriul festivalului. Formațiilor și artiștilor umoriști le-au fost oferite diplome de participare din partea organizatorilor festivalului. Și cu această manifestare, devenită tradiție, Cercul Militar Sibiu și-a reconfirmat, și de această dată, rolul important de instituție militară de cultură, atât în plan local, național cât și internațional. Prestația satirico- și umoristică a formațiilor interpreților individuali de satiră și umor au fostt răsplătite de către public cu vii și prelungitee aplauze. Totodată, ei au fost felicitați de către reprezentanți ai autorităților administrației locale, adresându-le totodată invitația de a-și etala valențele artistico-umoristice și la ediția a VI-a (Vezi foto - coperta față și spate). 60

63 Cercul Militar Sibiu: expoziție de numismatică Joi, 12 octombrie a fostt vernisată expoziția de numismatică,,monede și bancnote spaniole, din perioada,,regii Catolici Juan Carlos I Expoziția însumează peste 300 de monede și bancnote, expuse în cele 12 vitrine din holul central al Cercului Militar Sibiu. Colecția aparține sibianului Ioan Evi, recunoscutt ca unul dintre cei mai prolifici numismani din județ și România. De remarcat faptul că pasiunea de colecționar pe plan numismatic își are începuturile cu 50 de ani în urmă când avea vârsta de 17 ani. De remarcat că roadele acestei pasiunii înmănunchează și alte colecții unicat, precum o colecție din monetăria fostului Imperiuu Austro-Ungar, încă o colecție din istoria banilor românești, de-a lungul l secolelor Primii vizitatori care și-au încântat privirile în ambianțaa expoziției au fost,,seniorii Asociației Naționale a cadrelor militare în rezervă și retragere filiala județului Sibiu,,Generall Ilie Șteflea, ca urmare a faptului că vernisajul expoziției a coincis cu obișnuita întâlnire săptămânală de joi a,,seniorilor rezervei oștirii românee sibiene. De amintit și faptul că autorul expoziției este Șun, recunoscut cinefil în plan local, dar și un îndrăgostit de artelee frumoase. Ca artist plastic, Ioan Evi a îndrăgit și practică arta decorativă, îndeosebi realizareaa de tablouri lucrate în pai. Ioan Evi a fost tehniciann proiectant, în prezent pensionar care nu cunoaște odihna. Domnia sa continuă cu mai mult elan activitatea pentru îmbogățirea colecțiilor de numismatică și filatelie. În același timp el îșii petrece anii de pensie realizând frumoase tablouri în tehnica folosirii paielor. Pasiunea pe plan numismatic l-a făcut cunoscut publicului sibian prin expozițiile organizate în diferite locații de cultură sibiene Bogata sa activitate i-a fost răsplătită cu diplome și lauri. Expoziția vernisată joi, 12 octombrie la Cercul Militar poate fi vizitată până pe data 21 octombrie, întree orele 10 șii 20. După opinia șefului Cercului Militar Sibiu, Col. (r) Marcel Japie, expoziția constituie o primă activitate dedicată Zilei Armatei Române - 25 octombrie. (Vezi( foto - coperta 3). 61

64 Suntem hotărâţi să continuăm ceea ce am făcut bine până acum pentru creşterea valorii literare a Rapsodiei. Aşteptăm la redacţie scrieri pe măsură, în care cuvântul forjat şi investit cu virtuţi sugestive sau simbolice să primeze. Aşteptăm poezii cerebrale, elaborate şi controlate atent, cu şi fără rimă, pătrunse de sentimente profunde şi trăiri autentice. Poetul basarabean Dumitru Matcovschi rezumă aceste deziderate în versuri nemuritoare, oricând actuale: Am uitat că nu-i nici artă Poezia şi nici rug, Am crezut şi cred că-i soartă, Am crezut şi cred că-i rug. Aşa că vom respinge acelee demonstraţii lingvistice de forţă conturate dintr-un dezmăţ verbal al grobianismului şi lipseii de sens. Se găsesc destui sufocaţi de propria lor mediocritate e, înregimentaţi în grupări eterogene elitiste, ascunşi după dune de neputinţă, socotindu-se neînţeleşi, care va să zică Nişte strigoi cu morgă de popi cădelniţând abracadabrante incantaţii mistice: cei chemaţi, ieşiţi, ca nimeni din cei nechemaţi să nu plece Doar titluri onorifice, premii din tichii de mărgăritar (pentru oportunistul în pielea goală) şi diplome ce exprimă spiritul mercantil, compromisul moral, slugărnicia şii duplicitatea. Nu dorim să avem o revistă în care cei ce scriu să se citească doar între ei sau să-şi de doctorat etc. (vezi aici Transilvania și chiar Euforium) Așa că la promoveze lucrările ştiinţifice, tezele începători mai închidem câte un ochi! Am primit spre publicare de la Nicolae P. o poezie, de second-hand, din care citez: Am fostt fidel, nu caa ea Pruncii i-am crescut t cu sârg Dar ea n-a fost delocc fidea Că s-a vândut ca iapa-n târg Atunci când el este fidel iar ea fidea, e clar căă poezia e din rindea Domnul Miron Z. (ardelean get-beget cum se declară) scrie epigrame încă nepublicate de nimeni. Iată, eu e îi fac acest hatâr: Prezidenţială A vrut sasu să mă enerveze Cu tot cu gaşca g lui dee verze Şi cu mutra sa de samsar Parc-ar fi lovit l cu-n par Îl sfătuiesc să încerce şi la alte case mai mari ţinând cont că: Orice epigramă va fi admisă Şi va fi bună b de tipar Doar atunci când va a fi scrisă De-un omm cu pană, nu cu par!.... Viorel O, rătăcit prin tufele postmodernismului trăieştee doar spaima de castrare a unui supraeu tiranizat de angoase inconştiente. Aşa că încercaţi la reviste mai elitiste care pot purta povara fanteziilor dintre paranormal şi ezoteric (doar sunt la modă acum). Un mic exemplu, e pentru edificare: Sâmburii eroticonului, ai evanescentului, ai demonului / artifact sfielnicic din primitiv lirism orgasmic. Onirică limbuție,, ție, mie, o sută și o mie 62

65 Powered by TCPDF (

66 Powered by TCPDF (